Forumul pasionatilor de trenuri din România
Bine ați venit pe Forumul pasionaților de trenuri din Romania.
Sper ca ceea ce veți gasi sa va fie de folos!

Forumul pasionatilor de trenuri din România

Acest forum a fost creat pentru cei care iubesc cu adevarat trenurile din Romania!
 
AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  ConectareConectare  InregistrareInregistrare  

Distribuiti | 
 

 Calea ferată si literatura română:

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : 1, 2, 3  Urmatorul
AutorMesaj
MariusM
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 1858
Varsta : 28
Localizare : Pitesti
Reputatie : 5065
Data de inscriere : 27/08/2008

MesajSubiect: Calea ferată si literatura română:   Lun Mai 03, 2010 6:31 am

PRIN GĂRILE CU FIRME-ALBASTRE:
de Ion Minulescu

Tristețea trenului ce pleacă
noi n-am trăit-o niciodată,
căci - călători ades cu trenul -
în clipa când plecăm din gară,
noi stăm pe loc -
doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
trenul singur
ne poartă nerăbdarea mută,
bagajul visurilor noastre
și setea noilor senzații,
pe infinite paralele,
de-a lungul verzilor plantații
de mătrăgună și cucută,
pe schela podurilor albe,
prin noaptea negrelor tunele
și gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
trenul singur
respiră,
cugetă,
vorbește,
și-n forța aburilor cântă
viteza roților ce crește...

Doar trenul singur se frământă,
el singur urcă
și coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
aripi de liliac ce zboară
și glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
de-atâta veșnică povară,
El singur poartă mai departe
Pachetele-omenești, culcate
ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
pe bănci de pluș capitonate!...

Doar trenul suferă ofensa
sclaviei negrilor "ad-hoc",
ce poartă-n lectici mai departe
pe cei născuți să stea pe loc!...

El singur,
el,
și numai trenul,
crează-n urma lui distanța
monotonia
și refrenul
din care ne-adăpăm speranța
toți călătorii spre mai bine...

Și numai el,
doar trenul singur,
doar trenul știe-anume cine
și câți din cei plecați aseară
putea-vom mâine-n zorii zilei,
bagajul visurilor noastre
să-l presărăm, din suflet iară,
prin gările cu firme-albastre!...

"Ramuri", nr. 4, 15 februarie 1913
Sus In jos
http://mionulescu.blogspot.com
MariusM
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 1858
Varsta : 28
Localizare : Pitesti
Reputatie : 5065
Data de inscriere : 27/08/2008

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Dum Mai 23, 2010 6:00 pm

ITINERAR
de Ion Minulescu

În Pullman, cum 80 la oră!
Zburam,
și viteza sonoră
ne sparge urechea cu un "Cake-Walk",
că toți călătorii -
umane sfârleze -
se lasă pe spate și-ncep să danseze
pe loc...
în timp ce pe câmp se perindă,
ca într-un vechi ciob de oglindă,
copacii
și stâlpii de telegraf,
de care s-agață toți norii de praf,
pe care căruța cu fân din șosea,
nu-i lasă să meargă alături cu ea

Mizil...
Monteoru...
Buzău...
și Pullman-ul nostu, cu 80 la oră
își pendulează viteza sonoră,
și-n gară, deodată, tăcut se oprește!...
Probabil că Pullmanul știe
că-n gara Buzău drumul bun se sfârșește
și-ncepe acum drumul rău...
dar Pullmanul - Made in England -
glumește: "Ce-o fi... să fie!"...
și vesel pornește din nou -
pornește cu-aceeași viteză sonoră
și cu același obraznic ecou:
"Cu 80 la oră!"...
"Cu 80 la oră!"...

Și drumul se-ntinde ca un gumelastic -
lipsit și de spirit
și de simțul plastic -
o biată cireadă de vaci și viței
ne-ntâmpină-n gara de la Făurei,
iar gara pustie din Lacul-Sărat
ne anunță că "Lacul Sărat"... a secat!...

Păcat că în Pullman nu poți să vânezi
nimic din ce vezi!...
Poți, însă, flirta
cu vecina ta -
fardată anume pentru așa ceva!...

Dar Pullmanu-i Pullman!...
Stop!...
Gara Brăila -
Gară cu bucluc...

"Vezi rândulnelele se duc,
se scutură frunza de nuc,
s-așterne bruma peste vii"...
peste părinți,
peste copii
și peste șlepurile-noastre
din cimitirul Dunării albastre -
De la Brăila până la Sulina -
Unde le-a-nțepenit rugina,
că n-au mai fost șlepuri plutitoare
decât pe Dunăre -
nu și pe mare!...
În timp ce Pullmane terestre
și trenuri lungi accelerate
stopează azi, prin porturi, pe-nserate
și vesele sfidează prin ferestre
cârligul unui semn de întrebare
de care
tu - călător numai pe mare -
îți spânzuri zilnic... ziua viitoare!...

"Cuvântul liber", nr. 11, 19 ianuarie 1935(cu titlul "Itinerar CFR")
Sus In jos
http://mionulescu.blogspot.com
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Calea ferata si literatura romana   Mar Mar 01, 2011 10:19 am

Si Eminescu a scris o poezie despre tren in 1873 pe cand se afla la studii la Berlin, intitulata:

Din Berlin la Potsdam

Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se stie,
Dara nu se stie inca
C-am luat bilet de-a trie,

C-am plecat de dimineata
Cu un taler si doi grosi...
Si de gat cu blonda Milly,
C-ochi albastri, buze rosi.

Zice Brahma, tata Brahma,
Cum ca lumea asta nu e
Decat arderea-unei jertfe
Intr-o vecinica catuie.

Am aprins si eu luleaua
Si jertfesc lui tata Brahma
Langa mine-un sip cu Kummel!
Si-o bucata de pastrama.

Zice Darwin, tata Darwin,
Cum ca omul e-o maimuta -
Am urme de maimutoi,
Milly-nsa de pisicuta.

Si ma urc in tren cu graba
Cu o foame de balaur,
Intre dinti o pipa lunga,
Subsuori pe Schopenhauer

S-acum suiera masina.
Fumul pipei lin miroasa,
Sticla Kummel ma invita,
Milly-mi rade. - Ce-mi mai pasa!

Din volumul II ,< Poezii proza literara> de Mihai Eminescu editura Cartea Romaneasca - 1984
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Calea ferata si literatura romana   Vin Mar 04, 2011 10:09 am

Si nici prietenul sau Ion Creanga nu s-a lasat mai prejos:

Ia! Clopotelul suna

Clopotelul de la gara
Dand semnalul de pornire,
Toti-n graba alergara,
Toti cu toti intr-o unire.

Rar ramane un drumet
Surd la asta desteptare;
Somnorosul e istet,
Cand e ora de plecare.

Sare iute in trasura
Pasajerul ingrijit.
Trenu-n graba se smunceste,
Trenu-iata-l a pornit!

Fumul iese, trenul zboara,
Pasajerii linistiti,
Orice vreme-a fi afara
Au pornit is buni porniti.

Animalul ce odata
Sub jug greu se chinuia,
In trasura, asta-data,
Parte dreapta si el ia.

Masinistu-i surugiu,
Tipatoarea, biciul sau,
Iar vaporii, cai fugari,
Imbolditi de foc mereu!

Nici te simti, si ai ajuns
La parinti, rude, amici,
Cand odata puteai perde
Interese mari si mici.

Iaca mintea omeneasca
Pana unde a ajuns:
A ajuns ca sa domneasca
Pan' si colo-n aer sus!

Din - Ion Creanga - Poezii- Editura Sagittarius Libris - Iasi 1999
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Calea ferata si literatura romana   Lun Mar 07, 2011 10:19 am

Un alt scriitor roman care a dedicat cateva poezii trenului a fost George Toparceanu.
Cea mai cunoscuta, - Acceleratul- publicata in 1926:

Acceleratul
Peste fagi cu varfuri sure
A cazut amurgul rece.
Inserarea muta trece
Furisata prin padure.
Spre apus abia s-arata
Printre crengi, intunecata
O vapaie de rubin...
Din frunzisurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de pasarele...

Reci si palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

Si deodata, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Departat si monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revarsate peste maluri...
Creste-n lunca, mai aproape,
Umple vaile vecine
De rasunet mare...
Vine!...

Fulger negru...trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantul tuna,
Zarile de-abia-i ajung...
Parca zboara,
Parca-noata.
Scuipa foc, inghite drum,
Si-ntr-un valvartej de fum
Taie-nlung padurea toata...

A trecut...
Dinspre campie,
Vuiet greu de fierarie
Se distrama in tacere...
Scade-n departare...
Piere...

Iar in urma-i, din tufisuri,
De prin tainice- ascunzisuri,
Se ivesc pe jumatate
Pasarele ciufulite,
Alarmate
Si-ngrozite:
Cine-i ?...Ce-i ?... Ce-a fost pe-aici ?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pitulici.
Doar un pui de pitigoi,
Intr-un varf de fag pitic,
Sta cu penele valvoi
Si facand pe suparatul:
- Ce sa fie ? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Calea ferata si literatura romana   Mar Mar 08, 2011 10:17 am

Si inca o poezie de Toparceanu pe ale carei versuri s-a facut si un cantec:

In tren

E larma si trenul sta gata sa plece...
Vagonul se umple de oameni straini.
Mi-e inima stransa...E sapte si zece.
Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.

Da-i, neamtule, drumul, ca n-avem rabdare !
E gata...Un suier, un repede zvon, -
Si simt ca se misca cu noi...Salutare !
Trec umbre grabite pe langa vagon.

E clipa cand glasul durerilor tace.
Duc mana la frunte si ochii mi-i strang, -
In suflet deodata un gol mi se face...
Da- i, neamtule, drumul, ca-mi vine sa plang !

Acum, pe de laturi, incep sa ramana
Semnale, macazuri, vagoane si fum ;
Trec umbre de oameni cu steaguri in mana, -
Si trenul, navalnic, s-asterne la drum.

Adio ! Adio, romantica urbe !
Adio, zadarnic si dulce trecut !
Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afara si lung te salut...

Orasul ramane sclipind la lumina,
Biserici si case deodata apun,
In fata le cade o verde cortina,
Si trenul alearga, alearga nebun.

Se schimba decorul privelistei sure :
Un ses, peste care trec umbre de nori...
Un drum singuratic...un colt de padure
Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori...

In arie larga se-nvarte pamantul
Si curge-n rotire intregul teren.
Pe netede campuri ne ducem ca vantul.
Cantoanele albe se uita la tren...

Publicata in "Viata Romaneasca" in 1911.
Sus In jos
MariusM
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 1858
Varsta : 28
Localizare : Pitesti
Reputatie : 5065
Data de inscriere : 27/08/2008

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Sam Noi 05, 2011 6:48 pm

TRENUL
de Marin Sorescu
(din volumul "La Lilieci 5", 1995)

1.

- Uliu, nășicule,
păi, ce, noi plătim la trin?
Noi ne ducem, după seceră, la Piatra Olt
și ne urcăm pe coperiș,
sunt tot oameni de-ai noștri,
scoatem opincile și stăm cu picerele goale
pe coperiș.
Ne ciucim bine.

La podu peste Olt e mai greu,
că trebuie să ne aruncăm pe burtă.
Că ne ia capul podul.
- Mă, Fane, da' controlorul nu vă amendează?
- Uliu, nășicule. Păi, ne prinde el?
Păi, noi fugim pe coperiș cu picerele goale
și el merge în ghete.
Când se dă țignalul, el se dă jos
și noi ne urcăm iar, pe partea ailaltă.
Toți și chiotim.
De se nimeresc și niscai hăulici cu noi,
strigăm și chiotim,
și nici nu știi când te vezi acasă.

2.

- Ce-ți place, mă, Fane, mai mult și mai mult
la București?
- Nășicule, fundul curților...
Nici nu știi ce-au pe-acolo!
Intru cu cobilița și mă uit.
Strada e doar așa de formă.
Strada e ca la Caracal.
Fundul curților e Bucureștiul!
Acolo găsești tot felul de elea.

Marin al lui Pătru l-a auzit pe fane ăsta
vorbind cu nașul
și s-a întors și-a povestit, de ci, de coada vâlcelei la vale,
sunt altfel de oameni!
I-auzi: "picere" și "trin"!
Ăștia se trag, ori numai din Traian, ori numai din Decebal,
că sunt prea iuți pentru amândoi.
De ci, din Nătărăi-Năstăsești la vale,
de unde-ncepe Romanațiul sunt numai români, latini, giantă.
În toate comunele alea: Dobreț, Călui, Apele vii,
să te duci și să asculți din dosul gardului,
să-i auzi vorbind.
Ai zice că-nțelegi ceva... ai, or fi portughezi?
Da' da'... eu știu! Le-am luat seama.
Altfel, ce oameni de treabă!...
Și buni pe front. Frate, să-i vezi pe front!
Sus In jos
http://mionulescu.blogspot.com
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Mier Noi 26, 2014 2:37 pm

Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Mier Ian 07, 2015 10:40 am

DE VORBA CU IARNA

Ion Minulescu

M-am intalnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbracata ca si-acum un an,
Cu aceeasi alba rochie de bal,
Pastrata vara sus, pe Caraiman...
Calatoream spre tara unde cresc
Smochine, portocale si lamai...
Eram intr-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Si canapeaua rosie de plus,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coarda sub arcus,
Un vag susur de samovar rusesc...
Si-am coborat in gara, pe peron,
Sa schimb cu Iarna cateva cuvinte...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm —
Din patria lui Ibsen si Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Si caldura,
Infriguratii cer... Literatura...


Si m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decat in tara unde cresc smochine,
Curmale, portocale si lamai,
Si din compartimentul meu de clasa I
M-am coborat ca un copil cuminte
Si m-am intors cu Iarna-n Bucuresti...
O! Tu, sfatuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare esti,
Ce buna esti,
Ce calda esti!...
Sus In jos
dan tm
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 3662
Reputatie : 4651
Data de inscriere : 16/07/2014

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Mier Ian 07, 2015 1:23 pm

Gheorgeh Girda,

Izambanu



tramvaiul





Si o discutie pe izamban intre un ardelean si un banatean


Sus In jos
kristi kkk
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 1481
Varsta : 37
Localizare : Alexandria
Reputatie : 4530
Data de inscriere : 25/08/2008

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Joi Ian 08, 2015 3:36 pm

Mai este un roman, de Florina Ilis, "Cruciada copiilor" a carei actiune se desfasoara intr-un tren Cluj-Bucuresti!
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Lun Ian 19, 2015 4:14 pm

Nu numai in versuri gasim teme si referiri la -Drumul de fier.

Intr-o carte aparuta in 2007: BUCURESTI -PARIS via MIRCESTI (Gara pentru Lunca Poetului) scrisa de Elena Vulcanescu vom descoperi o serie de informatii mai putin cunoscute despre constructia liniei Suceava- Roman.

(1)Douăzeci de zile si de nopti făcuse adolescentul Alecsandri în 1834, pînă la Paris, cu diligentele împărătiilor. În octombrie 1867, harabaua neaosă încă făcea opt ore de la Roman la granita de la Mihăileni si încă sase pînă la Cernăutiul cu drum de fier!
Hurdubăi uriase vopsite în galben, un fel de lădoaie închise, vara pe roate de harabale, iarna pe tălpoaie de sanie, cărăbăneau si slobozeau călătorii la Podul Scheii, statia de pe proprietatea Alecsandri spre si dinspre Roman, Tîrgu Frumos, Neamt, Bacău si Tîrgu Trotus.
………………………………………
Îi plăcea să fie singur, pentru care conductori amabili nu refuză guldenul, scutindu-l de tigări puturoase, de mirositori a trandafelnită, de dame grase cît turnul Goliei… si cînd nu se putea, cobora pînă la următorul tren, de mîine sau de săptămîna viitoare.
Cu gîndul la drumul de fier al Moldovei, proiectat de pe vremea lui Mihail Sturdza Vv., Alecsandri nu-si mai dorea decît o gară pentru Lunca Lui si dacă asta impune să slujească regimul, mai că-i vine să-si calce pe inimă!
……………………………………………………………….
Sus In jos
MariusM
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 1858
Varsta : 28
Localizare : Pitesti
Reputatie : 5065
Data de inscriere : 27/08/2008

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Lun Ian 19, 2015 6:03 pm

"Din scrisorile lui Andi(către domnișoara "Pink")" de Cătălin Bursaci - fragment

"Deci a fost o nebunie cu pisica, pe care am dus-o în cutie pînă la tren, i-am dus pe ai mei la vagon, cînd treceam pe lîngă controlor, pisica: Miau! - din cutie. Eu, să nu se prindă controlorul, continuam din gură: miau! miau! Se uita la mine ca la nebuni. A fost haiul de pe lume. Eu, pînă la urmă, am călătorit în vagonul internațional cu maică-mea și taică-meu. Cînd intră dimineața controlorul și vede trei oameni în cușetă și o pisică, am crezut că face apoplexie. A fost scandal! Dar l-a potolit tata, a spus papa:
- Eu sunt Carol al doilea și dacă mai țipi pun să ți se taie capul!
Așa că bietul controlor a crezut că sîntem o familie de nebuni și n-a zis nimic. Eu mieunam, taică-meu era Carol..."

Nota bene: Trăznaia respectivă se petrecea(conform cărții) pe ruta București - Cluj.
Sus In jos
http://mionulescu.blogspot.com
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 948
Varsta : 60
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 3587
Data de inscriere : 21/02/2010

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Mar Ian 20, 2015 11:15 am

(2)Dar pe El, netruditul călător, fără anteriu si fără dulceturi, cum să-l fi recunoscut?
Îi plăcea să fie singur, pentru care conductori amabili nu refuză guldenul, scutindu-l de tigări puturoase, de mirositori a trandafelnită, de dame grase cît turnul Goliei… si cînd nu se putea, cobora pînă la următorul tren, de mîine sau de săptămîna viitoare.
Cu gîndul la drumul de fier al Moldovei, proiectat de pe vremea lui Mihail Sturdza Vv., Alecsandri nu-si mai dorea decît o gară pentru Lunca Lui si dacă asta impune să slujească regimul, mai că-i vine să-si calce pe inimă!
A revenit greu în politică. Detesta schimbările, cele bruste îl oripilau, povestea lui Cuza îl îmbolnăvise incurabil de sindromul suflării-n-iaurt, în acelasi timp viermele vechi al logicii liderului refuzat rodea înspre aceeasi unitate sufletească.
Initiativa primului drum de fier al Moldovei pare să fi contribuit la impulsionarea bărbatului politic si asa sedus de mirajul rotilor călătoare. Ales fără voie deputat al Colegiului I al judetului Roman în toamna lui 1867, Alecsandri demisionase în ianuarie 1868.
Din februarie 1869, Kogălniceanu îl bombardează cu telegrame, chemîndu-l cu momelile cele mai sigure pentru vraistea inimii: Neajunsurile... trebuie să-ti arate că nu e bine să te tii tot timpul retras pe pămînturile tale. (arendasii atîtă pe tăranii de pe mosia Pătrascani care îl dau în judecată) Pentru a-ti putea păstra si avutul tău si pe al tării, trebuie încă să lupti. Prin urmare, intră în Cameră.
În 14/26 martie acelasi an, Kogălniceanu îi răspunde lui Alecsandri la două scrisori deodată, semn că Poetul în inocenta lui structurală avea nevoie de unele confirmări, poate chiar de asigurări: Mai întîi… despre treburile tale, adică de statia de cale ferată. Te-ncredintez că am bătut la toate usile. M-am adresat chiar lui Offenheim la Viena prin intermediul lui Herz, directorul Băncii Române… crede-mă că se va face…
Sus In jos
MariusM
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 1858
Varsta : 28
Localizare : Pitesti
Reputatie : 5065
Data de inscriere : 27/08/2008

MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Mar Ian 20, 2015 3:50 pm

PROȘTII
Liviu Rebreanu

Când să iasă Nicolae Tabără din casă, se poticni în prag și cât p-aci să se prăvale cu desagii de-a umăr, cum era.
— Bagă de seamă, bărbate, îi zise nevastă-sa cu glasul răgușit de spaimă, bagă de seamă să nu pățești ceva, că asta nu înseamnă bine!
— Ia taci mulcom, măi drace, nu-mi tot cobi a rău, mormăi țăranul necăjit, bojdicăind până în mijlocul ogrăzii. Da ce să pățesc? urmă apoi mai răspicat. Numai voi s-aveți grijă să nu-mi ticluiți vreo poznă până ce ne întoarcem noi... Să fii cu ochii în patru la pologul cela din livadă, să nu-l lași să vi-l mănânce toți câinii!...
Mai boscorodi el vreo trei vorbe, apoi își scoase pălăria de paie zdrențuită, își făcu cruce, închinându-se ca la mătanie, și rosti domol:
— Doamne-ajută!...
Pe urmă își îndesă pălăria în cap, tuși de două ori, scuipă ascuțit și se întoarse spre feciorul său, care aștepta somnoros deoparte:
— Hai, băiete, să pornim, să nu întârziem!...
Femeia, luminându-le din prag cu felinarul, adăugă și ea, cu mintea ei cea proastă:
— Așa, așa, grăbiți-vă, să nu vi se întâmple ceva...
Dumnezeu să v-ajute!...
Dar Nicolae n-o mai auzi. Ieșise repede din ogradă și o apucase cu pași voinicești pe ulița ce se întindea ca un brâu albineț printre casele pitite în noaptea de păcură. În urma lui, feciorul tăndălea, ca un mânz trudit, ciulind urechile și uitându-se, când în dreapta, când în stânga, parcă i-ar fi fost frică să nu se năpustească cineva asupra lor.
În colțul ulicioarei ce ducea la gară, felinarul funinginit împrăștia o lumină gălbuie, mucezită. Urmele pervazurilor se tolăneau rășchirate ca degetele unei mâini uriașe și se pierdeau îndată în beznă.
— Taci, că-i bine! răsuflă Nicolae, oprindu-se oleacă sub felinar.
— Oare n-o fi trecut? bâlbâi feciorul, ca să zică și el ceva.
— Da de unde! Doar l-am fi auzit șuierând, făcu bătrânul cu mândrie, urnindu-se iar înainte.
Gara era pustie toacă. Numai într-un ochi de fereastră clipocea flacăra bolnavă a unei lămpi de veghere. Cele trei perechi de șine licăreau, ca niște dungi de argint, sub pâlpâirea luminii chircite.
— Bine că ne vedem aici, blogodori Nicolae Tabără, scârjâind prundișul peronului cu pașii săi apăsați. De-acu poate veni când i-o plăcea, că nu mi-e frică...

Dibuiră amândoi prin întuneric, căutând vreun locșor unde să se adăpostească până va sosi trenul. Feciorul, mai
îndrăzneț, se apropie de ușa sălii de așteptare și puse încetinel mâna pe clanță. Era încuiată. Zări în stânga ușii o bancă, o pipăi cu băgare de seamă, parcă s-ar fi gândit să se așeze sau nu, stătu o clipă la îndoială și în sfârșit se lăsă alături pe lespedea de piatră dinaintea pragului. Bătrânul își alunecă sarcina pe bancă și se cocoloși și el lângă fecior.
— Pesemne-i cam devremior, se scânci feciorul într-un târziu cu glas potolit.
— Pesemne... Om aștepta, ce să facem? răspunse Nicolae obosit.
Și de-acum amuțiră amândoi. Priveau duși încoace-încolo, se așezau mai bine pe lespede și gemeau înăbușit, în răstimpuri, parc-ar fi fost strânși în curele.
Cerul se mai răzbunase. Pete vinete-șterse, presărate rar cu stele, se deschideau prin volbura neagră de nouri. Și întunericul începu a se limpezi. De jur împrejur linii spălăcite, nehotărâte, tremurau în beznă. Coamele dealurilor din față, ca un tăiuș de fierăstrău uriaș și hodorogit, se desenau din ce în ce mai lămurit pe pânzișul cenușiu al văzduhului, iar deasupra lor coroanele plopilor bătrâni de pe țărmul Someșului se ridicau negre, ca niște mâini amenințătoare. Gâlgâitul trudit al apei rătăcea prin aer ca tânguirile neînțelese ale unor oameni prăpădiți de nevoi.
Flăcăul se cotoșmăni mai bine pe lespede, își aduse genunchii până la nas și, cuprinzându-i cu amândouă brațele, bâigui scurt și mustrător:
— Nu mai vine...
— Nu, tuși Nicolae, scotocind în chimir după lulea. Aprinse și începu a pâcăi alene, nepăsător, scuipând des și țâșnitor printre dinți.

Gara cu magaziile ei sure prinse a se dezbrăca de întuneric. Un vânt aspru, tomnatic vâjâia prin porumbiștea dimprejur, scutura stăruitor olanele coperișurilor. Iar peste linie, ascunsă sub sălciile zăvoiului, hruba de nuiele a hamalului răsări și ea, trezită din somn, cu ochiul ei roșu, plâns și ars de sărăcie.
Dinspre târg, deodată, se desluși zgomotul unor pași târâți, greoi, însoțiți de gemete înfundate. Feciorul ridică fruntea și trase cu urechea.
— Vine cineva... zise înăbușit.
Portița zăplazului scârțâi prelung și o babă gârbovită ca un gânj, cu fața zbârcită ca o hribă uscată, se apropie de drumeți.
— Oare n-am întârziat, oameni buni? întrebă dânsa îngrijorată.
— Nu, lele, nu, murmură Nicolae cu pipa între măsele. Da până unde? adăugă apoi cu jumătate gură, în vreme ce baba se ghemui pe bancă, gâfâind ca un dobitoc trudit.
— Până la Beclean, răspunse ea pițigăiat, ștergându-și obrajii cu mânecile cămășii. Numai până la Beclean... A, vai de sufletul meu, ce-am alergat!... Mă temeam să nu întârziu, Doamne ferește, de năprasnicul ăsta de tren, că mi s-a părut că-l aud șuierând când eram pe la biserică. Uuf! Toată-s un lac de apă... Și dumneavoastră-l așteptați?
— Îl așteptăm și văd că nu mai vine...
— Vă duceți departe?
— Ba nu... Până la Salva...
— Apoi ce să faci? Cată să ne sfărmăm și să ne izbim, dacă vrem să trăim în pârdalnica asta de lume... Așa... Ce să facem?

Și iar mocniră, acuma tustrei, oftând și gemând în răstimpuri, cum fac țăranii când nu mai știu ce să vorbească. După o bucată de vreme, un felinar verde ieși din cocioaba hamalului. Lumina gâtuită se bălăbănea necurmat, dispărea și iar se vedea.
— Aha, tresări flăcăul, de-acu îndată sosește.
Felinarul se mări din ce în ce și pe urmă se desluși și chipul negru, bărbos, al hamalului.
— Să dea Dumnezeu bună dimineața, făcu Nicolae trăgănat și smerit, sculându-se și dându-se la o parte.
— Noroc, bombăni scurt hamalul.
— Oare vine degrabă, domnule? întrebă și baba, apropiindu-se un pas spre hamalul care înjura, necăjindu-se să potrivească cheia în broasca ușii.
— Ce-mi tot dârlâiești aici, babo? Ce-mi toci capul și dumneata? Nu cumva ți-ai ținea gura? se rățoi deodată hamalul, semeț în sufletul său rânced că poate certa și el pe cineva care-i mai slab decât dânsul...
Apoi, încetul cu încetul, gara se dezmorți. Prin săli, pe peron, luminile lămpilor începură a răspândi raze palide, cârcălite, care tremurau și se îngrămădeau pe fețele încrețite ale celor ce așteptau. Pe ulicioară, se auzeau tot mai des leopăiturile pașilor grăbiți. Când și când, uruitul roților unei trăsuri înjunghia văzduhul, se iuțea apropiindu-se și se tăia scurt; urma gâfâitul cailor trudiți, vorbele repezi, aruncate din vârful limbii, ale celor ce soseau...

Acuma sala de așteptare gemea de lume. |ăranii, cu fețele supte, cu umerii obrajilor ieșiți în afară, cu barba și mustățile zbârcite, se îmbulzeau de-a valma printre muncitorii spâni, cu obrajii ca cenușa, îmbrăcați în straie nemțești murdare și ferfenițite.
Apoi deodată, dintr-o odaie vecină, șeful gării ieși somnoros, bosumflat, învăluit într-o manta groasă, și intră în birou trântind ușa. Se certase cu nevastă-sa, fiindcă îl sculase mai devreme cu cinci minute, și acuma era furios pe toată lumea. Printre oamenii din sală se răspândiră ca fulgerul șoaptele: “Biletele! Vine ăl ce dă bilete!... Haideți la bilete!” Șeful însă se plimba plictisit, încoace și încolo, cu ochii jumătate închiși, pe urmă se opri, se întinse de câteva ori de-i pocniră oasele, își aruncă privirea spre ceasornicul din perete și se repezi pe peron, unde prinse a trece în revistă pe pasagerii care tropăiau din picioare, zgribuliți și rebegiți de frig.
În sfârșit geamul ghișeului se deschise și pe marmora soioasă începură a zângăni banii azvârliți în pripă. Nicolae Tabără cu feciorul său se umeriră și dânșii de zor spre rampă, strângând în pumnii încleștați paralele umezite de sudoare. Dar un vardist coșcogea se răpști la el, aținându-le calea:
— Unde vă burdușiți, he? Nu puteți aștepta până vă vine rândul?... Ei, drăcia dracului!...
Îl înșfăcă pe Nicolae scurt de guler și-l bruftui îndărăt, apoi, întorcându-se către un domn îmbrăcat bine, se ploconi zâmbind:
— Poftiți, domnule, poftiți înainte!...
...Din depărtare un șuier prelung și răgușit spintecă aerul.

— Vine, vine! fierbea lumea neliniștită, îmbâcsindu-se în ruptul capului spre ghișeu.
— Fă-ți bunătate, domnule, și ne dă două până la Salva, că ne lasă aici mașina! stărui Nicolae Tabără din dosul rampei,
întinzând mâna cu gologanii peste capetele oamenilor.
— Gura, prostule! îl împunse șeful, morocănos, aruncându-i o privire cruntă și disprețuitoare, apoi închise repede ferestruica.
|ăranii se holbară uluiți unul la altul.
— Cre' că nu ne dă? se auziră printre dânșii câteva voci pline de spaimă, în vreme ce o buduhaiță de femeie limbută striga în gura mare:
— O, bată-l scârba să-l bată, că mânios l-a mai făcut Dumnezeu!
Șeful, însă, se duse numai la aparatul telegrafic, unde bocăni de două ori, pe urmă iar se întoarse la geam.

Și trenul se apropia mâncând pământul. Scârțâitul sfâșietor al roților, pufăitul obosit al locomotivei se topeau într-un răzbubuit surd, aspru, care creștea mereu. Apoi repede intră în gară și se opri brusc. Conductorul sări jos cel dintâi și urlă hodorogit:
— Năsăud... o minutăăă!
Câțiva călători coborâră grăbiți, luptându-se să străbată printre cei de pe peron, care năvăliră furtunatic asupra vagoanelor.
— Unde mergeți, proștilor? răcni conductorul către țăranii care alergau zăpăciți în sus și în jos, neștiind unde să se urce. Nu acolo, mă! Mai la vale, prostule, mai la vale-s vagoanele pentru boi!
Conductorul striga și zâmbea mulțumit în sine că a spus o glumă minunată. Când și când, arunca priviri pline de înțeles unui domn bondoc, care se uita la dânsul și-l asculta cu un surâs de admirație pe buze...

La ghișeu lumea se rărise de-a binelea. Abia vreo câțiva țărani bătrâni și slăbănogi mai forfoteau și se înghesuiau, parc-ar fi stat pe jăratic. Nicolae cu feciorul și cu baba, care acum se ținea de dânșii ca scaiul de oaie, alergând neîncetat de la un capăt al rampei la cellalt, priveau rugători în răstimpuri la vardistul care le răspundea printr-o încruntare din sprâncene și la șeful care țăcănea biletele și-i măsura cu sulițe de dispreț când din întâmplare îi cădeau înaintea ochilor. În cele din urmă însă ajunseră și ei la ferestruică.
— Două până la Salva, zise Nicolae pleoștit, numărând gologanii unsuroși pe tabla albă de marmoră.
— Altă dată să te înveți minte, mojicule, îi sâsâi șeful aruncându-i biletele.
— Iartă, domnule, iartă-ne și nu ne năpăstui, bâlbâi bătrânul umilit. Că noi suntem proști, păcatele noastre... Pesemne, așa ne-a lăsat Dumnezeu, proști și necăjiți și nepricepuți, păcatele noastre... Da dumneavoastră trebuie să fiți mai iertători, că sunteți oameni învățați și...
— Hai, pleacă d-aici, să nu te mai aud flecărind! Mi-e scârbă și-mi vine rău când vă văd, izbucni șeful strâmbând din nas, apoi trânti geamul și scuipă cu greață.

Nicolae Tabără stătu o clipă nemișcat, clătină încetinel din cap, întrebător și nedumerit, pe urmă ieși sprinten, urmat de fecior și de babă. Când ajunseră pe peron, auziră glasul ascuțit al conductorului:
— Gataaa!
Se repeziră tustrei înainte, spre locomotivă, apoi la mijlocul drumului își luară seama și se întoarseră.
— Urcă-te, mă, urcă-te, bătu-te-ar Dumnezeu să te bată, prostule! zbârnăi prin aer vocea aspră a conductorului.
Nicolae se avântă pe scările unui vagon în ale cărui ferestre zărise capete de țărani. Se cățără de clanță și o smuci cu putere, dar ușa nu îngădui. Și trenul șuieră prelung și începu a bubui și a fosăi.
— Urcați-vă, mă, urcați-vă! fulgeră din nou conductorul, bâțâind din mâini și din picioare.
Bătrânul se dădu repede jos și se azvârli la altă ușă, în vreme ce trenul începu a înainta vuind, iar baba se bocea amarnic, frângându-și mâinile. În clipa aceea însă conductorul se năpusti ca un viespe asupra lui Tabără, îl înhăță de după cap, îi trânti un pumn în ceafă și-l îmbrânci pe scări la vale... Feciorul cu baba stăteau deoparte ca doi pociumbi și se uitau cu ochii sticloși de spaimă.
— Să vă sculați mai devreme, putregaiule, și să nu mocoșiți, fire-ați ai dracului să fiți, răcni conductorul, dispărând într-un vagon.

Nicolae Tabără se prăvăli grămadă cu obrazul în prundiș și sângele îl prididi pe gură și pe nas. Și așa rămase un dram de vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera și-l durea mai strașnic ca rănile feței. Apoi se ridică încetinel, clătinându-se pe picioare, își șterse sângele cu poala cămășii și aruncă o privire mută în urma trenului, care se pierdea în ceața zorilor. Un val amar de vorbe îi răsări în suflet, dar buzele lui crâmpoțite de-abia putură rosti oftând:
— Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!
Printre nourii bolbocați în văzduh, la răsărit, o trâmbă de lumină cireșie se zvârcolea și se întețea. Tabără își avântă povara în spinare și porni încet înainte pe o cărare spinoasă, cu capul plecat, cu inima urnită, iar feciorul și baba, tăcuți și îngândurați, îl urmară pârjol. Din noianul negru de nouri, însă, soarele scăldat în sânge își înălța biruitor capul și împroșca în fețele drumeților o beteală de raze purpurii...
Sus In jos
http://mionulescu.blogspot.com
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Calea ferată si literatura română:   Astazi la 9:51 pm

Sus In jos
 

Calea ferată si literatura română:

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 

 Subiecte similare

-
» Calea ferată si literatura română:
» Calea ferată cu ecartament îngust Dângeni - Ripiceni
» Calea ferata ingusta Stalpeni - Gamacesti
» HUEDIN- CALATELE 13.03.2008
» LINIA FERATA BUCURESTI NORD-BUCURESTI COTROCENI-BUCURESTI FILARET-BUCURESTI PROGRESU
Pagina 1 din 3Mergi la pagina : 1, 2, 3  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Forumul pasionatilor de trenuri din România :: DESPRE CFR :: CFR - FILE DE ISTORIE-