Forumul pasionatilor de trenuri din România
Bine ați venit pe Forumul pasionaților de trenuri din Romania.
Sper ca ceea ce veți gasi sa va fie de folos!

Forumul pasionatilor de trenuri din România

Acest forum a fost creat pentru cei care iubesc cu adevarat trenurile din Romania!
 
AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  ConectareConectare  InregistrareInregistrare  

Distribuiti | 
 

 Expeditiile mele

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul
AutorMesaj
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Dum 10 Aug 2014, 20:47

Miercuri, Iulie 30, 2014

Amicu e singurul care a rezistat pe biclă azi. Eu și MaC in refacere, azi noapte am facut 13-14 la baie... Dupa ce ne-am mai pus pe picioare, pentru a nu rata obiectivele zilei, am mers cu masina lui Gheorghita la Humor și Voroneț, impreuna cu nevestele.

Turnul de aparare al manastirii Humor


Si manastirea vazuta din turn, unde se poate urca pe o scara in spirala foarte ingusta


Panorama din turn


Manastirea Voronet


La intoarcere ne-am oprit si la Sucevita, aflata in centrul comunei ce ne-a gazduit in prima parte a excursiei, in Bucovina propriu-zisa:


Intre timp, ramas fara companion, Amicul ajunsese la Pietrele muierilor, peste munte pana in Solca si incercase sa treaca inapoi spre Sucevita, via Solonetu Nou si pasul Poiana Mărului. Intalnind (pentru singura ocazie in aceasta tura, vreme adversa, furtuna cu grindina!, a trebuit sa se intoarca, murat, la Humor.
Seara l-am recuperat din parcarea mânăstirii Humor, după aventura vieții lui! Pădure, bolovani, pădure, urs, ploaie si grindină, pădure iar... Băi nene, ce zi! Vestea buna era ca toata lumea si-a revenit catre seara la capacitate normala, si eram toti pregatiti sa reluam periplul biciclistic in echipa, a doua zi.

Joi, Iulie 31, 2014

O zi lungă, 125 km in vreo 11 ore catre Patrauti si Dragomirna, apoi retur. A meritat, mai ales pădurea dintre Patrauti și Dragomirna e fa-bu-loa-să!, cu al sau profil de ascensiune în M.

Dupa ce trecem de acum obisnuitele dealuri din Clit si drumul de tara catre Arbore, ne oprim la poalele stejarului secular din Cajvana, sadit la 1241, in urma navalirii tatare soldate cu uciderea tuturor barbatilor satului. In 1476 avea sa adaste la umbra sa insusi Stefan cel Mare.


Urmatoarea oprire este la biserica din Parhauti, trecuta si ea in patrimoniul mondial.


Langa ea, oameni la muncile campului, sub arsita... sa-i spunem moderata, a amiezii. De altfel, in timp ce prin tara se derulau diverse coduri portocalii si rosii de inundatii, Bucovina a fost aproape complet ocrotita de ploaie si fenomene extreme, ceea ce ne-a oferit ocazia sa savuram pe indelete plimbarea noastra.


Trecem si de cei 4 km de drum european si ajungem la Parhauti, cea mai veche ctitorie pastrata de la Stefan cel Mare (14 septembrie 1487).


Urmeaza sa traversam 4 km de padure spre Dragomirna, drum la racoare, ce ne provoaca o placere deosebita

Manastirea Dragomirna e complet diferita arhitectonic fata de celelalte, fiind si mai tarziu ridicata (1602 manastirea, 1627 impresionanta fortificatie inconjuratoare).


In mod simbolic (si cautand sa capat incredere pentru cei 60 km de intoarcere) umplu bidonul la fantana din incinta. Parasim apoi, precum cavalerii ce tin caii de capastru, manastirea ce a fost cea mai indepartata tinta dintre toate calatoriile noastre zilnice.


Constatam ca avem tară mică, mese puține la “terasa” din “complexul de agrement” de vizavi de Dragomirna. Mâncarea a devenit o improvizatie - în urgență 500 kcal din cipsuri pot fi de aur. Și multă apă, sucuri și o bere. A mers pana la urma. De unde am invatat ca o masa copioasa la pranz, la mijlocul unei ture lungi, nu e neaparat cel mai bun lucru, la din contra.

O surpriza placuta pe traseu, “facem cruce” cu R5740 Cacica – Suceava, care ne saluta Smile


Seara s-a incheiat cu o porție de penne bolognese și o vizionare de stele pe cerul senin, la care m-am uitat mut, că nu mai văzusem așa ceva.

Traseul de azi:
http://www.mapmyride.com/workout/670553673

Vineri, August 1, 2014

Transfer Agapia. Zi cam dezorganizată biciclistic, trebuia sa ne fi gandit la program mai bine, avand in vedere ca 2 dintre protagonisti au venit cu familiile. Am dat o raită prin satul sărăcăcios, am cumpărat de-ale gurii de la un chioșc. Am vizitat Agapia dupa-amiaza, pictura lui Grigorescu merită văzută. O muncă de om, foarte bine făcută. Agapia se distinge de toate celelalte manastiri prin aceasta pictura bisericeasca deosebita. Am mancat cea mai buna japoneza din viata mea de la chioscul maicutelor, din fata manastirii.Chestie de foame. Nu am omis sa iau una-alta si pentru nevasta si copilul ce ma asteptau acasa, de altfel le-am luat cate o amintire din fiecare loc vizitat.




Pensiunea Casa dintre Pini, foarte bine aleasă (de MaC). Cină excelentă, borșul și plăcintele... de exceptie. Un Iegărmaistăr și la culcare. A doua zi de relache din tură. Daca stau bine sa ma gandesc, nu scrie nicaieri ca “trebuie” sa biciclesti zilnic. Cand esti intr-o tura 100% baieteasca merge, cand vin si membri de familie din spita feminina, lucrurile trebuie adaptate. Pana la urma odihna repartizata in 2 zile de pauza ne-a priit.
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Dum 10 Aug 2014, 20:47

Sambata, August 2, 2014

BBB merge în SSS. Adică peste munte, pe forestier, la schitul Sihla, mân. Sihăstria, mân. Secu. Am trecut serios la offroad. Până la Sihla e urcare continuă, cam 12 km, cu accente de 10%.


Amicul are greutati cu schimbatorul spate, care refuza sa colaboreze. Gheorghita o tractează pe Adriana cu șufa pe ultimii 3-4 km. Astfel, dupa cea mai grea ascensiune a turei, ajungem la Sihla, cel mai izolat dintre asezamintele ce le-am vizitat.
Este cel mai recent dintre lacasurile de cult aflate in drumul nostru. Desi inca din secolul XV, atrasi de singuratatea desavarsita a muntilor, numerosi sihastri s-au retras in aceste locuri, abia in anul 1741, a fost ctitorita la Manastirea Sihla prima biserica din lemn de catre familia Cantacuzino. Pe partea de nord a Muntelui Sihla, pe o poteca marcata acum cu cruce albastra, se urca la Pestera Sfintei Teodora.






Coborâre de 14% spre Sihăstria, pe grohotișuri instabile. Tinem 10 la ora, ca mai mult nu riscam, fiind pe biciclete “de excursie”. Mai putin Amicul, al carui MTB necompromis il ajuta sa coboare mai cu talent. Peisaje extraordinare, linistea padurii, coborarea devine mai lina spre Sihastria, pietrele lasa loc pamantului.


La Sihastria e multa lume, dat fiind ca dinspre Targu Neamt pana aici e asfalt. Amintirea si preceptele parintelui Cleopa, fost staret al manastirii, vegheaza in acest loc.


Din nou la drum, de aceasta data spre Secu. Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos a Moldovei, tatăl mai cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihăstrii numită Schitul Zosima, fondat la 1564 de Petru Rares.


Adastam pe marginea drumului, ne racorim cu o Coca Cola rece.

Apoi mân. Neamț, la fel de impresionantă ca acum 20 de ani, cand am vazut-o ultima data. La magazinul de suveniruri ne intretinem cu parintele Ilie, un responsabil cam “vesel” si un turist englez, motiv pentru care o dam din romana in engleza si viceversa.


Vedere spre turnul-clopotnita


In fata turnului-clopotnita de la intrarea in Manastirea Neamt se afla o constructie in forma circulara care atrage atentia vizitatorilor, atat prin arhitectura ei deosebita cat si prin dimensiunile si frumusetea ei. Aceasta cladire a fost construita intre anii 1836-1847 si este cunoscuta sub numele de Agheazmatar sau Baptisteriu. Acum gazduieste cea mai veche biblioteca manastireasca, de 18.000 de volume, avand astfel o contributie insemnata la documentarea istoriei, culturii si artei romanesti medievale.
[img:d99f]https://lh5.googleusercontent.com/-

Din vechile constructii care au existat intre zidurile Manastirii Neamt, astazi, se mai regasesc doar biserica lui Stefan cel Mare si partea inferioara a turnului clopotnita zidit de Alexandru cel Bun.

Continuam nestirbiti si la drumu mare oprim la cârciuma “de tiristi” Maria. Un bors de fasole si un desert (adica papanasii cu gem de afine) sunt masa de pranz ideala. Apoi acasă, cu Gheorghita trecut de la tras la împins. Ajunsi cu bine, ne relaxam la mesuta de piatra din curte. Ne place viata cu de toate, placute sa fie, si vazute din saua bicicletei!


Mâine e cea mai scurtă tura, catre lacul Cuejdel, ca sa avem timp sa mergem in grup la cetate.
Traseul de azi:
http://www.mapmyride.com/workout/672892787

Duminica, August 3, 2014

O tură de mare angajament pentru final. Intai 2 dealuri ce despart Agapia de Varatec, via satul Filioara. Apoi am lasat asfaltul si am intrat pe cruce roșie prin spatele manastirii Văratec, aflate in renovare la interior. Era ora slujbei de dimineata, maicutele cantau ingereste dar noi ne pregateam de o doua zi de offroad.


Si am avut parte de ceea ce ne doream, din belsug! Prin pădure, drum forestier Magazia, valonat. Precedat de o urcare abrupta din sat pe coama dealului.


Ce vedem de aici? Vedem chiar perspectiva ce i s-a infatisat lui Eminescu, inspiratie pentru “Calin, file din poveste”.

“De treci codrii de arama, de departe vezi albind, si-auzi mandra glasuire a padurii de argint.”
Cele 2 paduri (rezervatii) exista chiar sub aceasta denumire.




Apoi drumul forestier ne-a condus chiar in satul Magazia, de unde dupa 3 km pe asfalt am virat la stanga, pe forestiere, in Cracăul Negru și DF Cuejdiu, spre lacul Cuejdel. Lacul Cuejdel sau Lacul Crucii e cel mai mare lac de baraj natural din Europa, avand o suprafata de aproximativ 150 ha si o adancime medie de 10 m, un volum de apa de 1.000.000 mc si e in permanenta crestere. Barajul are 30 m inaltime si 100 m lungime, in aval formandu-se alte patru lacuri mici. Lacul  Cuejdel s-a format in urma unor alunecari de teren succesive (1978-1991) pe cursul Cuejdelului, la baza Culmii Munticelu. Cauza a fost reprezentata de taieri masive, ce par a fi fost compensate acum prin reimpaduriri. Deocamdata zona e neamenajata, vizitatorii campeaza de capul lor, dar amenajarea este in plan si exista si buget alocat.

Am urcat cu placere, aruncand un ochi pe GPS din cand in cand




Intr-un final am si ajuns si ne-a placut ce am vazut


La intoarcere n-am pierdut prilejul de a (de)gusta pentru ultima data berea Suceava (desi eram in Neamt Smile ). De asemenea, am observat existenta unui procent mare de case traditionale de lemn, inca neatinse de furia modernizarii cu termopane.


Din nou pe forestier spre Varatec. Excelent drum, o concluzie offroad a intregii ture. Au fost, in cifre rotunde, 500 km cu 5500 m ascensiune si 16000 kcal arse cu folos. Obiective unice, drumuri în decoruri picturale. O notă proastă pt șoferii mizerabili de SV (am primit cele mai multe claxoane de cand biciclesc) si o nota buna pentru omologii lor nemteni.

Traseul de azi:
http://www.mapmyride.com/workout/673812005

În incheiere, vizită la cetatea Neamțului, per pedes. Cetatea este destul de bine refacuta si vs recomandam s-o vizitati.





Am incheiat ziua si intreaga tura in mod simbolic cu cina ''festivă'' (de fapt festive au fost toate, si meniul traditional si variat, atat de bine ne-au ospatat gazdele la Casa dintre Pini!).

Astfel se gătă prima tură pe bicicletă în Bucovina și Moldova.
Mulțumiri tuturor!

Incep cu multumirile adresate propriei biciclete, echipata potrivit pentru excursie, cu saua de piele Brooks B17 ca varf de lance al echiparii – nici o problema, confortul la el acasa in aceste zile de pedalat!


Si sfarsesc cu multumiri adresate intregii echipe, aci de fata:


… pentru compania placuta, pentru contributia materiala si spirituala adusa, pentru puterea de a improviza si de a duce la bun sfarsit prima noastra tura pe biciclete in Bucovina!
Sus In jos
Andrey_tm
Moderator si Regizorul anului
Moderator si Regizorul anului


Numarul mesajelor : 5663
Localizare : Timisoara
Reputatie : 8551
Data de inscriere : 08/09/2011

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Dum 10 Aug 2014, 21:11

Excelentă expediție. Very Happy  Felicitări! Mi-ai adus aminte de expedițiile mele prin județul Suceava făcute săptămânile trecute. Am făcut 1000 de km prin aproape tot județul.
Sus In jos
Andrey_tm
Moderator si Regizorul anului
Moderator si Regizorul anului


Numarul mesajelor : 5663
Localizare : Timisoara
Reputatie : 8551
Data de inscriere : 08/09/2011

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Lun 11 Aug 2014, 08:37

@Traveller, ai fost cu bicicleta prin județul Caraș? Dacă nu, îți recomand să faci o expediție și acolo. Pe lângă peisajul de munte poți vedea numeroase lacuri, peșteri, cascade chei și multe altele.

Aruncă un ochi aici: https://www.facebook.com/banatulmontan?fref=ts
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Lun 11 Aug 2014, 09:54

Multumesc, am in plan si o tura in Banatul montan. Inca nu am ajuns acolo si mi-as dori.
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Mier 22 Apr 2015, 12:45

Primul obiectiv pe anul în curs a fost participarea la brevetul de 200 km organizat de Randonneurs România și Craiova Cycling Team sub titlul de Cupa Băniei.
 
Am să povestesc aici toate cele trăite și simțite cu această ocazie, foarte specială pentru mine. Vineri seara m-am îmbarcat la bordul trenului privat Softrans, Hyperion, care a plecat la 17.20 din Gara de Nord. Era plin, iar loc mai mare pentru depozitat biciclete se află doar în vagonul 3.
Cum rezervarea mea era pentru vagonul 1, am lăsat locul respectiv acolo și m-am așezat pe un scaun pliant de lemn, cu care era prevăzut spațiul respectiv.  În vagon au mai ajuns 2 bicicliști, ambii pe cursiere. Trenul s-a pus în mișcare și am fost întrebat bineînțeles "cum am de gînd să merg mîine". Cumpătat, zic, pentru că în cazul meu nu se punea problema de viteze 30 plus, ar fi fost sinucidere curată.  Wink
 
Cum însă 200 km e o distanță pe care niște cursieriști antrenați o pot parcurge "light and fast", i-am lăsat să-și vadă de planurile lor și, în mersul legănat al trenului, te-duc-te-aduc, am început să le coc pe-ale mele.
 
Mai făcusem o dată 200, acum un an cu Sorin, însă în condiții lejere, era o zi splendidă, fără vînt. Acum se anunța vînt dinspre vest cu 25-40 kmh... iată deci provocarea. Veneam după un început de an cu doar 350 km bicicliți, din care 3 ture peste 50, culmea toate cu vînt de față la întoarcere. În rest, bilanț compus din lipsuri în gestiune. 
 
La Craiova m-am cazat la vila Flale, cu 85 de lei pe noapte. E pe lângă gară, am auzit trenurile noaptea. Me happy %%- . Are și restaurant, mai mult dedicat evenimentelor, dar dacă anunțați proprietara o să vă gătească. Bine! 
 
Dimineață pe 18 m-am prezentat la apelul nominal în fața Sălii Polivalente, la 6.30. Mîncasem o casoletă de humus cu ardei copți, mă simțeam binișor.

 

 
Mi-am luat brevetul în primire, numere de telefon si indicații despre traseu. Am uitat să-i fac poză brevetului, pe care la sfîrșit l-am predat organizatorului, cu ștampilele de la punctele de control.
 
Toată lumea pe cursiere, cu cîteva excepții. În fine, se face 7, se mai așteaptă pentru cîțiva întîrziați sfertul academic și plecăm.
 
De la bun început strategiile sunt clare, se formează un pluton al "evadaților"  și unul al (ne)urmăritorilor, adică eu. :-H
Ba nu, mai era o domnișoară călare pe un DHS Silver încălțat cu cramponate  :eek: . Cu mult curaj, a supraviețuit pînă la primul punct de control, la km 73.
 
Trecem Jiul la Podari:

 
Se urcă dealul, prima și cam singura cățărare mai serioasă de pe traseu, și se ajunge pe o zonă de plat. Aici începe "distracția", nenică, sub forma unor rafale puternice de vînt, care aveau să mă canonească pînă la primul punct de control. Singura mea șansă de a rezista pe termen lung - raportul 36 cu 14 sau 16. Mai sunt și 2 păduri pe drum, prima e Radovanu, care mă conduce pe vîrful dealului de deasupra localității omonime.

 

 
Cobor dealul, vîntul... turbat nu alta!, pedalez pe foaia mare ca sa pot coborî o pantă de 7%.   8-)
 
Muzeul Henri Coandă, comuna Perișor:

 

 
Am uitat să spun că tactica includea alimentație la ore fixe și beutură izotonică "ad libitum". Ca să nu cumva să dau cu capul de zid
 
Drumul european 79 e în stare mixtă, cînd cîrpit, cînd în lucru pentru lărgire, cînd complet refăcut. Cea mai bună porțiune e între Perișor și Galicea Mare, unde am rulat cel mai bine. Nu singur. Cu vîntul în meclă, bineînțeles.

 
După Galicea Mare vremea, care precum vedeți era senină, se burzuluiește nițel, vîntul ia proporții. Evident îmi trec prin cap toate scenariile posibile, înjur conform canonului precizat de @[member=a_mic], de morți, rahat, acte de perpetuare a speciei și alte onomatopee fără valoare literară. Vîntul nu stă, neam. Se opresc însă stropii de ploaie și ajung la PC 1 Maglavit.
 
De aici, după ștampilarea brevetului și pauza de-o banană, pornesc CU VÎNT DIN SPATE,  către Poiana Mare. După secțiunea de european cu vînt am rămas cu oarece oboseală în mușchii membrelor superioare, de altfel singura problemă fizică care a persistat pînă spre final.
 
Spitalul de Psihiatrie (fost pentru Măsuri de Siguranță) de la intrarea din Poiana Mare:

 
Fosta gară din Poiana Mare, în părăsire de cînd traficul pe linia secundară Golenți-Poiana Mare a fost oprit. Dezolare mare...

 
Trecere la nivel complet asfaltată, cu eliminarea șinelor. Capitol feroviar încheiat.

 
Se face cald, drumul începe să nu mai fie prea neted, apar gropi și crăpături, dar ce contează!, avem vînt din pupa  =D> .
Orele 13.00, pauză la o troiță din Piscul Vechi:

 
Bateria de la mobil moare subit și pierd înregistrarea GPS. Pun telefonul de rezervă, fără GPS, că traseul e cam clar și trebuie să păstrez mobilul în caz de ceva.
 
A început sezonul rapiței:

 
DN55A, pe care merg acum, mă poartă prin sate uitate de lume, multietnice, ca să zic așa, în care copiii mă întîmpină cu Ola, Hello și Ciao. Le răspund și eu, bat cuba cu ei, spun sărumîna la doamnele de la porți. O fi ăsta EuroVelo 6 românesc? Se pare că da.
Pauză pe o bancă în Negoi, sub un pom fructifer:

 
Imediat ce o iau din loc, lîngă primăria Negoi, trec pe lîngă ruinele conacului Gabroveanu, pe care nu le-am pozat și mi-a părut rău. Astfel, le prezint de la Google Street View citire, pentru că mi s-au părut interesante, mai ales clădirea cu "donjon" din stînga.

 
Apare și lacul Bistreț. După cum vedeți, bucata asta de drum a fost cea mai fertila din punct de vedere "turistic". Aproape uitasem că sunt obosit  ;Wink

 
Gura de vărsare a rîului Desnățui în lacul sus-amintit:

 
După asta ajung în Cîrna, la al doilea PC, și cotesc către Nord. Nasol! Că dau din nou piept cu vîntul. Se cam lasă răcoarea, trec prin diverse sate în care îmi piere și cheful de poze. Care-i treaba cu creierul în momentele astea - păi se apucă neîntrebat de nimeni să livreze diverse scenarii pesimiste. Dacă mai ești și singur la drum, salata-i gata! În fine, am dat la manivelă pe rapoarte mai mici și am căzut la pace.
 
Mai trec 30 km și ajung în Segarcea. Răsfăț! Urc o rampă, pe la mijloc opresc la un chioșc așaaa... din senin, și îmi iau o Coca Cola și-o cafea. Mi se oferă cafea de 1 leu sau Tchibo la 2 lei. Boierie! La 2 lei să fie!
 
Revergorat, după minutele de pauză, reiau  urcarea și intru pe un drum DJ561, de data asta foarte bine asfaltat, către Craiova. Dreapta la Calopăr, unde cobor printr-o pădure în lunca Jiului. O bucată foarte relaxantă, în care mi-am refăcut proviziile de încredere:

 
Ieșit din pădure, mai urmează cîteva sate și trecerea la nivel cu calea ferată din Podari mă anunță că nu mai e mult pînă departe:

 
Am ajuns la final, într-o stare fizică destul de bună dar asupra căreia vîntul își pusese amprenta serios. Totuși, picioarele m-au ținut tot timpul în joc. Și inima și plămînii. Și creierul, cînd nu complota împotriva mea cu vîntul ăla mizerabil Razz
 
Am predat brevetul, am făcut 12 ore și 15 minute (așa, rotund, că aștept rezultatele oficiale). Mai bine decît anul trecut, însă acum în condiții mai grele. E de bine. Și e loc de și mai bine. 
 
La pensiune m-a ospătat găzdoaia cu o supă de pui și o tocană de purcel. Probabil se gîndea că după un drum de 200 km sunt tocană. Ea era convinsă că venisem pentru o tură de 20.  Smile)
 
Cu noaptea în cap am luat trenul de 5.45, care m-a depus azi dimineață în gară:


Traseul final:
http://ridewithgps.com/trips/4436301
 
La bună vedere!
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Mier 20 Mai 2015, 11:28

16 mai,  orele 9.00,  soare ascuns in spatele unui plafon diafan de nori, temperatura ideala de primavara.
Ma intalnesc cu MaCź la statia de metrou Grozavesti, sa facem o bucla de 150 km prin teritoriile de vest si nord-est ale Capitalei, pe unde isi aveau locul vechii codrii ai Vlasiei, azi sub forma de glorioase resturi de padure. 
Nu s-a anuntat ploaie, dar suntem pregatiti si pentru asta. Iesim prin Chiajna, urmand DJ601 pana la intersectia sa cu DN7.

Asfalt cam asa si asa, dincolo de Cosoba chiar submediocru, ne cam zgaltaie.
La Brezoaele pozam margaretele unui concetatean care avea curtea plina de ele. Targul cu de toate, care bloca tot centrul localitatii, nu l-am pozat, ca eram preocupati sa facem slalom printre oameni, masini, mici cu mustar si tarabe Razz

 

 
Tot in Brezoaele traversam si Dambovita :

 
La Slobozia Moara luam o pauza de un sfert de ora la un magazin mixt, de-o ciocolata, apa si-o cafea.

 
Dupa care traversam DN7 si orasul Racari. Cum am depasit drumul national ne-a luat in primire vantul din fata, care avea sa ne tina companie pana la Gruiu.
 
DJ601A si trecere la nivel cu linia CF 901 (Bucuresti Nord - Titu - Pitesti - Craiova). Asfalt impecabil pe DC43 intre Racari si Ghimpati.

 
La iesirea din Ghimpati intalnim acest loc de adunare publica si pierzanie al satelor noastre, o veritabila "agora" rurala:

 
Campurile galbene de rapita au disparut, e sezonul lanurilor de grau:

 
Comuna Butimanu, intersectie cu DN1A, punct aflat la mijloc intre Bucuresti si Ploiesti, unde strajuieste bustul maresalului Constanin Prezan, fiu al locului:

 

 
Mai facem o scurta pauza, dupa care parcurgem iute cei 4 km de DN1A, cu oarece trafic greu pe langa noi. La Bujoreanca facem dreapta si revenim pe drumuri judetene si comunale linistite, cu Ialomita in stanga noastra. Padurea de dupa Burias si DC179 care o traverseaza:

 
Foarte interesant ca toate comunalele de pana acum au avut asfalt net peste DJ 601A dintre Bucuresti si Slobozia Moara.
Trecem de mijlocul turei in apropierea haltei CF Scrovistea, inconjurata de padure din 3 parti:



 
Dupa traversarea magistralei feroviare 1000 intram in satul Balteni. Aici, ascuns pe drum laturalnic de dupa gradinita, se afla schitul Balteni, ctitorie de la 1626, unul dintre monumentele muntenesti cele mai vechi dar si mai putin cunoscute. O oaza de liniste strapunsa doar de ciripitul pasarilor, unde curatenia si mirosul de salcami in floare sunt la locul lor. Nu era nimeni, dar portile erau deschise si am intrat fara probleme prin str. Sf. Nicolae:

 

 
[img=https://lh5.googleusercontent.com/-QuYKB8NZu3M/VVg6DmoflTI/AAAAAAAAlr8/eDRVugVFaic/w446-h595-no/PICT3495.JPG[/img]
 

 
Relaxati, traversam padurea Cocioc catre Peris, unde drumul a fost reasfaltat impecabil:

 
Din Peris am cotit din nou catre est, iar prin camp cu vant in fata. Ne-am oprit la Gruiu, cu vreo 2 mici pauze intre timp. Incercarea noastra avea in vedere mentinerea unui ritm constant, aerob. Cum noi am tinut un 20 la ora, pulsul lui Mac n-a depasit 130 bpm si ne-am simtit si bine, cred ca ne-a iesit.
La binecunoscuta carciuma Leu ne-am intalnit cu 2 amici, care ne-au asteptat sa terminam pizza si berea, dupa care am pornit-o impreuna pe ruta Caldarusani - Moara Vlasiei - Stefanesti.
Desi s-a mers mai tare, singurul care s-a resimtit fizic a fost ciclocomputerul lui Mac Wink) , in rest ne-am descurcat binisor, tinand cont ca inca n-am reusit sa atingem 1000 km pe anul in curs.
Dar na, decat mult si fara rost... mai bine putin da' bun Wink

 

 
Au aparut si MaCii pe campii Smile)

 
Harta celor 150 km a fost asta:
http://ridewithgps.com/trips/4675973
 
Un traseu foarte frumos, pe care vi-l recomandam mai ales pentru bucatile Bujoreanca - Peris si Gruiu - Moara Vlasiei, poate cele mai placute sosele ciclabile din jurul Bucurestiului.
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Turul Banatului Montan 2015   Vin 21 Aug 2015, 23:10

Au trecut 3 săptămâni de când am făcut una din cele mai… dar ce zic eu, CEA MAI faină excursie pe 2 roți de când m-am reapucat de pedalat. Acum când scriu rândurile de față, cuvintele nu prea se înghesuie să mă ajute să exprim ceea ce am simțit. O să încercăm totuși, eu și echipa de prieteni care mi-a fost alături, să redăm farmecului Banatului Montan, ale cărui secrete (măcar parțial) le-am descoperit de-a lungul a 7 zile de poveste.
După ce am făcut și istorisit aici tura de anul trecut din Bucovina, bineînțeles că ne-am pus mintea la contribuție să vedem cam pe unde ne-ar putea duce troacele noastre loiale în concediul devenit deja clasic, în 2015.
Reclama care i se face  pe diverse canale (fb, tv, bloguri, forum) Banatului Montan nu ne-a lăsat indiferenți, astfel că am decis în unanimitate că acolo mergem, în perioada 26 iulie - 1 august a.c. Tura a căpătat nume de cod BaBB Very Happy.
De data asta echipa a mai primit un mult așteptat membru, pe lângă @a_mic, @MaCź, @iacobdoc și cu mine. @Artistul33 ni s-a alăturat și tuscinci am pornit la drum pe 25 iulie - din București MaCź,  Artistul33 și subsemnatul în mașina ultimului, a_mic în franțuzoaica dumisale (așaaa mai cu noaptea în cap Razz), iar iacobdoc așijderea, doar că din Cluj. Am ales din nou sistemul cu cateva baze de cazare, de data asta 3, în jurul cărora să întreprindem ture în stea, care să ne permită să vedem cât mai multe din frumusețile regiunii.
Așadar, am acontat oarece cazări la sfârșitul lui mai, la Reșița, Oravița (Ciclova Montană) și Berzasca. Despre ele, când le vine rândul. Pe drumul până la Reșița, care a durat vreo 7 ore, am vorbit despre verzi și uscate, și mai ales i-am ascultat pe frații Gore Very Happy

„Neică cât” i-am mai pomenit pe aștia când urcam… că am tot urcat și coborât în excursia asta, după cum veți vedea. Ca de obicei, în ziua 0, cine ajunge primul face o tură de recunoaștere, iar acum respectivul a fost iacobdoc, care a lăsat formalitățile cazării pe plan second și a plecat să parcurgă tur-retur… TransSemenicul, pe caniculă. Îl lăsăm pe el să povestească. A_micul a ajuns ulterior și și-a luat în primire camera ce o va ocupa singur. Ocazie cu care ne-a sunat și ne-a spus că nu există decât patronul, angajații de la curățenie și bucătărie fiind toți în concediu :shock:. Unde se întâmpla chestia asta în plin sezon? Păi unde, la pensiunea Club Castel din Reșița, unde am rămas 3 nopți.
Cum ofertele de cazare în zonă nu abundă, la din contra, decisesem că asta e cea mai bună… Smile. Pe lîngă problema de personal, care ne-a obligat să mîncăm dimineața și seara “din brișcă”, să mai adăugăm că apa țârâia cam timid la duș, deși fiecare baie avea câte un boiler modern. Patul era odihnitor în schimb, iar amplasamentul la marginea de NE a orașului, spre Țerova, ne-a asigurat liniște. Cazarea ne-a costat 100 lei pe noapte. A fost “pomul lăudat” al excursiei, dar ne-am descurcat pînă la urmă, cu ajutorul nemijlocit al prietenului Kaufland. Smile  
Mă opresc aici cu introducerea. Povestea BaBB (Banatul, Berile si Biciclistii) poate să înceapă.
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Vin 21 Aug 2015, 23:12

ZIUA 1 – 26 iulie 2015

Aseară am făcut aprovizionare la Kaufland, deci avem tot ce ne trebuie pentru micul dejun. Conservele de fasole cu afumatură au valorat în excursia asta greutatea lor în aur Razz. La orele 9 eram deja ieșiți pe poartă și făceam poza de grup, pe panta înfiorătoare care duce dinspre oraș spre pensiune.


Banatul ne urează bun-venit închizând robinetul caniculei (doar iacobdoc a prins o ultima zi toridă ieri!) și ne stropește cu o ploicică scurtă, timidă. Vremea ține cu noi și o s-o tot țină așa Wink.
Ce traseu avem azi? Spre stațiunea Semenic, via TransSemenic. Ne înfigem din prima spre altitudinea maximă din Munții Banatului. Ne-am vorbit mult înainte de tură, să încercăm să nu exagerăm cu lungimea traseelor (adică să nu exagerez eu, ”omu cu harta”, care mai făcusem trăznăi la măsurarea pe orizontală). De data asta, cum Banatul Montan e la munte și nu prea are plat, cifrele au luat-o în sus la categoria ascensiune. Dar să nu anticipăm…

Drumul județean 582 ne duce, în urcare progresivă, către Secu. Asfaltul e rezonabil. Ploaia a încetat, mergem cu încredere și bună dispoziție.




La ieșirea din Secu sună telefonul lui MaC. La telefon - familia dumisale. MaC se laudă că suntem pe drum de la 8 jumătate. Hazul e general, dat fiind autorul afirmației. Very Happy. Totuși. Nu el a ieșit ultimul pe ușă la plecare, trebuie consemnată chestia asta. Așa că afirmația i-a adus până la urmă un „like” de la toți!
Odată depășită prima urcare, de încălzire, am coborât ață în Văliug, unde ne-am oprit la prima bere.


Deja soarele era sus pe cer, iar noi eram gata de a doua, cea mai lungă și susținută cățărare a zilei, pe TransSemenic, care este porțiunea de DJ582 dintre Văliug și Slatina-Timiș. Drumul a asfaltat și amenajat ireproșabil. Am urcat de la altitudinea de 547 la 1015 m de-a lungul a 9 km, cu câteva pauze de odihnă, băut, mâncat, realimentat apă de la un izvor.  








Din pasul Prislop se desprinde către sud drumul pietruit ce urcă spre stațiunea Semenic. Aici facem o nouă pauză de apă și glucoză, după care pornim la o urcare cu rampă mai sănătoasă, cu un maxim de 13%. Se urcă de la 1015 la 1420 m în 14 km.


O spărtură în vegetație ne permite să vedem lacul de acumulare Gozna, de lîngă Văliug.


La un moment dat, pe cînd plutonul nostru se lăbărțase către finalul ascensiunii, am rămas fără apă și mîncare, dar mi-am revenit de la glucoza a_micului și izotonicul lui MaC. În fine, ajungem pe platou, unde tronează – relicve postindustriale – niște schelete de eoliene. O apariție unică și bizară.


Bizareria a continuat, pentru că “stațiunea” părea lăsată în părăsire, cu câțiva turiști răzleți. Norii care ne învăluiau dădeau și ei o senzație apăsătoare, mai ales că nu întrevedeam unde am putea mînca după urcarea ce ne cam storsese de puteri. Ajuns aici, nu uit să menționez că Artistul33 nu mai pedalase de un an!!!, dar s-a comportat exemplar de la o zi la alta, așa încît merită sincerele noastre felicitări pentru efortul și atitudinea mereu pozitivă .

Să revenim – băi, dar noi unde mîncăm, unde bem?
Întrebăm la singurul chioșc care era deschis, intitulat foarte familiar pentru MaC – la Măria.


Ni se spune că singura care asigură masă este cabana Andra, aflată la o aruncătură de bîț de vîrful Piatra Goznei, 1447 m, cel mai înalt din munții Semenic și din toți munții Banatului.
Pentru asta mai urcăm o bucată, fix pînă la antena aia mare de-o văzusem mai devreme.







Cabana Andra e o adevărată oază într-un deșert părăsit, cel puțin eu cu impresia asta am rămas. O ciorbă de fasole clasa întâi și niște mici m-au pus pe picioare Very Happy. Iar despre porțiile imense ce le-au primit prietenii mei comeseni… am rămas toți ca la dentist! Merită să urci pe Semenic măcar pentru cabana asta și oamenii muncitori care o întrețin. Doar că mai au nevoie și de alți oameni muncitori și, din cele povestite de ei, nu prea îi găsesc…

Ce să mai, ne-am ghiftuit pe cinste și apoi am luat-o ușor la vale.


Coborîrea pînă în pasul Prislop a fost destul de accidentată, drumul nemaifiind de multișor întreținut (amestec de asfalt spart, piatră cubică și porțiuni de macadam). Pe urmă ănsă, am primit primul premiu pentru eforturile de pe urcare, sub forma celor 9 km de coborîre pînă în Văliug, pe TransSemenic. O coborîre de excepție, m-am simțit mai bine decît pe coborîrea de pe Transfăgărășan de vara asta (TF nordic fiind peticit ca vai de el, deși are de partea lui lungimea  și declivitatea, nu a reușit să-mi inspire același sentiment de împlinire biciclistică). Astfel am coborât la apus de soare, cu rare ciupituri adresate manetelor de frînă, până în centru la Văliug.  

De aici am urcat constant cei 4 km pe care-i coborâsem de dimineață. A urmat din nou o coborîre lungă pînă în Reșița, pe asfaltul așa-și-așa. Încheiam destul de lejer prima zi în Banatul Montan, care ne adusese 1800 m ascensiune (părerea lui Ride With GPS). În opinia numeroaselor, iubitelor și în același timp hulitelor gadgeturi ale lui MaC și iacobdoc, fuseseră mai mult, spre 2000. Din aceste dileme n-am putut ieși pînă la sfîrșitul turei, și ele au condimentat permanent conversațiile de la micul dejun și, mai ales, cină. Cum posesorii de ostromente de măsurare erau, printr-o (ne?)fericită coincidență, și cei mai vorbăreți și nevorbiți componenți ai trupei, nici nu vă puteți imagina ce contradicții filozofic-suculente, cu tentă științifică profundă, au ieșit la iveală! Razz

Traseu ziua 1: http://ridewithgps.com/trips/5943225
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Vin 21 Aug 2015, 23:13

Ziua 2 - 27 iulie 2015

Astăzi avem prima porție consistentă de offroad. Dăm o raită prin Parcul National Cheile Carașului, pîna la Anina, și revenim la Reșița pe șosea. Primul care s-a trezit și a băut deja nessul , bineînțeles, a_micul. Ne așteaptă la parter, în curtea interioară a pensiunii.


Ne urnim și traversăm orașul, către ieșirea spre Anina. Reșița nu oferă prea multe turistului, decît aspectul postindustrial, cu note de posapocaliptic, ce poate fi simțit și în celelalte orașe din Banatul Montan. Combinatul e un maldăr lugubru de fiare, liniile tramvaiului desființat, cu rețeaua de contact ruptă, sunt triste și singure. Muzeul Locomotivelor cu abur l-am văzut, e cam stingher printre blocurile scorojite.  Ne-a frapat pe toți faptul că frumusețile sunt aici în afara așezărilor omenești, care toate par scufundate în sărăcie și uitare…

Revenind la drum, am ieșit din Reșița pe asfaltul foarte bun al DN 58B. Am mers lejer, fără grabă, și ne-am menținut ritmul asta în cam toate zilele. Am vrut să gustăm pe îndelete plimbarea asta într-un decor ce ne era încă necunoscut. Un popas amenajat pe marginea drumului ne-a dat ocazia să ne exersăm talentele de fotografi ultra-amatori.








A urmat o succesiune de urcări și coborîri zdravene, pînă la bifurcația stînga către satul Iabalcea, poartă de intrare în Parcul Național. Rîul Bîrzava desparte munții Semenic, la est, de munții Aninei, pe care îi explorăm azi, la vest.


Drumul secundar către sat e asfaltat și la fel de vălurit. a_mic are probleme cu lanțul, care se încăpățînează să cadă cînd are el chef. În sat dorim să găsim un stabiliment unde să ne răcorim. Găsim magazinul mixt West Kripton (!), unde gazda ne oferă bere și înghețată și ne povestește că Iabalcea e sat întemeiat de croați, din care nu a mai rămas niciunul, iar lumea supraviețuiește din banii trimiși de cei care muncesc pe afară.


Bun, ne-am răcorit, acum plecăm că ne așteaptă minim 30 km offroad. Vremea e frumoasă, caldă, dar nu exagerat. Ne facem totuși provizii suplimentare de apă prin rucsaci, că vorba aia, nu se știe niciodată cînd ai nevoie de o sticlă. Cu excepția lui iacobdoc, care nu are rucsac ci o geantă elgantă de piele, producție proprie, pe portbagajul trekkingului său. Bicicleta cred că e trekkingul care și-a depășit cel mai mult și mai bine indicațiile standard de exploatare, de-a lungul întregii ture .
Ieșim din sat, mergem pe un forestier pietruit și intrăm, pentru o lungă perioadă de timp, în pădurea PN Cheile Carașului.




Aparatul de fotografiat, pentru a fi protejat, a primit în loc de geanta clasică, prea voluminoasă pentru rucsac, o… căciulă Razz.


Trecem de o porțiune în coborîre, garnisită cu șleauri de tractor, și ajungem la bifurcația la dreapta - spre sud, care trece pe lîngă peștera Comarnic. a_mic ne transmite că e cazul să fim atenți, practic intrăm pe potecă marcată, largă, dar aflată în inima pădurii, și unde e acasă la ea vipera. Credeam că am trecut de peșteră, cînd întîlnim indicatorul și ne oprim să vedem despre ce e vorba. Bicicletele rămîn în poieniță lîngă canton, noi o luăm pe scara săpată în piatră.





Accesul este îngrădit acum de o ușă metalică, dar peștera este vizitabilă, după cum aflăm de aici: http://comarnic.exploratorii.ro/prez.php
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Vin 21 Aug 2015, 23:14

Reluăm drumul-potecă, devenit pe alocuri din ce în ce mai pietros.




Porțiune la loc deschis, drum bordat de ferigi mari. Am parcurs-o avînd în minte avertismentul a_micului despre vipere.


Drumul parcurs de noi are statut de… drum județean (DJ 582C).




De la km 25 al turei, dupa ce coborîse lin de-a lungul pîrîului Comarnic către vărsarea sa în Caraș, drumul începe să alterneze urcări cu coborîri scurte, culminînd cu o cățărare ruptă între km 34-38.
Era cald, rezervele de apă erau pe sfîrșite, pushbike obositor, chiar și cei 2 gadgetiști vorbăreți erau rezervați în a se exprima vocal despre viitorul traseului nostru. Din fericire, încercarea la care ne-a fost pusă răbdarea era pe final. Doar o bifurcație a mai pus la încercare ecranele GPS și creierele înfierbîntate, după care am coborît, tot pe drum pietros, spre ceea ce trebuia să fie Anina.




Să fie Anina, băbăete?


Din nou, postindustrialul postapocaliptic reîncărcat.


Aveam să aflăm că era „Orașul Nou”, cartier de blocuri muncitorești pentru proiectul termocentralei Anina, în care mai locuiesc azi cîțiva oameni. Detalii puteți citi aici:
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/anina-un-esec-de-miliarde-de-rares-nastase-galerie-foto-10647395

De aici, drumul noastru e la stînga, în coborîre. La dreapta duce spre stațiunea Mărghițaș. Coborîm, pînă și drumul de acces spre Orașul Nou e lugubru și periculos, cu șanțuri excavate transversal și astupate neîndemînatic…
În Anina căutăm cu oarece îngrijorare o terasă unde să ne potolim foamea, setea și să ne refacem proviziile. Găsim. Lîngă linia ferată și lîngă alte vestigii industriale.




Au ciorbă, au și bere. N-am chef de bere însă, ci de o Coca Cola. Am cam făcut setea sus în munții Aninei și acum recuperez. Ne revenim, ciorba a fost bună chiar dacă e rămasă de la nunta de aseară.
Întoarcerea e pe șosea, și chiar dacă e trecut de ora 16, nu ne facem probleme.  Ne luăm la revedere de la Anina, cu o mică urcare, aici ne întoarcem mîine, dar la gară.


Suntem convinși că majoritatea drumului de întoarcere e în coborîre, ceea ce un locuitor din Anina ne confirmă, și el la fel de convins. Dar drumul știe de-ale lui, și tot urcă prin pădure.

După ieșirea din pădure suntem un pic cam obosiți, ca să nu zic șifonați.




Dar căpătăm imediat un tratament preferențial pe care nu cred că o să-l uităm prea curînd – cea mai frumoasă coborîre pe asfalt VREODATĂ. Coborîrea dintre km 58-66, dinspre Anina spre Carașova, pe un asfalt impecabil, la apus, într-un decor de vis, ne-a pus tuturor pe fețe un zîmbet… tîmp și fericit, că altfel nu pot să-l descriu. Coboram și zîmbeam de unul singur. M-am oprit o singură dată, să pozez Carașova din deal.


Pe urmă dă-i iar la vale, pînă la intrarea în comună, pe podul de la intrarea în Cheile Carașului.
Ceilalți erau acolo, aveau aceleași zîmbete Very Happy.






Ce sa mai zici? Era o încheiere faină a unei zile faine… credeam noi.
Cum Carașova e într-o căldare între dealuri, ce am coborît am și urcat ulterior, în liniște. Venea apusul peste noi…






Deși credeam că am scăpat de urcări, ne-am adus aminte că dimineață, înainte de intersecția de Iabalcea, tot urcasem și coborîsem ca-n roller-coaster… În plus, deodată a început să picure, și curînd turna serios. Și noi luasem hainele de ploaie, și coboram cu vitejie, cu atenție și cu luminile aprinse către Reșița .
Practic, a fost singura ploaie din tură. Dar a fost epică, ne-a răcorit și a avut un efect extraordinar pentru moral, la sfîrșitul unei zile lungi și pline. Au fost, pe hîrtie, 84 km cu 1583 m ascensiune.

Traseul zilei 2: http://ridewithgps.com/trips/5943246
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Vin 21 Aug 2015, 23:16

Ziua 3 – 28 iulie 2015

Azi programul ne obligă la o oră de trezire matinală, pentru că ne mutăm la a doua bază de cazare și mai avem și trenulețul Oravița – Anina, care pleacă la 11.15 din gară. Ca atare, a rămas să ne reunim la 11.00 în fața gării Oravița. Lucru care se întîmplă, cu oarecari emoții din partea trioului Artistul22+MaC+Traveller, care ajunge după o cursă pasionantă în mașina primului la destinație, fix la oră fixă.
De bilete se ocupase deja iacobdoc, pe care l-am găsit instalat în vagon. Ne-am instalat bicicletele, cu 1-2 roți scoase, apoi ne-am așezat gata de călătorie.


Asta cu ”așezatul” e un fel de-a spune, că ne-am foit tot timpul între locurile noastre și coada trenului, pentru poze și impresii. Intră și „nașul”, care cumula și funcția de ghid și custode al „muzeului ambulant” care circulă pe calea ferată Oravița – Anina o dată pe zi, tur-retur.




Omul nostru ne controlează biletele, care sunt niște tichete deosebite de ceea ce vezi pe celelalte linii.
Apoi se așează muncitorește pe băncuța de lemn și varsă asupra noastră o avalanșă de povești, vederi vechi și pliante. Very Happy


Are și un fluier de la 1904 (sper că am reținut corect anul).


După rondul nașului, suntem liberi să căscăm gura la peisajul unic pe care îl străbate prima linie de cale ferată montană de pe terioriul României de azi. Spațiul de la capătul ultimului vagon e locul de elecție pentru toți pasionații.









Avem un fan trenulist venit din Germania special pentru a vizita linia asta. A coborît la Gîrliște, cred că a luat-o la pas și s-a întors cu trenul de retur.


This is how real men shoot! Very Happy


Halta Gîrliște.




Interior de vagon refăcut. Natură vie cu troacă.


Ne apropiem de Anina, se vede orașul de la înălțime.


Debarcăm triumfal în gara Anina.










Mare plăcere ne-a făcut plimbarea asta cu trenul, o adevărată întoarcere în timp. Faptul că s-au cheltuit niște bani pentru renovarea materialului rulant e de bine pentru viitorul liniei, care a trecut nu o dată pe lîngă suspendarea traficului, pînă la urmă CFR Călători reducînd frecvența de operare de la 3 la 2 și apoi la o cursă pe zi tur-retur. Voiam de multă vreme să ajung aici, iar faptul că am ajuns în dublă calitate, de biciclist și fan trenulist, nu putea decît să fie o mare satisfacție pentru mine. Very Happy
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Vin 21 Aug 2015, 23:17

Pînă acum am avut activitate, e timpul să ne relaxăm la aceeași terasă ca ieri, doar că azi nu mai au ciorbă, deci ne  mulțumim cu o pizza. La ora 15 terminam cu prînzul, nu ne-am grăbit pentru că știm că ne așteaptă o întoarcere de doar 32 km pînă în Oravița.
Întîi avem o mică abatere de la drumul direct, ca să vizităm lacul Buhui, la sud-est de Anina. Drumul spre lac e forestier, odată asfaltat. Urcă bine de tot vreo 2 km, apoi coboară tot atît.


Doar că nici nu începusem să coborîm bine prin pădure, că face pană artistul nostru. Ca să vă faceți o idee despre atmosfera care a domnit peste trupa noastră de-a lungul turei, trebuie să spunem că penele (și au fost vreo 6) au fost unele dintre cele mai vesele momente ale excursiei, prilej de respiro și caterincă. Wink
Comitetul de urgență se reunește și rezolvă problema.


Artistul venise boem, fără scule de reparat pana. Comitetul de miștocăreală preia controlul la finalizarea reparației penei și îl pune să dea la pompă, ceea ce nu-l întristează defel Very Happy.


Amicul îl ia la mișto legat de echiparea deosebită cu care s-a prezentat, motiv pentru care este penalizat 5 minute mai tîrziu, tot cu pană. Altă pauză, alt mișto la greu. Ne întrebăm dacă n-o fi o problemă de karma a drumului sau ceva, dar problema pe drumul pietros cred a fost mai degrabă un rest de cioburi de sticlă.

Drumul prin pădure continuă apoi… eram un pic tulburați de cele 2 pene dar coborârea scurtă și frumoasă pînă la lac ne-a făcut să le dăm uitării. Cel puțin pentru 48 de ore . Lacul e frumos, a fost creat prin zăgăzuirea pîrîului Buhui, afluent al Carașului.


Pe malul său e o cabană, care acum era ocupată, fusese în totalitate rezervată în prealabil. Am schimbat cîteva vorbe cu cabanierul, care ne-a refăcut provizia de apă și ne-a dat niște indicații despre traseul de întoarcere. Noi intenționam să o luăm prin Steierdorf, cartier sudic al Aninei. El ne-a propus să o scurtăm direct de la bifurcația de Buhui, în partea opusă.
Ajunși aici în liniște, fără incidente, ne oprim să evaluăm situația. Drumul arată destul de rău și abrupt, astfel că întrebăm un localnic de la o casă. Dialogul cu amicul devine antologic:
„Bună ziua, vrem să ajungem la Marila, e bun drumul pe aici?”
Replica moșuleanului vine inexorabil:
„Da de unde veniți?”
„Da ce contează?”
„Da cum să-ți zic, dacă nu știu de unde veniți?”

Era enervant și amuzant în același timp omulețul, ca un calculator care-ți cere parola înainte să-ți permită accesul la date. Din fericire a încercat să intervină și un tînăr (fiul, ginerele?) care a apucat să spună că drumul ajunge unde vrem, dar e rupt și abrupt, deci el recomandă să o luăm prin Steierdorf, cum spunea și traseul nostru încărcat  în GPS.

Steierdorf e întemeiat de imigranți austrieci veniți din provincia Steier (Știria) în 1773, istoria locului putînd fi citită mai pe larg aici:
http://www.tymestours.ro/RO/X/X-anina-steierdorf-turism/00-anina-steierdorf-turism.htm

Din Anina spre Steierdorf coborîm lejer pe asfalt, apoi căutăm bifurcația la dreapta spre Marila și începem să urcăm pe dale de beton și piatră cubică. Alesesem trasa asta pe DJ 572B ca să mai scurtăm și să evităm o urcare lungă pe DN 57B.






După terminarea ultimelor case drumul devine forestier pietruit.


Trecem de o zonă cu aspect lugubru, plină cu deșeuri ale activității umane, miniere și nu numai… Ulterior drumul devine din ce în ce mai greu practicabil, nefiind întreținut deloc.


În ciuda indicațiilor GPS, fiind niște trestii gînditoare, avem dubii despre traseu. Un șofer de basculantă ne confirmă că suntem pe drumul bun și la intersecția unde se face dreapta spre Brădet, noi s-o ținem tot înainte. O ținem, cu fundurile mai mereu ridicate din șa. Apropo de șa, șaua Brooks a fost foarte confortabilă pe offroad în ăste 3 zile, n-a trebuit să mă gîndesc prea mult la vreo durere de fund.
Începem și coborîrea pe drumul cel rupt. Pauze au fost dese pînă acum, fiind totuși cald.


Ajungem la intersecția cu DN57B, în Marila. Aici începe un nou bonus pentru băieții buni – o coborîre de mare angajament pînă în Oravița, lungă de 6 km, pe asfalt foarte bun. Am gustat-o cu toată plăcerea, bineînțeles! Jos, iar i-am găsit pe coechipierii mei cu zîmbete „din alea” pe buze. Razz

De aici a mai fost o aruncătură de băț până la gară, unde am recuperat mașinile. Pensiunea Casa cu Platani din Ciclova Montană ne aștepta, noi eram cam cu inimile îndoite după Reșița, din fericire pensiunea și oamenii ei ni s-au părut, în unanimitate, ireproșabili. Pentru 100 de lei pe noapte cazarea erau impecabile, iar pentru 10 lei micul dejun de tip bufet suedez era un ospăț de-a dreptul.
În curte era amenajată terasa unde am luat cina în cele 3 seri. Asta a fost prima și am sărbătorit cum se cuvine încă o zi foarte reușită.




Traseul zilei 3: http://ridewithgps.com/trips/5943261
Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Vin 21 Aug 2015, 23:19

Ziua 4 – 29 iulie 2015

Aseară am stat pe terasă și ne-am gîndit cum ne organizăm pentru a patra zi, cînd traseul zice că ajungem în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița. Am hotărît, fără mari dezbateri, să transformăm ziua de bicicleală într-una de odihnă activă. Adică ne-am dus cu mașina Artistului pînă la Podul Bei și de aici am început drumeția la picior spre lacul Ochiului Beiului. Din start ne-am asumat că s-ar putea să nu mai avem timp deloc pentru Cheile Nerei, care vor avea poate un week-end numai al lor în viitor.

Să nu sar peste micul dejun la Casa cu Platani - am mai zis că a fost excelent, dar merită să mai zic o dată. 10 lei și o grămadă de bunătăți cu care am început zilele la ora 8 dimineața în mare formă. Recomandăm cu căldură!
Am plecat, carevasăzică, spre poarta vestică de intrare în Parcul Național CNB, Podul Bei.
Am intrat pe drumul pe direcția nord și am mers ușor, la pas.




Ajungem la o cascadă despre care nu știam nimic și care, în opinia mea, dată fiind seceta din perioada recentă, era cea mai fermecătoare dintre toate cele văzute în Banat, menținînd un debit semnificativ.










Am continuat către campingul Beiului.


Aici dugheana unde în mod normal se vindea bere era închisă, deci am continuat neștirbiți pe forestier, către lacul Ochiul Beiului, de-a lungul pîrîului Bei.


Sus In jos
Traveller



Numarul mesajelor : 163
Varsta : 37
Localizare : Bucuresti
Reputatie : 2769
Data de inscriere : 24/11/2009

MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Vin 21 Aug 2015, 23:21

Și am ajuns la lacul despre care citisem și pe care îl văzusem în poze ani la rîndul, visînd că o să ajung și eu odată pe malul lui… Acum eram acolo și senzațiile erau aproape ireale. În mod cert n-am mai văzut o asemenea culoare turcoaz și o asemenea claritate și transparență a apei, în care păstrăvii înotau netulburați. Am fost toți impresionați, și cuvintele-s cam puține să exprime liniștea și frumusețea locului  (mai ales dacă nu-s turiști gălăgioși prin preajmă).








După un sfert de oră în care am șezut pe malul lacului, ne-am mobilizat și am urcat o porțiune mai abruptă dar scurtă, reintrînd pe potecă spre cascada Beușnița. Probabil porțiunea asta ar fi singura unde, dacă vii cu bicicleta, ar trebui să o iei pe umăr ca să treci. În rest totul e ciclabil. Deși pe traseele montane, aș zice că simți și mai cu amănuntul ce are de oferit natura, ca drumeț cu piciorul decît ca biciclist. Doar că autonomia de deplasare e clar limitată.
Continuăm deci, spre cascadă, via poiana Beușnița.








Cascada și împrejurimile sunt foarte frumoase, dar debitul era foarte scăzut acum, ceea ce îi mai răpea din farmec.






La întoarcere ne-am oprit din nou la camping, unde am avut ocazia să ne răcorim la o bere, iar subsemnatul a adăugat și 3 mici din carne de pește, că neică, cît drum pe jos poți să faci fără mîncare și beutură?
Popas în aval de cascada La Văioagă, unde iar mă chinuie talentul de fotograf 


Întoarcerea în Oravița ne-a adus în fața unui monument pe care plănuisem să-l vizităm ieri, dar desfășurarea prelungită a evenimentelor ne împiedicase. Așadar, hai la Teatrul Mihai Eminescu din Oravița, primul din România.
Cităm de pe welcometoromania.ro: “Primul teatru din România a fost construit în anul 1817 după proiectele arhitectului macedo-român Ion Niuni, de asemenea este prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lămpi de acetilenă. Interioarele, o copie fidelă a fostului Burgtheater din Viena, au fost decorate după proiectele arhitectului vienez Ieronimus Platzger. Ornamentele sunt în stil rococo, în culorile roșu și auriu. Teatrul a fost înaugurat cu ocazia vizitei împăratului Francisc I și a împărătesei Augusta Carollina, la Oravița. Clădirea are o lungime de 36 m și o lățime de 15 m. Din foaier, se ajunge și la balconul sprijinit pe coloane. Cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul Școlii Gimnaziale din Oravița. De a lungul timpului aici au susținut spectacole aici multe trupe de teatru din țară și din străinătate. În 1868 aici a avut reprezentație și trupa Pascaly cu care a venit și sufleurul, poetul Mihai Eminescu. În amintirea acestui eveniment teatrul poarta numele poetului.”

Am avut parte de un ghid mai vorbăreț decît onorabilii MaC si iacobdoc la un loc, care a vărsat asupra noastră o cascadă de informații, cu un debit mai mare decît cascadele Beușnița și Văioaga la un loc.
Pe lîngă cele citate mai sus, să adaug, de la ghidul nostru citire, că de fapt inițiativa construirii teatrului, într-un oraș care era centru industrial și cultural de seamă al Banatului la acea vreme, a aparținut unui vajnic comitet de doamne sus-puse, care doreau a avea un loc de expunere publică a toaletelor, de discuții mondene și așa mai departe.
Azi nu se mai joacă piese de teatru după un orar sistematic în Oravița, dar au loc diverse evenimente, festivaluri…

Am admirat sala frumos realizată și recent renovată, am ascultat poveștile, ne-am plimbat la etaj.
















Eu mai mîncasem 3 mici, dar prietenii mei mai nimic, astfel încît după această vizită extrem de agreabilă ne-am îndreptat către Lidl, unde am făcut oarece aprovizionare. Avînd în vedere că se plătiseră în devălmășie taxe de intrare în muzeu (10 lei), de fotografiere (5 lei) și cumpărături la Lidl, a rezultat o discuție de împărțire și redistribuire a banilor foarte originală. Unică! În calitatea dumisale de prof de mate, a_micul asista uluit și se întreba dacă n-ar fi mai sigur să coboare din mersul mașinii care ne ducea acasă la pensiune, decît să mai asiste în continuare. Ce să mai… ne-am rîs și ne-am scărpinat filozofic în creștetul capului în același timp Razz.
Seara am încheiat-o în curtea pensiunii, printre păunii decorativi, păhărelele de Jaeger și de vin (am împărțit o sticlă de vin la 4, spre uluirea a_micului!) și felurile faine de mîncare preparate de bucătar.

Traseul zilei 4 („hiking”, nu „biking”): http://ridewithgps.com/trips/5943278
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Expeditiile mele   Astazi la 05:52

Sus In jos
 

Expeditiile mele

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 

 Subiecte similare

-
» Expeditiile mele
» Ajutor pt orhideele mele
» Poze de-ale mele...
» Pozele mele
» Cartile mele (scrise)
Pagina 3 din 4Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Forumul pasionatilor de trenuri din România :: DIVERSE :: GALERII FOTO PERSONALE-