Forumul pasionatilor de trenuri din România
Bine ați venit pe Forumul pasionaților de trenuri din Romania.
Sper ca ceea ce veți gasi sa va fie de folos!

Forumul pasionatilor de trenuri din România

Acest forum a fost creat pentru cei care iubesc cu adevarat trenurile din Romania!
 
AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  ConectareConectare  InregistrareInregistrare  

Distribuiti | 
 

  Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11  Urmatorul
AutorMesaj
JohannDB



Numarul mesajelor : 48
Reputatie : 1165
Data de inscriere : 17/11/2013

MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Dum 19 Oct 2014, 09:40

Joi 16.10.2014 am trecut prin Galați.....Am avut de însoțit niște "carenaje pentru elice" la Șantirul Naval Damen-Galați.  Am avut ceva timp la dispoziție, dar nu am avut nicio posibilitate de-a afla ceva de "atamanu" / N. Costică... Tare aș fi dorit să-l cunosc și să schimb câteva vorbe cu dânsul....
Dacă mai este printre noi, aștept un semn pe acest forum.....Pe la Galați voi mai trece !! Cu bine și sănătate tuturor !!
Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate (25)   Dum 19 Oct 2014, 17:04

...Nu mai plange Jane / Plansul e de forma / Jeana nu e moarta / Jeana se transforma...

  Iata ca inviasi drag prieten... Eu inviasi, prietenul si colegul meu din fosta partida a fostei locomotive apartinand fostului combinat siderurgic din fosta republica socialista, se duse acum o luna si-l petrecui cum se cuvine spre locul de ” remizare ” vesnica.  " C'est la vie, qui e toujours parsive ", cum ar zice poetul.....O particica din sufletul  LDH 125-363 a disparut in neant.
 Imi fac mea culpa pentru absenta indelungata, dar vara, de indata ce incepe canicula, incepe si pentru mine cosmarul. ( Probabil ca in alta viata am fost urs polar, morsa sau pingiun, altfel nu-mi pot explica disconfortul cauzat de caldura )...Astfel incat am asteptat " vremuri mai bune " pentru a continua naratiunea, atat cat mai poate fi continuata ea si in masura in care mai prezinta interes.
 Dar sa revenim la poveste......Anul 1987 a insemnat si anul in care relatiile mele de serviu cu "tata Filip " au devenit glaciale. 1987, anul maretelor realizari, m-a gasit  domiciliind tot in casa bunicului, pierduta intr-o mahala din margine de Galati. Locuiam aici, asa cum ti-am mai spus, de cativa ani buni si aveam grija ca la inceputul fiecarui an sa-mi reinnoiesc constiincios, la sectia de militie viza de flotant ( pentru ca domiciliul fix era adresa parintilor).  Ca un facut, anul acela am uitat cu totul de ea iar bunica-miu decedase, saracul. Si poate nu ar fi fost nimic, daca tovarasilor nu li s-ar fi pus pata pe acea parte a orasului ce trebuia musai modernizata.  O armata de buldozere si-au facut aparitia si pe masura ce proprietarii caselor de pe o strada erau stramutati cu catel, cu purcel intr-un nou cartier de blocuri, mastodontii calcau sub senile " ramasitele fostului regim " pregatind terenul unui nou cartier urban muncitoresc.
 M-am trezit si eu, la poarta cu doi tovarasi de la sfatul popular, care s-au interesat de sanatatea mea si de legitimitatea cu care ocupam spatiul respectiv.  Geaba le-am demonstrat eu ca-s nepotul lui bunicu si ca in spatiul parintesc compus din doua camere locuiesc parintii si sora mai mica. Geaba le-am aratat vizele anterioare de pe buletin, ce-mi legitimau prezenta acolo...Astia nimic. Ca sa-mi iau catrafusele si sa ma mut de unde am venit. ( despre o noua viza, nici nu se mai putea pune problema ) Asta era parerea lor, numai ca nu coincidea catusi de putin cu a mea. Dupa ce am  incercat sa-i lamuresc, crestineste, cu duhul blandetii in final au reusit sa ma enerveze de-a binelea, astfel incat discutia a degenerat nitel, cu aluzii mai directe sau mai putin directe catre mamele lor si a mea.. Cert e ca la final, i-am condus " politicos " cu coada de lopata ( pregatita ca orice bun gospodar ce locuieste la casa, pentru interventie ) catre usa de intrare in " batatura " unde s-a creat o mica busculada in urma neintelegerii intre ei asupra dreptului de prim acces...
 A doua zi, catre seara, abia ce ajunsesem de la munca, am fost intampinat cu " bucurie" de tovarasul " sectorist" care a incercat si dansul sa ma convinga de nepolitetea gestului din ziua precedenta si de necesitatea de a ma conforma indicatiilor partidului ce impuneau eliberarea zonei..
 Nici " tovarasia sa " n-a avut prea mult succes in demersul sau. Hotararea mea a ramas ferma. Nu plec de acolo, decat in alta locuinta ce trebuia acordata legal, in urma demolarii.  Intr-o saptamana, am ramas in singura casa locuita pe o raza de cateva sute de metri patrati, fara gard inprejmuitor, fara apa si curent electric.. Hoardele de colorati bantuiau printre ruine in fiecare seara.  Noaptea dormeam pe apucate, cu bata si lanterna pregatita la capul patului. Aveam norocul, totusi, ca mostenisem de la bunica-miu un caine de isprava. Era capul railor in mahala. Nu-l tineam legat in lant, iar noaptea ( pana a incepe demolarile) bantuia in tot perimetrul si " omora" tot ce era de omorat in zona. Cum simtea miros de intrus in zona, sarea la datorie si dadea alarma....Saream si eu din pat cu " ustensila " de rigoare si faceam ordine....Nu putine ciori au fost "compostate" de coltii animalului ( culmea e ca-l chema Tziganul ) si nu putine camasi ( pentru ca era vara ) au fost "scuturate de praf " direct pe purtator, in toiul noptii. Intr-o noapte de genul acesta, n-am sa uit pana mor, doar ce sarisem la "actiune " incaltat cu o pereche de slapi, cand, in iuresul momentului, m-am simtit " usor incomodat " in alergare.  Am abandonat activitatea pentru ca oricum " aghiotantul " preluase initiativa si am cercetat motivul disconfortului....Aveam talpa dubla..Calcasem pe o bucata de gard, aflata printre ruine, bineinteles cu un cui zdravan si ruginit indreptat inspre cerul senin, care-mi perforase laba piciorului si iesise printre degete, pe partea cealalta...Am smuls-o cu greutate, si in magazie, am imbibat o carpa cu gaz ( spirt medicinal nu se mai gasea de mult) si mi-am bandajat rana.  Am mai dormit cateva ore , iar dimineata am plecat la serviciu...Seara, la intoarcere, deja nu mai puteam scoate piciorul din pantof, de umflat ce era....
 A doua saptamana, deja " sonetele " incepusera sa bata in terenurile pe care urmau sa fie amplasate noile blocuri...." Coafura rezista "....Tovarasii erau disperati. Mai cu seama, ca se anuntase vizita celui mai iubit fiu..in combinatul siderurgic. Cum din elicopter, de sus, se pot observa o multime de neregului ( cum ar fi o casa uitata pe un teren viran ) si asa ceva ar crea prejudicii imaginei trandafirii a clasei conducatoare locale, intr-o buna zi, m-am trezit cu un Aro de teren, langa locul unde fusese candva poarta, din care au coborat trei tovarasi. Doi, au facut la urgenta masuratorile si evaluarea casei, iar al treilea, m-a poftit, foarte politicos, sa vizionez doua apartamente, pentru a ma hotara in care din ele sa ma mut.  Era parca prea frumos incat sa fie adevarat... Mi-am ales locatia favorita, dar mai era un singur mic, inconvenient...  Eram salariat CSG, iar combinatul avea alocat un numar impresionant de apartamente. I-am explicat ca eu, avand domicilul bine merci, nu solicitasem nicicand locuinta, astfel incat nu figuram pe lista de asteptare.
Ok, a raspuns tovarasul. In cazul acesta imi aduci doar o adresa din care sa rezulte ca respectivul combinat nu-ti poate asigura locuinta, urmand ca aceasta sa fie repartizata din fondul locativ.
Nimic mai simplu, mi-am zis. Mintenas ma duc in combinat si o aduc. Nevasta-mea era ruda prin alianta, cu secretara directorului. Am mers impreuna pana la un telefon public, a sunat-o si i-a confirmat ca seful ei este in combinat, iar eu am plecat intins catre directie, cu gandul ca vin cu adresa, si maine dimineata ma mut...In antecamera directorului, hartia era batuta la masina si cu numar de inregistrare pe ea, daaar...pentru ca intotdeauna mai exista si un daaar, conform uzantelor, trebuia musai semnata mai intai de catre seful de sectie ( recte, tata Filip )...Masa...Nu-i nimic, insfac hartia si galopez cat pot de repede cativa km pana la depou, presat de timp , la gandul ca l-as putea pierde pe director pana ma intorc.  Fac cu ochiul " caprioarei " secretare si micuta ma introduce la sef.
- " traiti domn inginer !!!
- Multumesc copile. Ce este, ce-ai patit ? Ai vre-un necaz ? N-am auzit nimic ?
Eu optimist tot, cu gandul de unde fac maine rost de-un camoin pentru mobila........
- Nu domn inginer, din contra, chiar am o bucurie..
- Ei, nu mai spune...Zi-mi si mie, sa ma bucur si eu cu tine copile... si ca un tata iubitor se aseaza pe fotoliu si-mi face semn sa iau si eu loc. Si eu incep sa-i povestesc cate in luna si in stele..Cum m-am chinuit eu ( nu ca Christos - eram in comunism ) ca tovarasul Gheorghe Doja ultimele doua saptamani, cum m-am rafuit cu " organele " si tot asa mai departe..Ma uitam la chipul lui si-l vedeam cum incearca sa inteleaga tot ce-i povesteam...saracu" ce om bun...si am ajuns la concluzia povestirii. Am scos hartia cu pricina, si i-am impins-o in fata sa o semneze.  Se vede treaba ca nu a inteles din prima despre ce este vorba in propozitie... A citit rapid randurile redactate apoi a sarit brusc in sus, parca muscat de un sarpe cu clopotei...
- Nu semnez nimiiic !!! Nu vreau sa stiu de nimiiic !!!  Nu am case de dat !!!
 Cateva secunde am ramas si eu paralizat de uimire fata de iesirea lui.
- Domn inginer, nu trebuie sa-mi dati domnule nici o casa. Asta scrie pe hartie. Ca nu-mi puteti da casa domnule. Atat va rog sa-mi confirmati......
- Nu semnez nimiiic !!!  Daca semnez cacatul ala, o sa-mi ia astia din cota mea de apartamente. Te bag in .....matii cu hartia ta cu tot !!! ...
....In cateva secunde se naruise cerul peste mine. Daca as fi avut o arma incarcata la mine, l-as fi impuscat in cap fara retinere...Nu mai aveam nimic de pierdut, oricum... si fara sa mai gandesc mult i-am tras-o la randul meu, disperat.
- Si eu te bag in ...matii cu semnatura ta cu tot ! ...m-am intors si am trantit usa la iesire........Mi-am tarat picioarele ca mortul, pana la directie. Eram nauc. Nici nu mai stiam cum sa procedez. Am zis totusi, sa-i duc femeiei hartia inutila inapoi. Am intrat in antecamera fara sa mai bat si...culmea, directorul era si el acolo. M-a vazut negru de suparare, cu hartia in mina si dupa ce a examinat-o, m-a intrebat de ce nu a semnat seful de sectie. I-am povestit faza ( mai putin partea de la urma ).
Ori era in toane prea bune, ori i s-o fi facut mila de mine, cert e ca a barat sub locul " sef sectie " unde a semnat el, apoi a mai semnat o data la director, a aplicat stampila ( ce era in fata lui ) si mi-a urat " Vaya con Dios " .....
 Relatia cu seful de sectie a trecut in alta faza. Nu mi-a zis nici du-te mai incolo, dupa episodul din biroul sau, dar nici " copilul ' sau nu am mai fost pana in 1990, cand a plecat............
 A doua zi m-am mutat. Pe masura ce incarcam bagajele buldozerul mai darama un perete. Multe le-am lasat acolo neavand ce face cu ele...Ciorile sau inaierat pe ele impreuna cu necalificatii de pe santier. Si tot asa cum ii sade bine unui porc de om, am uitat in doua secunde de bietul caine ce-mi fusese ajutor de nadejde la greu si care-si vedea distrusa gospodaria in care locuise o viata.
Ce mai conteaza un suflet de caine...Ani multi, mai tarziu, dupa ce am suferit la moartea unui prieten canin cu care am convietuit impreuna14 ani, am varsat o lacrima sincera si pentru bietul Tzigan...........
  In septembrie, tovarasul Ceausescu era asteptat in combinat, intr-o vizita oficiala. Masinile siderurgistilor fusesera evacuate fortat din parcarea exterioara a combinatului de cateva zile. Pista de aterizare a elicopterului oficial a " inaltului oaspete " fusese trasata iarasi cu vopsea prospata. Baieti in costume elegante o pazeau zi si noapte, mai ceva ca pe " Mona Lisa " de la Luvru. In vremea aceea, deserveam otelaria nr 2 ( OLD 2). Hala imensa a otelariei era inconjurata de masini de pompieri cu scarile ridicate la maxim. In cateva zile, echipe de muncitori, o varuisera cocotati pe scari, cu dispozitive improvizate ( spritiere ) de sus si pana jos. Cladirea urata si neagra, arata acum ca un dispensar urias. Inca de la sfarsitul verii, in putinele spatii verzi ( niste maidane sterpe cu pamant batatorit ) fusesera plantati cateva zeci de plopi si salcami. Erau saracii udati cu regularitate de doua ori pe zi, cu apa din belsug, insa din pricina poluarii au sucombat fara sanse de supravietuire. O minte " creata ", comunista a gasit totusi solutia. Trunchiurile uscate au fost vopsite frumos, cu vopsea verde, incusiv cele cateva frunze pietrificate de pe fiecare pom, si imprejmuite cu pietre albe de calcar, pentru "armonie". Muncitorii au primit salopete bocanci si casti noi, la chioscul alimentar din zona " s-a bagat " parizer, salam si mezel si magistrala combinatului a fost impanzita de "observatori" care sa anunte sosirea maretului oaspete...
 Vizita in sine a durat  mai putin de 15 minute, tovarasul a laudat pe ici , a criticat pe colo iar in final a dat " pretioase indicatii " si s-a retras la " hotelul partidului " de pe faleza dunarii, la o saramura de somn si o fripturica de caprioara.  Tovarasii din conducere au incasat prime dolofane, inginerii si maistrii promisiuni de avansare, iar amarastenii au ramas cu amintirea placuta a celor doua zile in care sau ghiftuit cu parizer ( jumatate cu celuloza ) si cu o pereche de salopete noi in vestiare.  Cateva saptamani mai tarziu, OLD2 era la fel de neagra si hidoasa ca de obicei, pomisorii vopsiti zaceau rupti si acoperiti cu moloz, iar tentativa de spatiu verde, revenise iarasi la statutul initial, de spatiu de depozitare. Comunismul inainta cu pasi repezi...in directia fatidica.
  Intr-o noapte de toamna tarzie, tot la OLD2 facea serviciul ( pentru ca tot venise vorba de aceasta zona ). Sa tot fi fost 02.30- 03.00 dimineata. Terminasem " un capat de treaba " oprisem motorul si ma lungisem confortabil in scaun. ( Fac o paranteza micuta aici - Intotdeauna pe 363, am avut scaunul original al mecanicului, inlocuit cu scaun de fadroma, superconfortabil si rabatabil in acelasi timp. Acesta a fost meritul exclusiv al colegului, disparut recent, Domnul Sa-l odihneasca, din tura 1 )  Deodata, cineva bate grabit cu palma in usa cabinei. Sar de pe scaun, deschid si jos, vad un coleg ce efectua serviciul pe partea fontei ( cateva zeci de metri distanta palalel )
 - Costica, vrei benzina ?  Intrebare de baraj...asa netam, nesam..Ratia de benzina era de 10l pe luna si tigaia de dacie papa 8l la suta de km, asta numai daca era bine pusa la punct.
- Ce ai bai Eugene ? Ai baut apa la caine, sau ai visat frumos ?  De unde dracu" benzina pe aici..
- Bai mamelucule, nu mai pune intrebari prostesti. Fa-ti repede rost de vase ca mai mult de 15 minute nu sta cisterna.....si dispare facandu-mi semn unde il gasesc.
 Ce vase si de unde sa le iau asa pe nepusa masa. Aveam eu in capota mica un cazan de 20 L ( cu care spalam masina ), dar daca tot era rost de mai mult, parca era pacat sa ma limitez la atat.
In secunda a doua am avut o revelatie. Pe standurile de turnare, se aflau depozitati o multime de saci de plastic noi, pe care otelarii ii umpleau cu siliciu sau chrom si-i aruncau apoi in lingoltierele prospat turnate cu otel, pentru cresterea calitatii acestuia. Am insfacat vreo sase saci si am zbughit-o iepureste catre locatia sugerata - Explicatie - In cocserie, la sectorul chimic soseau pentru incarcare trenuri compuse din vagoane cisterna goale, la naftalina. In noaptea respectiva, in timp ce introduceau un grup de astfel de vagoane la incarcare, colegii din cocserie, au constatat ca in unul dintre ele se mai afla ( prin cine stie ce minune ) cateva tone de benzina.  Dupa ce s-au servit cat au poftit din el, pentru ca nu l-au putut dovedi, impreuna cu dispecerul de serviciu au hotarat sa-l lege la un "motan " sa-l trimita catre sectorul furnale-otelarii, sa se bucure si altii de el.
 Cisterna era garata sub furnalul nr.1  Populatie, cala iarmaroc. Cat am stat la rand, am pregatit sacii. Cate trei, pusi unul in altul, aveam asigurate trei recipiente dolofane  cam la 80-90L impreuna. Cu ajutorul colegului i-am umplut si i-am legat bine cu sarma la gura. M-am asigurat ca nu curg, apoi i-am carat unul cate unul, pana la locomotiva. I-am ridicat binisor in capota mica si i-am sprijinit " confortabil " de peretele cabinei. M-am mai asigurat inca o data ca nu exista pierderi, m-am spalat si am intrat in cabina. Ceasul vitezometrului indica deja 05.15-05.25...Un pic mai era si venea schimbul. Masina o aveam la poarta. Dupa ce predam serviciul nu trebuia decat sa ma duc la poarta, sa mituesc paznicul de serviciu pentru a intra in incinta. Aici alimentam rezervorul care era aproape gol, turnam surplusul in canistre si apoi, vira ancora, acasa......Inghetasem bine si pe jos lucea bruma . Am pornit motorul si am cuplat incalzirea si compresorul. O pace adanca m-a cuprins si o mare multumire interioara, ca pentru un lucru bine facut...Am adormit multumit in caldura placuta ce ma invada....Mamaaa ce frumos mai visam si mamaaa cum ar fi putut fi acela ultimul meu vis.....Din somn, am simtit un miros puternic de benzina. Pe moment nu realizam despre ce poate fi vorba. Apoi, deodata mi-am amintit ce se afla in capota mina si am sarit ca ars, rasturnand scaunul greu, din panica.  Mirosul era atat de puternic incat te usturau ochii...Groaza m-a cuprins. Mi-am aruncat ochii pe manometrul instalatiei de frana si am constatat masinal ca presiunea aerul era la limita cuplarii compresorului. La cati vapori erau in capota mica, declansarea automata a motorului electric al agregatului, ar fi insemnat echivalentul declasarii unei mini explozii nucleare..Metrul acela care ma despartea de comutatorul de oprire-pornire al compresorului mi-a creat impresia unui infinit....Intindeam mana catre comutator si-n acelasi timp imi spuneam ca nu mai am timp sa anulez functionarea iminenta a compresorului....Am reusit sa-l decuplez, apoi am actionat instantaneu selectorul motorului diesel pe oprire si am decuplat heblul ( intrerupatorul general ). Am deschis usile si ferestrele cabinei, am sarit pe pervaz si am deschis toate usile capotei mici. Afara se zarea binisor, datorita stalpilor ce iluminau piata de manevra. Mi-am aruncat privirea in interiorul capotei. Sacii mei de plastic, zaceau botiti pe jos, ca niste " zepelinuri " mitralite de britanici. Initial nu intelegeam ce se putuse intampla. Apoi m-am luminat. Benzina dizolvase incet, cu perseverenta plasticul sacului, unul cate unul pana ce se revarsase pe jos. Toata podeaua de lemn era imbibata si in toate locurile concave se formasera mici baltoace explozibile. Am aruncat " cadavrele " sacilor si am fugit spre a cere ajutorul unui coleg. L-am gasit, am venit cu locomotiva lui peste a mea, am cuplat-o si am dus-o in lateralul halei, unde se afla o pasarela exterioara pe unde puteai scoate un furtun de apa ( cateodata aici alimentam cu apa locomotiva ).   Am gasit furtulul, am coborat cu el in capota si aproape o ora am spalat meticulos " locul faptei ".... Schimbul m-a gasit cu furtunul in mana, ud pana la piele, dar fericit ca am vazut zorii acelei zile........................................................................................................................
 Azi ma opresc deocamdata aici, insa oricum o sa ne intalnim mai des, de acum incolo, pana la epuizarea subiectului. Acela dintre dumneavoastra care intentioneaza sa ajunga pe la Galati si doreste sa bea o bere impreuna cu mine sa-mi lase un P.M. si-i comunic numarul de telefon la care ne putem auzi. Va multumesc copii...........
Sus In jos
JohannDB



Numarul mesajelor : 48
Reputatie : 1165
Data de inscriere : 17/11/2013

MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Lun 20 Oct 2014, 09:04

offtopic Să scriu cu diacritice sau fără ? Întreb, findcă celor ce n-au "instalate diacriticile" pe "calculărețul personal" textul la citire le apare ca o "chinezărie" (cu niște semne, de te-ntrebi ce-or fi) !
Pentru cei care azi au "venerabila" vârstă de 25-30 de ani, vechime pe lumea asta, ceea ce povestea "atamanu" legat de problema "cotei" de benzină a celei mai economice mașini din Europa acelor ani, biata Dacie 1300, era povesea fiecărui fericit posesor de Dacie...și nu numai...fiindcă și celelalte modele ce mai coexistau pe plaiurile noaste ajunseseră la fel de "economice"....Utilizau 10-15 ltr./lună pe vreme de iarnă și 15-20 ltr./lună vara, funcție de județ și de mărinimia și puterea primilor-secretari....
Probleme cu benzina au început de prin 1981, când pentru a alimenta, deveniseră deja, "obișnuite" cozile kilometrice la pompe. Se putea alimenta, încă la liber, dar numai 25-30 de litr. maximum, la o alimentare..... Dacă aveai "pile" sau vreun cunoscut / prieten salariat la "PECO" (așa se numea atunci, distribuția națională de carburanți), aveai șansa ca făcând "cu ochiul" să faci plinul, cu "compensația de rigoare", ceea ce însemna un tarif mărit pentru ceea ce luai peste ceea ce se dădea..... "Pompagii" deveniseră, astfel, un fel de vedete, dar erai mulțumit până peste cap că te puteai "cârpi" și te mai puteai descurca.....
În August 1983, "Comitetul Central" a considerat că este momentul raționalizării totale a carburanților, pentru a nu se mai vedea prin pozele de ziar "de prin străinătate" cozile la benzină...... În socialismul nostru nu se mai tolera statul la codă, în văzul tuturor ! Așa că în acest August '83, ne-am pomenit, scurt cu prima rație de benzină de 50 ltr., ceea ce ni se părea satisfăcător, la un calcul strict....  Prin primăvara lui '84 rația asta de 50 ltr./lună a început să intre la apă...erau numai vreo 30 ltr./lună, ca în Decembrie '84 și Ianuarie '85 (brrr...ce iarnă a fost atunci, aici, la mine în zonă, mai bine zis ce ianuarie, ce zăpadă și ce frig am avut...) să rămână "bătută-n cuie rația de 10-15 ltr./lună, iarna....așa cum am mai spus mai sus....până la "Eliberarea de sub Jugul Socialist"......
 Hee....și de vroiai să pleci , "ca tot sindicalistul-familist" la mare-n concediu, adunai cotă cu cotă și apoi când îți venea sorocul concediului, "Hit the Road, Jack" către "însoritul Litoral", de care azi sincer mi-e dor, după felul cum nu arată astăzi (nu era așa haotic construit ca azi cu tot felul de "cotețe" de pensiuni înghesuite una-n alta, fără lumină, fără spațiu între ele, fără intimitate....). Când plecai din județul tău, județul limitrof cu al tău, nu-ți dădea benzină de tranzit, ci numai următorul ce nu mai era graniță-n graniță cu tine....Putei lua între 5-10 ltr. pentru "tranzit, atât cât să ieși din teritoriul județului respectiv.
Când ajungeai "la mare", aici situația era puțin mai bună..... Puteai lua de două ori câte 10 sau 15 ltr. pe sejur. Acest lucru îți era menționat pe tichetul de verificare tehnică (ITP) al mașinii prin înscriere pe verso a datei și-a cantității de benzină luate, apostilate cu ștamplia stației "peco"...... Și aici dacă aveai "noroc și mișcai din urechi" te puteai "cârpi", drept pentru care Daciile deveniseră adevărate cisterne..... rezervorul normal din portbagaj devenise mai larg....un meseriaș bun ți-l tăia și introducea un bandaj pe înălțimea lui, coborându-i fundul, ceea cel facea să aibă de la 45 ltr. capacitate normală, la 65-75 ltr. ....... Și dacă nu vroiai să "mărești rezervorul", fiindcă te verificau la ITP și la integritatea rezervorului (cineva a avut ideea de-a combate "traficul de benzină", apelai tot la un meseriaș, care-ți confecționa un rezervor ce era pus frumos-frumușel, în portbagaj, între telescoape, ocupând tot locul de deasupra punții spate și-a cărui capacitate ajungea și la 95 ltr. așa cum era al meu, self-made în '85 și pe care-l am și acum, pe undeva pe-o grindă într-un șopron....  Mă uit la el și zâmbesc, la amintirile provocate de utilizarea acestui rezervor de "rază lungă de acțiune".
La mare te "puteai porci" cu benzină....dacă aveai mai multe tichete (cartoane) de ITP (3-4-5 bucăți), la tine "om te făceai" ....drept pentru care o pilă la stația ITP era "valoroasă"....... Ohhhhhhh tempora, să nu vă mai plictisesc.......
Sus In jos
c o r v i n
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 2566
Varsta : 40
Localizare : Hunedoara
Reputatie : 4373
Data de inscriere : 16/10/2013

MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Lun 20 Oct 2014, 10:55

...Extrem de pitoresti, dar obiective si realiste, ambele prezentari! Multumiri sincere din partea mea!... a26
Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate   Mar 21 Oct 2014, 16:45

Vara lui "87 a fost fierbinte...Daca afara se inregistrau 38-40 grade celsius, in cabina locomotivei mercurul termometrului urca lejer peste scala de 50...Lucram cu aerisirile de sus ale cabinei deschise, geamurile laterale culisate la maxim si cele doua usi, legate de calorifere, pe pozitia deschis. Ba mai mult, dintr-un motor electric de aeroterma, mesterisem un ventilator ce zbarnaia toata ziua, la cateva mii de rotatii pe minut. Iti fierbeau creierii in cap de atata caldura. Lucram doar cu pantalonii de salopeta pe mine, in papuci si bustul gol si tot curgeau apele de pe mine...Asta era LDH-ul. Sub podeaua cabinei aveai amplasata o transmisie hidraulica ce se incingea la 120 grade, basca ( la modelele mai vechi ) si un schimbator de caldura cu dimensiuni generoase, ce degaja si el la randul sau 90-100 grade celsius.  Apa de baut se incalzea in sticle in mai putin de jumatate de ora, incat ai fi putut prepara un " ness " numai bun de baut. ( daca s-ar fi gasit cafea solubila pe atunci ) instantaneu...Munceam asa, in conditiile acelea, fara sa ne plangem. Eram tineri si mizeriile vietii inca nu reusisera sa ne copleseasca. Maselele si dintii imi pocneau de durere in gura din pricina curentului si ultima "gaselnita" in farmaciile goale, erau picaturile de creuzot....Turnai cateva peste "chestia" ce te necajea si durerea disparea aproape instantaneu...Bine,in cateva saptamani scapai si de dintele sau maseaua buclucasa, deoarece se dezintegra rapid. Ce mai conta...Oricu nu prea mai aveai ce mesteca. Alimentele de baza erau din ce in ce mai proaste si mai putine.
  Mandru chirias la bloc fiind, incercam si eu sa ma gospodaresc pe masura. Am facut rost din combinat de cateva zeci ( bune ) bare de cornier ambutisat pe care le-am transportat cu autobuzul unui amic pana la domiciliu. Intentionam sa-mi inchid balconul si sa mesteresc un stelaj cu rafturi intr-una din camarile de langa bucatarie. Materialul de constructie il aveam, aparat de sudura si electrozi avea un vecin si amic de la scara de vis a vis, ne-am pus de acord cand sa ne apucam de munca si in data respectiva ( femeile noastre erau de serviciu ), hotarati, urma sa ne apucam de proiect......Urma, numai ca amicul, pe langa aparat, masca si electrozi, a venit insotit si de o sticla de jumatate de coniac ( nevasta-sa lucra la alimentara) pentru "ridicarea moralului".
  Cum nu mai gustasem cam de multisor asemenea licoare, am decis ca mai intai sa ne "incurajam" nitel, ca apoi, in deplinatatea fortelor sa ne dezlantuim in munca. Prima oara m-am incurajat eu, apoi s-a incurajat el, pe urma ne-am incurajat impreuna, iar in final, constienti fiind inca, ne-am dat seama ca suntem prea curajosi la acea ora si am putea face vre-o prostie, asa incat am scos aparatul de sudura din priza si am plecat sa bem o bere la o "bomba" din cartier...
  Nevasta-mea, la intoarcere acasa, a fost nitel "dezamagita", mai cu seama ca tot balconul si bucataria erau ocupate de corniere, electrozi, bomfaiere si cate si mai cate, ca pe un adevarat santier... M-am mai intalnit cu amicul de vre-o doua ori, din pacate insa, cu acelasi rezultat final, pana ce, nevasta-mea disperata de catre vesnica harababura, m-a avertizat ca ori finalizez "proiectul" ori apeleaza la serviciile unui "meserias".  Sincer sa fiu, ideea nu mi-a suras de fel, iar in "meseriasi" nu aveam incredere nici cat in secretarul de partid pe depou ( care stiut fiind, era mama curvarilor si mincinosilor ) astfel incat, mi-am revizuit fundamental comportamentul, pentru a nu-i mai da prilejul doamnei mele sa-si faca ganduri necuviincioase...
   M-am dus cu miloaga la nea" Adrian si am obtinut doua libere. Era fain. Materie prima aveam, unelte si electrozi erau, singura chestie ce ma descuraja nitel era faptul ca abar nu aveam sa sudez...Teoretic, ma holbasem eu de cate ori avusesem prilejul, la modul in care se desfasoara operatiunea respectiva, in hala de reparatii a depoului, practic insa eram tot atat de priceput ca si "savanta de renume international" la polimerii ei din polinezia.... Dar ce mai conta. Conform dictonului Leninist  " nimic nu-i cu neputinta, daca vrei si ai vointa " dis de dimineata, mi-am luat inima-n dinti, aparatul de sudura in mana si m-am apucat de treaba....Dupa ce am stricat cateva bare de cornier si cateva zeci de electrozi, am incaput sa ma cam prind cam cum sta smecheria.
 Spre seara, jumatate de balcon era rezolvat. Amicul, care dupa amiaza venise si el de la serviciu si care observase progresele mele, de la geamul apartamentului sau, m-a sunat ( pe telefonul rosu- cu disc - cel aveam in dotare ) si mi-a sugerat cum ca ar fi indicat sa sarbatorim evenimentul. I-am zis " piei satana ", am facut un dus si la 22.40, cand mi-a sosit "tovarasa" de la munca, am fost laudat generos  si "recompensat" pe masura.  Eram " meserias ", amenintarea fusese anihilata...
  In prima parte a celei de a doua zi am ispravit balconul iar dupa amiaza am dedicat-o camarii. Fiind vara si cald, in camara am sudat numai in pantaloni scurti, fara tricou sau camasa pe mine neavand nici cea mai mica idee asupra consecintelor ce urma sa le suport. Maurul isi facuse datoria, maurul putea sa moara....de usturime... Toata noaptea m-am perpelit, ca pe gratarul de mici. Am dormit mai mult sezand si a adoua zi urma sa intru de serviciu.
  Dimineata, la sala de testare, hop si nea" Adrian ( pe langa seful de tura si revizorii de sectoare ), care avea nu's ce comunicare de facut. Cand am intrat in raza lui vizuala mi-a facut semn sa ma apropii. Eram rosu ca un rac iar ochii mi-erau umflati deoarece nu folosisem deloc masca de sudura.
-  Mai jegule, te-ai distrat bine la mare doua zile ?
-  Ce mare, bre nea" Adriene, nu-ti spusei ca am o gramada de treaba.....
-  Asculta bai rapanosule, ai fi tu smecher, da nentu" Adrian e curva batrana si e de o mie de ori mai smecherit decat tine mai putoiule....Vii la mine cu miloaga, ca asa si pa dincolo si tu te duci la distractie si bautura. Uite in oglinda ca esti buhait de cat ai crapat in tine nesimtitule....Poate te mai prind pe la usa mea..
- Bai, care esti revizor la otelarie ?  Ia puneti-i fiola individului astuia !!!........................................

 Nea" Adrian saracul, a ramas cu convingerea lui despre mine, pana a murit ( doi ani mai tarziu). La "usa lui" n-am mai ajuns, pentru ca nici dansul nu si-a mai facut mult veacul in biroul T1. O sa vezi mai incolo.....
 Am intrat in toamna, si odata cu toamna a inceput si "show-ul"...Paine la ratie, curent la ratie, caldura la ratie...viata la ratie.
  Programul nostru de lucru impunea prezenta la " sala de testare a personalului " inainte de intrarea in serviciu. La ora 06.10, cursele conventii plecau de la poarta combinatului catre toate sectoarele de activitate. La ora 06.00 sala de testare se inchidea. Daca ajungeai un minut dupa ora aceea, te puteai considera absent nemotivat.  Primul tramvai ( dintre cele doua trasee ce deserveau combinatul ) iesea din depou la 04.45 si ajungea in combinat pe la 05.20. Daca nu te imbarcai in acesta, deja de la al doilea incepea aglomeratia. La al treilea sansele-ti scadeau cu 50% si tot aidoma la urmatoarele cu cate 25% in minus.....
  In concluzie: Ma trezeam ( la tura de zi ) la 04.30, " binecuvantam " printre dinti marea adunare nationala si pe conducatorul suprem si ma indreptam catre baie. De cele mai multe ori, la acea ora curentul era intrerupt. Mai rosteam o " binecuvantare " si pe bajbaite imi cautam lenjeria intima, pantalonii, camasa , puloverul si ce mai intra in sifonier. Ma imbracam cu " spilhozenii " pe dos, maielul la prima incercare il puneam cu fata in spate, cautam cioapii " binecuvantand " in patru labe si reuseam sa rastorn cate un scaun sau altceva... Nevasta-mea bodoganea nemultumita, o " binecuvantam " si pe ea, dar mai cu seama pe mama ei si in final ajungeam la bucatarie, pe trei sferturi imbracat. Daca aveam noroc ( de multe ori nu prea) si gazul nu era oprit, fierbeam rapid un " nechezol " ( asa era poreclita cafeaua fara cofeina, ce se gasea pe sub mana ) pe care-l inghiteam in timp ce ma incaltam cu bocancii...Ma uitam panicat la cadranul ceasului meu made in URSS - Raketa ( pe care l-am restaurat de curand si-l port cu mandrie ) dupa ce reuseam sa aprind un bat de chibrit, insfacam conserva de " tocana de legume ", " macrou in sos tomat " sau " fasole cu costita ", un colt de paine ( nu prea multa sa mai ramana si la altii ) si o taiam la vale pe scari, de la etajul trei, sperand sa ajung intreg pana jos, rezemand peretii pe intuneric.
 De regula, nu ratam primul tramvai, dar...mai erau si situatii de exceptie...De cateva ori am calatorit pe scara, ultimul dintr-un ciorchine uman, reusind sa ma agat de cate o bara de urcare doar cu o singura mana si vazandu-mi moartea cu ochii, cand respectivul vehicol rutier, in intarziere de grafic fiind incerca sa recupereze pe viaduct, gonind cu peste 60 km/h....
 Ajungeai la sala de testare. Pe vreme aceea in exploatare se aflau cam 60-70 de locomotive, deci in incapere si pe langa ea, se gaseau 60-70 mecanici si 10-15 mecanici ajutori.. In sala, la patru birouri, un sef de tura si trei revizori de sectoare. Doi la sectoarele calde, furnale si otelarii si unul la sectorul rece.
 Domn mecanic se prezenta la revizorul sectorului sau ( eu spre exemplu, la otelarii ) care-l examina mai intai vizual, cum examina probabil raposatul Darwin gandacii de bucatarie din apartamentul sau. Apoi, domn revizor iti intindea cu o mana fiola alcooloscopica ( in care mai suflasera cel putin 15 insi ) iar dosul palmei celelaltei maini, ti-o proptea sub partea sparta a cilindrului. Aceasta insemna ca " domn mecanic " trebuie sa sufle atat de vartos in mustiucul ingalbenit de bale al fiolei, pana ce " domn revizor " simtea o caldura placuta pe acea parte a manusitei dumnealui ce stationa sub instrument.  Doar inconstientii ( sau cei cu relatii prea mari ) se incumetau a se prezenta la " sala de testare " intovarasiti de domn" Bachus ( insa pentru ei, partea dorsala a mainii se retragea instantaneu, inainte ca aerul sa strabata fiola ), dar cate 0.001 de colo, 0.002, de dincolo, cumulati de la 20-30 de potentiali infractori testati, faceau ca biata fiola,  sa acumuleze atat alcool cat trebuia ca reactivul sa reactioneze violent, inverzindu-se. Atunci se declansa butonul de panica. Domnului revizor i se lumina fata de satisfactie ( avea sa creasca in ochii sefului ) si-l interpela cu o atitudine de demiurg pe nefericit..
-  Ia te uitaaaa !!!  Ce avem noi aici ???
Victima privea distrusa si panicata.. ( nafura masii, trebuia sa ma fi oprit eu aseara la al cincilea pahar...numai nasu" asta e de vina...hai fine, inca unul si ma duc...baga-mi p..la-n nasa )
- Bai, ce faci dormi pe tine ??? Cu tine vorbesc...
- Da n-am baut domn sef....eu stiu, o fi de la salata cu otet pe care am mancat-o la friptura aseara..
- I-auzi populatie !!! Racnea sefu", cat sa-l auda toata lumea.
- Tartanul asta cica a balotat aeara friptura cu salata ???  Baaaai voi il credeti ???
Pop-ulimea radea hohotind la unison, ca sa-i faca pe plac si lui ( cine nu dorea sa fie in gratiile domnului revizor ) si sefului de tura, ce privea sever pe sub ochelari...
La reactia colegilor ( macar ei sa te inteleaga frate...) biata victima se demoraliza complet. Contrar indicatiilor pretioase ale partidului si cu toate ca facea parte din organizatia de baza PCR pe tura, lasa demnitatea de comunist de o parte si o dadea pe misticisme.....
- Domn" sef, ma jur pe sfanta cruce si pe ce am mai sfant, ca ultimul sprit l-am baut mai devreme de noua...N-are cum dracu", Doamne iarta-ma sa iasa la fiola....Pe cuvantul meu...
- Aha, tartane, deci recunosti ca ai crapat in tine.....Bai, n-am ce-ti face. Uite, oamenii astia seriosi din sala ( seriosi pe masa - navetistii erau mai intotdeauna sariti de la testare, din motive de 20-40-60 litri de nohan, nobil, sau alte soiuri alese ) care mai fac si naveta de la tara, vai de mama lor, ce-or sa zica daca eu te las pe tine sa-ti faci de cap asa cum crezi tu de cuvinta ???
- Nu or sa faca panarama ???
- Si nu au dreptate ???
- Au mai, si ar trebui sa-ti fie rusine fata de ei, nesimtitule !!!...
- Domn" revizor, da chiar nu sunt beat bre, ce dracu", Doamne iarta-ma, iti spui ca la tata meu bre..
- Ei hai ca incep chiar sa ma enervez...si nu vreau sa enervez...Una din doua: ori te duci frumusel acasa sa te odihnesti si sa-ti revii ( hohote in sala ), chit ca iei un nemotivat si 5% sanctiune si asta numai pentru ca suntem noi ( pop-ulimea incuviinteaza dand din cap afirmativ ) oameni si mancam aceeasi paine ( unul franzela, altul paine neagra ..), ori desfac in fata ta o fiola noua si te testez inca o data, dar asta inseamna ca daca se " inverzeste " iarasi ti-ai f..ut norocul.... Ramai fara paine fraiere....Ma rog tu decizi....
 Nefericitul se trezea pus in fata unei dileme mai mari decat al printului Danemarcei din opera Shkespeare-ana..." To bee or not to bee "...hai sa riscam...
- ....da sefu"...mai suflu o data...
- Biiiiineeee.... Bai, ia fiti atenti aici, sa n-avem discutii...
- Desfacem din pachet o fiola noua.....o spargem la un capat  ..Pastele matii, ca te-ai spart cu totul ..
- Nu-i nimic, partidu" ne-a mai dat destule....Desfacem alta...Asa, uite ce frumos s-a spart asta ( aialalta era defecta )...si acum, domn mecanic este testat ca la carte...Hai p..lica, curaj gaina ca te tai...
 Hohote unanime in sala. Populatia stransa ca la executia Mariei Antoaneta..........
Victima suflaaaa...si suflaaaa si inca o data suflaaaa, pana in pragul lesinului. Urmeaza cateva minute de incordare maxima ( atat cat ii trebuie bulangiului de reactiv sa reactioneze )....si.....deziluzie maxima....
 Cristalele din cilindru sunt galbene ca " aurul din oklahoma "
Pop-ulimea iese din sala de testare dezamagita...Show-l s-a sfarsit lamentabil...Pacat...Data viitoare...
 Fosta victima, rebilitata subit, insfaca foaia de parcurs de la domn" revizor si o zbughea la randul sau catre cursa conventie.  Lucrurile intrau in fagasul normal...toata lumea este linistita....
Acum, ai sa gandesti ca cel caruia era sa i se faca o nedreptate, toata ziua si-a facut planuri de razbunare ( Doamne fereste )...Pe undeva sa sti ca ai dreptate... Catre seara, adica pe la 16.45-17.00, nedreptatitul suna la remiza furnale, unde se afla biroul domnului revizor........
- Chaaarrrr, szbaaaarrrr...asa suna obositul de telefon al remizei, din pricina repetatelor busituri incasate din partea a tot felul de oameni nervosi, in cariera sa de telefon uzinal....
- Alo ? Remiza furnale ?
- Da...
- Traiti", mecanicul.... Cu domn revizor va rog !
- La telefon. Ce vrei ma ?
- Traiti domn" revizor...V-am sunat pentru ca as vrea, numai daca se poate, sa stam un pic de vorba...Numai daca se poate domn' sef, daca nu se poate, altata data, da sa stiti ca eu nu am fost vinovat domn' sef si poate dumneavoastra v-ati suparat degeaba pe mine domn' sef, da eu as vrea sa stam un pic de vorba domn' sef, numai daca se poate...la intersectie domn sef, ca servim si noi un coniac mic, sefu" si vedeti ca nu sunt eu cel mai rau din toata tura, sa traiti !
  La intersectie ( prima raspartie dinspre combinat ) exista un restaurant cu "autodeservire" care, pentru clientii casei livra in cesti de cafea, sa nu bata la ochi, coniac tomis, in doze de 100 grame.
 Pretul era pe masura riscului, dar merita, pentru ca multe " inimi de piatra" deveneau " de catifea ", dupa cateva doze......
 - Bai...nu stiu ce sa spun...am o gramada de treaba in seara asta ( se alinta domnul revizor ), da" asa, pentru cultura ta generala ( o baga la vrajeala ), sa sti ca dupa ce am ajuns la remiza, cand am scos fiola in care ai suflat tu a doua oara ,din geanta stii cum era ????  Nu vrei sa stii...da eu, baiat bun, n-am mai spus la nimeni, ca m-am saturat de panarame si scandaluri...Era pe jumatate verde baiatule....cat ziceai tu ca asa si dincolo... Da nu-i nimic, eu sa fiu sanatos, la cate injuraturi primesc zilnic....
- Ce spuneti sefu !!!!  Am ramas fara cuvinte...Nu...., pe cuvantul meu, trebuie sa ne intalnim musai dupa program...sa stiti ca insist respectuos ( si in gand...de la cine masa" ma imprumut eu in seara asta cu 200 de lei..???? )..............................................................................................
 Si " baietul " se gasea cu domn sef, care amana de dragul lui treburile urgente si de a doua zi cei doi erau " prieteni la catarama ", iar domn sef se putea concentra pe urmatoarea victima......

  Acei dintre dumneavoastra care au avut privilegiul sa-si " satisfaca stagiul militar " pe timpul Odioasei si Sinistrului ( astazi ne-am pricopsit cu sute si mii de care mai de care odiosi si aidoma sinistre....dar traim in democratie ) cunosc dictonul conform caruia : In armata, un ciclu e f..tut, un ciclu e ne f..tut.  Eu, spre nefericirea mea si in armata si in combinatul anterevolutionar, am facut parte din primul ciclu....Am suportat umilinta ( ca asa-i in tenis ) si mi-am spus ca in cel din urma, cand puterea indoctrinatului, agramatului, indobitocitului se va sfarsi, puterea divina va face dreptate.........Aveam sa mai astept ceva timp, pana ce " dosarul meu de cadre " avea sa intre pe rol.....
  Daca o sa mai aveti rabdare sa ma ascultati, am va mai povestesc..................................................................
Sus In jos
Andrey_tm
Moderator si Regizorul anului
Moderator si Regizorul anului


Numarul mesajelor : 5662
Localizare : Timisoara
Reputatie : 8547
Data de inscriere : 08/09/2011

MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Mar 21 Oct 2014, 18:24

Domnule N. Costică (@atamanu), vă mulțumim că împărtășiți cu noi aceste minunate amintiri. Drept răsplată, vă oferim o diplomă de merit.

Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate   Mar 21 Oct 2014, 19:47

Multumesc si eu pentru ONOAREA de fi " licentiat " domnule @andrey_tm...... Sincer sa fiu, nu as fi crezut ca cineva, mult mai tanar isi mai poate irosi timpul cu " palavrele " unui reformat de pensionar...culmea, de pe o cale ferata uzinala.....Am avut revelatia ca pe acest forum sa intalnesc copii de exceptie, nemaipomenit de binecrescuti si nemaipomenit de motivati in dorinta de cunoastere si autoperfectionare... Pacat ca tara aceasta are atat de putin a le oferii.................................
Am sa va mai tin de vorba,cu voia dumneavoastra, atata timp cat o sa mai am ce va povesti si atat timp cat v-oi simti ca nu va plictisesc. Imi face placere, sincer, sa comunic cu domniile voastre, asa cum o faceam cu mecanicii mei, " la scoala personalului " pana ce am parasit ARCELOR MITTAL STEEL ( frumosi si nebuni copii )..... Inca o data, MULTUMESC !!!
Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate (27)   Vin 24 Oct 2014, 15:05


In toamna lui "87, scenariul cu " muncile agricole " si cu " efortul fratesc a clasei
muncitoare pentru bunastarea intregului popor....( vii aplauze..) s-a repetat. Nea" Adrian si-a organizat iarasi "echipa de soc" aleasa pe sprinceana, si cu cantec inainte mars, au plecat la Odobesti, la cules de vii...Noi ceilalti, am inceput iarasi sa " prestam " fara libere, la foc continuu, ture de zi si ture de noapte, precum robotii, in " inclestarea uriasa " ce presupunea depasirea planului cincinal "...
Pe la jumatatea lui octombrie, cand trebuia sa mergem la " scoala personalului " era programata si examinarea anuala . Anul acesta insa, dupa cum ne anuntasera superiorii, se mai acordau ( pe baza mediilor de la examen ) si niste clase de salarizare,....daaar, ce era mai " nasparliu ", la " show " participau si doi tovarasi de la calea ferata, pe post de observatori.
Nu prea ma impresiona evenimentul ( instructiile le utilizam in fiece luna la maxim, datorita preferintei lui Grisa de a ma " asculta " cu regularitate ), totusi am mai insistat pe la capitolele sensibile...asa pentru orice eventualitate.
Si a venit si ziua " Z "...Dis de dimineata, in hala depoului vechi, unde se afla sala de curs a " scolii personalului " se adunasera mai bine de o suta de aspiranti la majorare salariala. Sala, prin " grija partidului " si cu contributia insemnata a lui nea" Vasile fusese renovata si imbunatatita capital pentru acest eveniment...Se mai dezafectase un atelier, atfel incat capacitatea initiala a incaperii se dublase, prin inlaturarea peretelui despartitor, se construise un plan inclinat pe care cele aproape optzeci de locuri dispuse in scaune noi noute, rabatabile ca la cinema, creau o vedere panoramica catre catedra...draperii de catifea albastra ( ca cele de pe D.A )...ce mai, adevarata aula universitara. Comisia de examinare era formata din sapte persoane. Seful de depou, instructorii celor trei sectoare de activitate, cei doi reprezentanti ai CFR-ului ( nimeni nu avea habar cine vor fi acestia ) si normatorul sef de la uzina.
Tata Filip, a venit printre noi, ca o closca iubitoare sa ne incurajeze :
- Buna dimineata copii !!! Sunteti pregatiti ?
- Da domn" inginer...ca gaina la taiere... Comenta unul mai fasnet, din grupul strans in jurul sau..
Rasete prelungi ( ca, mai tarziu, in Benny Hill )
- Mai copii, mai. Nu fiti prapastiosi, ce dracu" ! Eu sunt sigur ca nu o sa ma faceti de rusine, pentru ca va cunosc aproape pe fiecare..Mare *a*at, parca...Asa cum raspundeti in fiecare luna instructorului vostru la scoala, asa o sa raspundeti si acuma...
- Da domn" inginer...daca era sa fie numai ai nostrii era bine...da" ce facem cu " desteptii " aia de la gara...Ne mananca cu fulgi cu tot..
- Stati mai copii linistiti, ca si ei sunt tot oameni, nu draci...si intra in biroul instructorilor sa mai savureze o cafeluta fierbinte
Atmosfera se mai detensionase nitel, totusi adrenalina se simtea in aer. Ultima data, cand la examinare asistase un reprezentant al CFR-ului fusese jale. Dintre toti instructorii ce lucrau la gara, pe atunci, il trimesesera aia pe cel mai ciufut ( probabil ca sa scape de el ) si mai incuiat din toata panoplia. Acum umbla vorba, ca mutalaul fusese avansat la rang de instructor regional si ca taia in carne vie printre angajatii lui. Ceasul se apropia de ora opt si exact cand au sosit " invitatii speciali " eu ma gaseam in cu totul alta locatie, astfel incat i-am ratat...Mi-am chestionat colegii asupra lor, insa se parea ca nimeni nu-i cunostea. Bine macar ca nu a venit iarasi tovarasul Cozlov ( stahanovistul instructor de data trecuta , acusi imi aminti numele sau )
Conform, intelegerii, in sala de examinare urmau sa intre serii de cate cinci examinati, in ordinea alfabetica a numelor purtate. Pana la litera " N " era destula vreme pentru a ma dumiri, ce si cum...
Iese prima serie. Gasca gramada pe ei...Cum au fost intrebarile, ce-au zis cei de la CFR...etc ?
Nu era de speriat, in schimb, ziceau astia, tipul de la CFR, care este inginer ( dupa cum i se adresa tata Filip ) e mistocar mare...Daca nu le ai, te face varza.....
In seria mea ( M-N ) era si nea" Musca Sandel. Ti-am mai povestit eu despre el, pe la inceputuri. De cand venisem eu in combinat mai trecusera cativa anisori si lui nea" Musca i se apropiase simtitor varsta de pensionare. La cei aproape saizeci de ani ce-i numara, cu vreo patru copii ( cat noi ) acasa, nea" Musca era un om serios si asezat. Glumea cu interlocutorii si avea in el umor nativ ( a la Ilie Moromete ), dar nu suporta mistocarelile si glumele proaste. Cei ce incercau asa ceva cu el, erau mintenas pusi la punct... Trasese si el cu urechea la ce se discuta si deodata am observat ca s-a cam schimbat la fata....
Taman in momentul acela, seful de depou, iesise nitel din sala, solicitat fiind la un telefon de urgenta. Cand a revenit, nea' Sandel, calare pe el :
- Domn' inginer, numai doua minute, daca sunteti amabil...
- Cei mai Sandele, ce s-a intamplat...'ai ca ma grabesc..
- Domn' inginer...nu se poate sa ma treceti, acolo, in catastive, nepromovatsi sa plec si eu acasa ?
Nu-mi trebuie nici clasa, nici bani...intr-un an daca da Dumnezeu ies la pensie si ma linistesc...
- Sandele, da ce s-a intamplat copile ? Cine te-a suparat in halul asta ?
- Nu m-a suparat nimeni domn' inginer...da eu is om batran si nu vreau sa ajung prilej de ras pentru nimenea...Nu le stiu nici eu chiar pe toate...Asa ca mai bine ma lasati repetent, ca nu-i nici o suparare...
- Nea Sandele...nici nu vreau sa aud. Mai ales ca ai sa iesi la pensie...Ce iti strica niste banuti in plus acolo ??? Lasa ca o sa am eu grija de matale...Ai sa vezi ca o sa fie treaba buna...
Si imediat a disparut in sala de examen.....Nea' Musca, a ramas bombanind, deloc convins de spusele sefului si pana ce am intrat in sala ( seria noastra ) nu a mai scos o vorbulita........
09.40..Grisa iese pe hol si anunta ;
- Sa intre in sala seria...si ne citeaza numele.
Trec pe langa el si-mi sopteste printre dinti :
- P..lica, vezi poate ma faci de rusine..
Neg din cap, imi zic un " Doamne ajuta " in gand si pasesc alaturi de ceilalti patru colegi, catre primul rand de banci unde ne asezam pentru chestionare.
Iau loc in banca si-mi arunc curios privirea catre " CFR-isti "....Sa cad jos. Domnul inginer de la gara era domnul Rogin ( nume mare, nume mic...nu mai stiu ) cel cu care ma intersectasem candva intr-o patanie pe care ti-am narat-o.
Il salut in mod special ( pe ceilalti ii salutasem deja, de la prima ora ) si spre surprinderea mea, omul ma recunoaste si mi se adreseaza ?
- Ooooo...cunostinta veche !!! Domnul mecanic, nu-i asa....scuze, imi scapa numele..
- Costica...Neculae Costica sefu", sar eu militareste .
- Asa-i, mi-am amintit ! I-a zi, cum mai stai cu somnul ? Sau acum, ca ai mai imbatranit ai inceput deja sa ai insomnii....?
Le sopteste celor de langa el cateva cuvinte si astia rad copios. Rad si eu ca proasta-n ......rosu tot la fata de rusinea indurata si injur golaneste in gand....
Bineinteles ca Grisa incepe tirul intrebarilor cu mine ( ca sa faca impresie ). Mi-arunca cateva chestii la fileu, execut magistral si atmosfera de destinde. Rogin care se juca aparent distrat cu pixul incearca sa ma blocheze, exact cu genul de intrebari pe care le anticipasem ( si le studiasem prevazator ), dar n-are nici o sansa si nici nu mai insista. Parasesc arena leilor invingator si Grisa ma felicita, subtil, din priviri.... Ceilalti trei, se descurca si ei care si cum pot.
Nea' Musca, fusese intentionat lasat ultimul examinat.... Tata Filip, le mai sopteste ceva la urechi ceferistilor, si apoi, personal, incepe sa-l chestioneze pe om.
- Nea' Sandele, ia zi-ne si noua...semnificatia culorilor de baza din semnalizare....
Asta era punctul forte a lui nea' Musca ( tata Filip cunostea ) si-l turuie omul ca pe tatal nostru...
Il mai intreaba seful cate ceva, mai raspunde nea' Musca, mai zambesc un pic astia intelegatori si hop...si domnul Rogin, sa-l intrebe ceva....Cand aude nea' Musca se schimba la fata....
- Domn inginer. Sa stiti ca eu nu ma pricep sa raspund asa...ca la carte. Nu pot sa tin minte pe de rost toate denumirile alea de articole....
- Lasa domn' mecanic, nu-ti face griji, o sa-ti pun intrebari asa, pe intelesul matale...sa la pricepi.
Aia din comisie, deja se chicoteau...
- Uite...de exemplu. N-am sa te intreb ce spune art.34 din instructia nr.6...si anume: " Masurile care trebuie luate in cazul defectarii franei automate ".....si tot asa, pentru ca precis te " intimidezi "
Iarasi chicoteala in randul comisiei.....
- Am sa te intreb asa: Ca pe tata meu, la un pahar de vorba :
- Nea' Sandele, cum iti zice tovarasul sef de sectie...uite bre, esti in capul trenului si te angajezi pe o panta foarte mare. Care sectie are cea mai mare panta in combinatul acesta bre ???
- Malina - Catusa domn' inginer, raspunde nea' Musca, precaut si neincrezator...
- Bine nea' Sandele...deci m**a esti pe tren, te angajezi la vale, spre Catusa( ca sa ma pricepi ) si cand dai sa reduci viteza...vezi ca frana automata nu mai tine.......
Urma acum, intrebarea de rigoare....Ce masuri trebuiesc luate in acest caz.... Insa nea' Musca nici nu termina domnul Rogin sa-i descrie scenariul fatalist, ca sare automat in picioare...se intoarce cu fata catre rasarit si facandu-si cateva cruci largi striga cu disperare :
- Sa ne feresca Dumnezeu si Maica Domnului domn' inginer....nici la dusmani nu le doresc asa ceva !!!.......................
A fost delir. Radea domnul Rogin de se scutura...tata Filip ramasese fara aer...ailalti, pe burta...
Dupa vreo cinci minute, cand s-au potolit, Rogin ( parca-l vad ) s-a ridicat in picioare si a decretat
- Tovarase Musca..esti cel mai tare mecanic de locomotiva pe care l-am intalnit vreodata....
- Felicitari din partea mea si felicitari din partea comisiei...ai promovat cu brio !!!!........................

Am lasat in urma examinarea anuala....cum in urma a lasat si nea' Adrian postul lui de " ciumeg " la biroul T1.... Ce se intamplase ??? Era al doilea ( si cel fatal ) an, in care " colectivul de mecanici " participau la culesul roadelor podgoriei Odobesti. In anul ce trecuse, experienta acumulata il invatase pe nea' Adrian o gramada de " ghidusii ". Cert era ca nu mai se mai simtea de loc dispus sa doarma intr-un pat de campanie imputit, intr-o baraca prapadita, alaturi de toate " jegurile " umane...cand prioritatile sale altele erau... Si-a organizat " ciracii " astfel. El Maximo, ( domnia sa ) urma sa sada acasa si sa coordoneze atent activitatea. Cate trei zile pe saptamana, patru insi, prin rotatie, sunt carausi. Carau " poama " pe la casele lor...trecand mai intai, fiecare pe la casa domnului Adrian. Ceilalti, muncesc cu drag si spor, asteptand sa le ajunga si lor randul......Planul nu era deloc prost gandit, mai cu seama, ca adresa domnului sef, era vizitata zilnic de cate patru persoane, cu cotizatia in natura de rigoare... Nea' Adrian, gospodar din fire, se pregatise temeinic, cumparandu-si doua butoioase " dolofane " la garaj si unul de rezerva, la mama soacra....
Din pacate insa, .....cand e sa se aleaga praful, praful se alege.... Dupa numai doua saptamani de intensa campanie, s-a dovedit ca " materialul uman selectionat " pentru aceasta activitate nu era tocmai de cea mai buna calitate...sau altfel : Betivanii ramasi fara supraveghere au inceput sa-si faca de cap pe tarla. Jumatate de recolta o schimbau cu locanicii pe " trascau ". Seara se imbatau ca " mujicii rusi " se luau la harta si faceau panarama. A doua zi o luau iarasi de la capat cu relele al o sacra si mai mare...pana ce, disperati, cei din conducerea fermei sau plans organizatiei de la " centru " ce au descins inopinant la fata locului, constatand dezastrul.......
Si dezastru a fost... " Culegatorii " au fost exmatriculati, cei absenti amenintati cu desfacerea contractului de munca ( pana ce " au dat tot din casa " ) iar nea' Adrian, facut " muci " in sedinta extraordinara de partid, retrogradat din " el maximo " in " el minimo " si trecut la munca de jos, ca si simplu revizor de sector, cu atributii "carca " si beneficii minime, atent supravegheat......
Bineinteles ca in secunda a doua, asa cum ii sta bine romanului, cei mai buni prieteni ai lui si-au dat seama ca de fapt caracterul sau lasa de dorit dintotdeauna si au hotarat sa se dezica de un astfel de om....mai cu seama ca in locul sau se ridicase ( nu cu putin lucru manual ) un arivist mai tanar si mai periculos...Dar vorba ceea..." regele a murit..traiasca regele !!! "
Nea' Adrian saracul, a ajuns un paria al depoului...Adio " sa traiti sefu' ", adio " Kent Superlong " adio " ness Brasero frecat un sfert de ora ", adio cate si mai cate.....S-a uscat pe picioare si s-a prapadit pana-n revolutie de inima rea, fara ca prea multi sa-l compatimeasca............................

Despre locomotiva mea, colegii mei si alte intamplari, o sa va mai povestesc dragilor, in alte episoade................................................................................................................................
Sus In jos
b74mrv



Numarul mesajelor : 4
Reputatie : 1353
Data de inscriere : 28/03/2013

MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Vin 24 Oct 2014, 15:33

Buna ziua,

Cu drag astept continuarea, povestirile Dvs. sunt savuroase.
Sus In jos
b74mrv



Numarul mesajelor : 4
Reputatie : 1353
Data de inscriere : 28/03/2013

MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Mar 28 Oct 2014, 11:42

Buna ziua,

Va multumesc pentru mesaj, am incercat sa va raspund in privat dar "Numarul dvs de mesaje postate in forum nu permite trimiterea de mesaje private.", scuze.
Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate (28)   Mier 29 Oct 2014, 16:41

Toamna tarzie a acelui an, mi-a mai oferit o surpriza ( deloc placuta )....Intr-o tura de noapte, efectuam serviciul la otelaria nr.3 ( OLD 3 ), un loc destul de " caldut " de munca si tocmai de aceea, ravnit de catre multi " pretendenti ". Cu motorina stateam cam naspa, inca de la ora schimbului. Speram totusi ca activitatea din noaptea aceea sa nu fie atat de intensa incat sa ma lase fara...Speram si eu, cum spera si tarfa odata ajunsa la varsta senectutii, ca daca " rupe " usile bisericii cativa ani, se sterg cu buretele toate curvasarelile acumulate o viata....Nu se nimerise...Otelarii turnau in draci lingou dupa lingou si tren dupa tren, deoarece procesul de turnare continua era intrerupt din pricina unei avarii pe flux. Abia pe la 01.30-01.45, treaba s-a mai domolit, cand pesemne defectiunea fusese remediata, dar ce folos... Litrometrul de pe rezervorul masini mele indica aproximativ 50 L motorina. Era musai sa alimentez.
Daca solicitam "program de alimentare" evenimentele se derulau astfel: De la "Statia Otelarii" sosea o locomotiva de schimb la "Punctul de miscare OLD 3" ( unde prestam eu in acel moment ).
Eu primeam un "Ordin de Circulatie" pe baza caruia locomotiva mea era indrumata in linie curenta ca tren....avand urmatoarea ruta : Punct miscare Turnarea 1 - Statia Furnale - Statia Otelarii - PALD Otelarie ( Punct Alimentare Locomotive Diesel )...Traseul insuma vreo zece, cincisprezece km parcursi in 40-45 minute ca si durata ( din pricina traficului si timpului pierdut pe la indicatoarele " Asteapta "), dar insemna si pierderea locului initial, greu obtinut, deoarece, dupa alimentare locomotiva urma sa fie directionata acolo unde era nevoie de ea in acel moment.....Varianta a doua, mai convenabila pentru mine era urmatoarea : Scurtcircuitarea traseului oficial prin deplasarea cu locomotiva printre halele de productie si trenuri de turnare, oale zgura si oale fonta, etc, aidoma unui sofer din provincie ce nu cunoaste capitala si se vede nevoit, scurtcircuitand benzi de circulatie si sensuri giratorii, sa apeleze la clementa colegilor de trafic prin scoaterea mainii pe geam si gesticulare, pentru a ajunge la destinatie.... ( am trait aceasta experienta multi ani mai tarziu...poate voi ajunge sa v-o impartasesc odata, candva ) Asa ca, dupa ce discutai cu IDM-ul ( impiegatul de miscare ) care te asigura ca cel putin in urmatoarea ora iti poate acoperii lipsa, sareai in cabina si incepeai raliul...Turai motorul atat cat te tinea regulatorul pana la primul macaz ce trebuia manipulat. Sareai ca spiridusul jos, intorceai macazul, urcai iarasi in cabina si continuai fuga pana la urmatorul. Daca un coleg se gasea tocmai in momentul acela pe un tren, gata de plecare... ii " luai fata " cu promisiunea unei viitoare " beri " si goneai iarasi mai departe.... Totul tinea de inspiratie si tupeu....
Bineinteles, ca in noaptea cu pricina am optat pentru cea de a doua varianta....si gonind contra cronometru, am ajuns la OLD 2, dupa ce manipulasem deja cel putin zece macazuri. Din capatul nordic al halei am scos capul pe geam si asemenea unei suricate mi-am lungit gatul cat am putut, pentru a observa " parcursul "...Se parea ca totul este in regula. In grupul de racire erau destule linii libere, iar cele doua masini ale otelariei nr.2, se vede treaba ca erau prin hale, deoarece nu se zareau in zona de manevra. Mama bunului, mi-am zis si am turat motorul pana catre pozitia 14-15 a controlerului... Mai aveam de " lucrat " la cateva macazuri, cel mult 15 minute pana la destinatie si se parea ca ma voi incadra in timp cand.....deodata, in zona grupului liniilor de racire, langa HPL 2 ( Hala Pregatire Lingotiere a otelariei nr,2 ) mi s-au aprins in fata, dintre linii, doua lumini orbitoare..." Pe m**a, mi-am zis...Asta-i vreunul din " neamul lui manivela " dupa faruri. Se vede treaba ca l-am prins in c****" gol, printre linii si s-a speriat...Mamaaaa, sa vezi ce-l fac sa fuga acum" ..... Si reducand totusi putin viteza mi-am infipt degetul gros in butonul de fluier din capatul controlerului ( 363, regina, avea montat fluier de D.A. pe ea cu toate " fineturile " de comenzi auxiliare ) ... " Manivela ", saracu ( gandeam eu ) a intrat in panica si in loc sa " evacueze ringul ", a iesit in bataia farurilor facand semne disperate cu mainile amandoua.
" Mai, sa sti, mi-am zis : Bietul om o fi ramas blocat cu masina printre linii si eu l-am speriat de moarte...Da ce naiba sa caute acolo o masina ??? "
Reduc viteza dramatic si-i semnalizez omului cu " farul central " ca intre soferi ca l-am vazut si inteles. Dupa cativa metri ajung in dreptul lui si opresc. Intr-adevar, pe liniile grupului de racire, stationa o basculata " Tatra " cu farurile aprinse...Cobor din cabina si ma indrept catre individ cu chef de scandal....
- Bai baiatule, da tu nu esti prea sanatos, scuza-ma ca-ti zic...era sa ma pis pe mine de groaza cand te vedeam cu ce viteza vii....Ma interpeleaza " manivela ".
Mi-am intrerupt repertoriul de injuraturi si blasfemii ce-l pregatisem, pentru ca soferul era un tip in varsta, cam de seama tatalui meu si in plus, si-o luase destul saracul....
- Bre' tataie, da ce Doamne iarta-ma cauti bre cu " trabantul " cela printre liniile de cale ferata...Vrei sa te sinucizi ???
- Caut pe dracu sa ma ia... Aici mi-au ordonat sa stau, astia de la politia combinatului... Ia vino nitel incoace...
Omul se duce catre cabina Tatrei si stinge faza lunga a farurilor, luminand " peisajul " doar cu " lanternele "...Eu, " pun botul " si ma indrept catre masina...Hait !!! ...Observ ceva pe jos si sar in sus de trei metrii... In fata basculantei...doua jumatati de faptura umana.... Era primul astfel de cadavru ce-l vazusem in viata mea. O biata papusa de carpa, taiata impecabil in doua...Nici cea mai mica urma de sange la fata locului......., nu-mi venea sa cred...
- Ai vazut mai istetule, de ce sedeam eu acilea ?... Era sa ma faci " coleg " cu raposatul...Apropo, ai idee cine este ???
...L-am privit cu groaza, dar chipul lui deja inegrit, nu-mi spunea nimic...Mai tarziu, aveam sa aflu ca in cazul deceselor de genul acesta, bandajul rotii vagonului sau locomotivei, datorita latimii si greutatii sale, sudeaza efectiv tesuturile amputate, impiedecand hemoragia externa. Pana ce am plecat din combinat am mai avut parte de asemenea " privelisti"..... Mi-am privit ceasul si am constatat ca eram deja in intarziere..Oricum, nu-mi mai ardea de nimic. I-am urat " mosului " priveghi usor, m-am dus la masina mea si mi-am continuat ruta pe alta cale...Noaptea fusese iremediabil compromisa................
Pana in zori am aflat ce si cum se intamplase. Un " nefericit " ce lucra la HPL, dupa ora 00.00, cand activitatea se mai redusese, si-a facut de lucru cu o sticla de " rachiu de pufoaica - ( altceva nici nu se mai gasea ) pe la vestiar si " ostenit ", ca seful de echipa sa nu-l vada, a gandit sa se intinda nitel spre a trage un pui de somn, langa hala, trenurile de turnare alaturate, asigurandu-i confortul termic... Nesansa vietii lui ( intrerupte prematur ) a fost ca unul dintre manevrantii zonei de manevra, din lipsa de spatiu, sa gareze un tren de turnare, taman peste " canapeaua " sa.......
Bineinteles, mecanicii si manevrantii celor doua locomotive ce deserveau OLD 2 la prima ora au fost retinuti pentru ancheta, la politia judeteana... Acolo, procurorii si anchetatorii au inceput sa-i " lucreze metodic "pe la carii si proteze" vorba lui " Gore din Chitila ", pentru descoperirea adevarului. Partida unei locomotive a fost scoasa din culpa, iar toata " atentia " a fost indreptata catre mecanicul si manevrantul celei de a doua....
In PTE-ul statiei ( ca si in instructiile de serviciu ) era precizat, dupa cum cred ca deja stii, ca in cazul manevrarii trenurilor prin impingere, seful de manevra sau manevrantul, trebuie sa circule la acoperire, adica la o distanta corespunzatoare in fata trenului, sa observe linia si sa transmita semnale de oprire, imediat ce constata obstacole pe linie sau situatii periculoase...
Acelasi PTE al statiei Otelarii, avea insa un " apendice " valabil doar pentru trenurile tehnologice de turnare, a caror garare, in grupul liniilor de racire, urma a se face fara clasica " acoperire " din pricina simplului motiv ca, manevrantul nu avea cum circula " inaintea trenului " printre alte doua linii cu trenuri de turnare ( lingotiere ) incandescente, fara a i se topii instantaneu casca de protectie pe cap ( asta numai in cazul in care ar fi avut un " soric " ignifugant )....
Ma rog. Pana ce au inteles in sfarsit militienii cum sta treaba ( numai cu reconstituirea de rigoare ) mecanicul si manevrantul, au fost " incinsi " metodic, prin rotatie, de catre bravele " cadre "..........
Despre mecanicul de pe 125-364, masina trenului ucigas, am sa va mai povestesc. Cu toate ca era mai in varsta decat mine, ne intelegeam de minune....si in plus, concuram strans pentru titlul de : " cel mai rapid mecanic al anului, de pe cea mai rapida locomotiva a statiei ".....

Catre sfarsitul anului, 363 ( fusesem anuntati ) in functie de fondurile uzinei trebuia sa plece la Cluj, pentru reparatiile planificate. Se nimerise cum se poate mai rau. Pana ce avea sa se intoarca, noi, ( partida sa ) urma sa " umblam cu geanta " de colo, colo...luna si masina, luna si sectorul.
Nu-mi convenea de fel. Pe masina mea imi creasem ( si nu usor ) tot confortul posibil. Ca si sursa de caldura, pentru ca acele " firave " aeroterme din dotare,ce nu faceau fata " crivatului rusesc ", facusem rost de o cutie cu rezistente redresoare, de la un pod rulant dezafectat. Minunea aceasta, avea intr-insa trei placi cu rezistente ( nichelina de 2.5 mm )...In functie de temperatura ambientala, cuplam una, doua sau toate trei rezistentele... La minus 25 grade, cu toate rezistentele cuplate si geamurile laterale inchise ( lucram numai cu ajutorul oglinzilor laterale ) faceam serviciul numai in camasa, spre oftica si disperarea celor de afara, care fara clasica pufoaica matlasata sau suba tip CFR, nu puteau rezista...Aparatul radio canta in surdina ( bine, mai mult muzica populara sau clasica - la cea patriotica aveam alergie ), ceaiul de menta era in permanenta fierbinte....ce-si putea dorii mai mult un " om al muncii "...Ca si masa ( mobilier ), foloseam un dreptunghi de " tego " intarit cu doua sipci frumos fatuite, pe partea dorsala. Masa, pe timpul noptii isi schimba ( in rarele momente posibile ) destinatia initiala..in pat. Asezata perpendicular, intre masca controlerului si dulapul " dynamstarter-ului ", iti permitea sa te lungesti nitel pe ea, avand drept " perna " teava de otel a controlerului, si in acele rare momente, aveam senzatia ca sunt cazat la " Intercontinental " ( despre care auzisem o multime de povesti ).........Doamne, cat imi mai doream in cate o noapte sa am parte de " patul " acela macar jumatate de ora, si cat de dulce si odihnitoare era acea jumatate de ora, daca aveai parte de ea..... " Somnul " mi-era atat de sensibil incat, lungit pe masa, in plina noapte, "rupt in gura" de oboseala fiind, daca un biet maidanez uzinal trecea prin macadamul liniei saream instantaneu ca la comanda sau ca la un dus rece, apoi nu se mai punea problema sa adorm ore bune.....
Imi cunosteam locomotiva mai bine decat pe propria-mi sotie. Ii stiam mersul si bataia ca de ceasornic elvetian ( nu degeaba era un Sulzer ) a motorului. Stiam cu exactitate cand o supara un injector, cand are blocata o pompa de injectie, cand regulatorul mecanic da semne de oboseala...
De multe ori, chiar si noaptea, in pauze ( mai tarziu, dupa "89 ) cand nu puteam dormi, luam o mana de " bumbac " si o "ferchezuiam " de sus de pe capota mare, pana jos, la rama.
Mi-am iubit " masina " si am iubit fara discriminare toate locomotivele pe care am facut serviciu, asa cum un lapon, izolat in indepartatul tinut polar isi iubeste deopotriva cainii saniei, fara a caror devotament si ajutor nu are nici cea mai mica sansa de supravietuire...Vorbeam cu ele si le incurajam pe " veterane " cu un " hai ca poti, batranico ", atunci cand se opinteau cu un tren supra tonat, le mai " temperam " pe " junioare " atunci cand de dadeau la fuga peste limita admisa cu un : " ho, nebuno ", le multumeam atunci cand, la limita, reuseau sa ma scoata din cate o situatie dificila si am suferit pentru fiecare dintre ele, cand au ajuns abandonate, pe post de donatoare de organe in "parcul rece " printre balarii.....Nu cred ca nu am efectuat macar o tura de serviciu pe oricare dintre ele... Zeul pagan al locomotivelor a vegheat asupra mea astfel incat in toata " viata pe roata " m-a ferit de evenimente si accidente greu de evitat in acel context. Nu am avut " retinere pe statul de plata " nici macar un singur leu din aceasta pricina....

Mai tarziu, dupa lovitura de stat din "89, prin "93-"94 ( mi-aduc aminte ) la sala de testare, liderul de sindicat de pe atunci, m-a tras conspirativ deoparte si mi-a soptit cum ca are a-mi comunica ceva...
- Costele, uite despre ce este vorba.. zice nea" Sandu ( era mai mare cu mult decat mine )
- Sefu" s-a gandit sa promoveze cativa mecanici de pe fiecare tura, pentru a forma noi partide, de nadejde, pentru D.A.-uri ( pe vremea aceea, erau destule in exploatare ). Si pentru ca trebuia sa se consulte si cu " sindicatul ", adica cu mine, ca e democratie acum, te-am propus printre altii si pe tine....
- Ei ??? Ce zici ? Asta da veste, nu ?....Si nea" Sandu se uita la mine, asteptand sa-l imbratisez de bucurie..........................
- Nea Sandele, sa traiesti, sa-ti faci casa-n Bucuresti....
- Hai bai, lasa mistocareala...vezi sa nu ma faci de rusine, ca mi-am pus obrazul.....ma intrerupe el.....
- Nu nene, n-am sa te fac, il intrerup si eu la randul meu, pentru simplul motiv ca nu ma intereseaza propunerea dumitale...
- Hai, gata..acum vorbim serios...fara gluma...
- Fara gluma-ti zic si eu nene. Nu plec de la 363. Este locomotiva mea, din "83 si n-am de gand s-o las nici pentru toate DA-urile din lume.... Oricum, inca o data iti multumesc pentru gandul cel bun....
Omul, a ramas masca cateva secunde.... Si la acea vreme, ca si inainte, pentru " oportunitatea " de a efectua serviciul pe acest tip de locomotiva, trebuia musai " sa te simti ".....ori el, ma imbia gratuit la " savarina " si eu, precum catarul, dadeam cu copita....
- Pai bine colega ( o da el pe oficiala ), eu ce-i zic acum sefului, ca doar eu te-am propus ?
- .....Spune-i si matale, poezia cu " El Zorab ", de Cosbuc...o sa inteleaga el.....
M-a privit lung...ca pe o ciudatenie a firii, si-a facut cruce si a plecat vorbind singur.................
Seara, la ora schimbului, colegul de o viata, din partida, ma saluta si-mi povesteste cum la randul sau, a fost interpelat de catre acelasi lider de sindicat, cu aceeasi propunere....
- Si ce i-ai raspuns, amice ? Il intreb eu curios...
- Ce sa-i raspund ? Ca nu-mi trebuie nici o avansare...Nu plec nici mort de aici
- Bravos.. Mishule !!! Cel putin acum suntem doi tampiti ce dau " norocului " cu piciorul.....
- Ba nu, suntem trei.. Nici Fanica ( colegul din tura intai ) nu vrea...........................................

Cei trei muschetari........am fost cea mai unita si perfecta partida a unei locomotive, pana ce soarta ne-a schimbat macazul vietii.....

Pe la jumatatea lui decembrie "87, 125-363 a plecat la uzina reparatoare. Am avut parte de o iarna de groaza, atat la serviciu, cat si acasa.... Frig la munca, frig in casa... Foame, tristete, frustare...ode si imnuri pentru marele conducator ( ma infior astazi, cand unora..posibili numai, conducatori, li se dedica ode in versuri si sunt " alintati " cu epitete gen " galactic conducator "), alimente la ratie, apa la ratie, lumina la ratie...viata la ratie....

Promit ca data viitoare voi fi mai vesel.........................................
Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate (29)   Lun 03 Noi 2014, 10:01


Iti promiteam, data trecuta, ca-ti voi povesti cate ceva si despre colegii de serviciu. Macar despre o parte din ei ar merita cate ceva amintit..........

Locomotiva 125-364 si mecanicul acesteia reprezenta pentru mine provocarea suprema. Pana la data " debarcarii " mele in tura a doua, otelarii, fara indoiala, LUPARU I. ( mecanicul de pe 364 ) fusese liderul incontestabil al mecanicilor din acest sector. Era cel mai bine pregatit, cel " mai citit " si in acelasi timp cel mai " incisiv " in stilul de conducere al locomotivei. Ignora in permanenta limitarile de viteza impuse de PTE-ul statiei ( plan tehnic exploatare ) dar, ceea ce era cel mai important, reusise gratie instinctului sau nativ, performanta de a nu se inregistra cu nici un eveniment de cale ferata, la activ. Si te rog sa ma crezi ca intr-adevar se putea considera o performanta faptul de a " gonii ca nebunul " in paienjenisul de linii intersectate si macazuri dispuse din zece in zece metri, fara sa comiti o " minune ", in conditiile in care, mecanici asa zisi " disciplinati " si calculati " o comiteau " cel putin o data la cateva luni....
Luparu I, avea o statura medie si era nitel supraponderal. Tenul usor inchis la culoare ii era compensat cu o chica rebela de zulufi naturali ( ce ar fi facut invidioasa o " hair-stylista", numita prozaic pe atunci, coafeza). Din aceasta pricina si nu numai, colegii il alintau cu descriptivul familiar.. " bulibasa " ( porecla ce o utilizau numai in absenta sa ).
Omul era un " mistocar " neintrecut. Participa la o conversatie, asteptand linistit ca interlocutorul sa comita o greseala ( indiferent de natura sa ) si daca respetivul persista, declansa asupra sa tirul ironiilor...care pentru unii nu era usor de suportat.
Devenisem amici buni, cu toate ca intre noi era o diferenta considerabila de varsta. Aprecia ( probabil ) ca sunt absolvent de liceu, o " rara avis " pe vremea aceea in bransa in care mai toti, fusesera la origini, " mecanici agricoli ", dar cred ca mai mult, perseverenta cu care incercam " sa-l detronez "...Intre cele doua locomotive exista o competitie acerba si pot spune ( cu mandrie ) ca atunci cand, la " scoala personalului " fiind, instructorul avea de avertizat ( in urma citirii benzilor de vitezometru ) pe cate cineva datorita depasirii vitezei de circulatie, noi doi, eram in permanenta " oile negre " ale clasei.
" Bulibasa " radea sanatos, molipsitor la glumele bune ( ca atat mai mult daca erau chiar ale sale ) si era un ascultator atent, daca interlocutorul reusea sa-i capteze interesul...
La un moment dat, o promotie de noi mecanici fusese repartizata sa efectueze " asistenta " in sectorul nostru. Pe 125-364 nimerise ( habar n-avea saracul, ce-l astepta ) un baietan, necajit, de la tara. Manolache S, era numele sau ( figureaza si el pe lista de mai sus ). In tura respectiva, efectuau serviciul, la " Striper ", adica remorcau trenuri tehnologice de turnare. ( ti-am povestit despre ele ). De la " Otelaria electrica " trebuia scos de la standul de turnare un tren de acest tip, format din trei caruciori. Lingotierele in care se turnasera otelul inoxidabil ( produs doar la acesta otelarie, speciala ) erau, ca si dimensiuni, la jumatatea celor de otel obisnuit. Un tren format doar din trei vagoneti de turnare, insemna pentru o locomotiva de 1250 CP, un fleac, in mod normal.
Simion, plin de importanta postului de conducere ocupat, se afla la controler. Luparu, relaxat, ca un patron de tripou, sedea rastignit, picior peste picior, pe scaunul " mecanicului ajutor ", cu o mana sprijinita pe robinetul FD 1 ( al franei directe ) iar cealalta, pe cotiera de la geamul lateral.
Sef de manevra, era un navetist ( venit de la CFR ) in varsta. Nea' Calin, era numele sau. Omul era " doxa " in meseria sa, oferea si pretindea seriozitate. Isi alegea cu grija mecanicii cu care urma sa efectueze serviciul in tura sa...si stia si de ce. De cele mai multe ori, sistemul de cuplare al vagonetilor era fie distrus prin smulgere, fie distrus prin topire ( daca curgea otel lichid pe el, automat se deforma iremediabil ) astfel incat cuplarea si remorcarea acestora se realiza cu ajutorul unor sufe groase de otel. Daca se manipula brusc controlerul sau frana locomotivei, acestea prin intindere fortata, plesneau ca niste sforicele, sub tonajele enorme...Fiecare manevrant de la " Striper " isi pregatea din timp ( si de cele mai multe ori, contra cost ) un numar limitat de astfel de improvizatii si nu avea nici un chef ca un " cascat " sau ageamiu sa i le distruga...
364 se pregatea sa intre in hala de turnare, pentru a remorca catre striper trenul respectiv. Luparu, din pozitia sa confortabila, dar usor instabila il avertizeaza pe asistent cu ironia-i caracteristica:
- Domn mecanic, ai grija cum cuplezi la tren...vezi poate " ma zdruncini "...
- Stai fara grija, nea Ioane...percuteaza Simion ca in armata si reduce subit viteza locomotivei de la 5 km/h, cat avea in momenntul acela, la mai putin de 3 km/h..
Nea' Calin, care deja se afla in hala, si astepta cu carligul cuplei in brate sa " agate " trenul de locomotiva, " sloboade " o serie prelungita de " binecuvantari neortodoxe " la adresa mamei domnului Simion, cu trimitere catre origini..
Simion, sarmanul, se intimideaza si mai tare, astfel incat reuseste sa opreasca locomotiva total. Nea' Calin, tranteste cu naduf cupla, ridicand un norisor de praf in hala slab acoperita si indreptandu-se catre geamul deschis al postului de conducere ii " sopteste " nefericitul amenintator.
- Mai boule, daca ma ma faci o data sa stau ca prostul cu cupla-n brate, dupa tine, iti faram capul, lighioana ! M-ai inteles ?
- " Boul " misca din cap animalic si se albeste la fata...
"Bulibasa", rade copios, mai, mai, sa cada de pe scaunul ce-l ocupa...
Simion, cu ajutorul Celui de Sus, cupleaza la tren, cu chiu cu vai. Uita sa inverseze si in incercarea de a parasii hala, se " mai impinge " nitel in trenul stationat, hurducaind lingotierele.
O piatra aruncata, la milimetru, pe langa capul sau, de catre manevrant ce se afla acum dincolo de gura halei, la parcurs, il dumireste ca nu se afla pe traiectoria corecta.....
"Bulibasa", rade cu lacrimi...apoi, dintr-o data foarte serios si profesional, i se adreseaza.
- Simioane, ai grija cum " intinzi " trenul...Tureaza cate putin sa nu-l rupi. Vezi ca nea' Calin asta, are cativa mecanici batuti zdravan, la activ, din pricina asta...sa nu spui ca nu ti-am zis....
Simion se conformeaza transpirat deja, privind temator catre steguletul agitat de seful de manevra...
De la otelaria electrica, linia urca nitel, nu mai mult de 1.5- 2 grade la mie ( nu exista pe tastatura semnul acesta ), dar asa cum ti-am spus, tonajul remorcat era insignifiant pentru tipul acela de locomotiva..
Cu mana ce era amplasata " strategic " pe manerul robinetului de franare, Luparu, pe masura ce Simion crestea turatia motorului cu cate o treapta a controlerului, alimenta cu cate o gradatie presiunea in cilindrii de frana ai locomotivei. Dupa cateva minute de remorcare, deja masina tragea nebuneste turata pe pozitia a saptea-a opta, iar indicatorul de presiune al franei directe se ridicase catre 2.5 atmosfere. Simion, transpirat tot, de parca el insusi ar fi tras la tren, privea tinta catre seful de manevra ce se deplasa in fata. Dupa faza cu piatra, nu era dispus sa-l mai scape din priviri....
- Simioane !!! Ce p..zda masii are locomotiva asta, de merge atat de greu ???
- Urca la deal nea Ioane, urca la deal...de aia
- Urca-n p...zda matii de dobitoc....Ai sa ajungi tu mecanic la pastele cailor...Si in secunda urmatoare defraneaza brusc masina.
" Eliberata " de oprelisti, locomotiva accelereaza " victorioasa ", ocazie cu care doua cuple de pe tren, pocnesc violent ( de invidie )....
Nea' Calin se intoarce brusc catre tren ( constient fiind de consecintele zgomotului ) si insfaca dintre traverse un capat de teava, ratacit pe acolo intamplator. Simion, nu mai astepta sa afle destinatia " obiectului " cu pricina, reduce brusc turatia motorului, sare din cabina si o rupe la fuga ingrozit, care " zari mai senine "
"Bulibasa", se tavaleste pe jos de ras, mai bine de un sfert de ora.............................................

MANOLACHE SIMION. Mecanic, cu chiu cu vai, in ultima promotie ante-revolutionara...era un baiat necajit, de la tara.. Figura clasica de " taran roman " descris atat de bine de Rebreanu intr-al sau roman, " Rascoala ". Trup desirat, ciolanos si negricios. Maini mari, puternice si picioare pe masura, adica 47" la bocanci. Figura de om ce a indurat din greu o multime de suturi ( in partea posterioara ) de la viata. Avea in batatura o muiere " vesnic bolnava " ce nu lucrase macar o singura zi la CAP, dar frumusica fiind ( ziceau "contaranii" lui ) stia a intra " in gratiile " si sefului de CAP si primarului si " sefului de post ", iar Simion, era tare mandru pentru aceasta. Mai facuse Simion al meu ( singur, sau cu ajutor extern...cine stie ) si trei haidamaci de baieti, de care se declara cel putin la fel de mandru....Mai tarziu, cand s-au marit, aveau sa-l bata pe rand, frateste, pentru al deposeda de nenorocitul de salariu...Cum toate erau mari...la Simion...umbla vorba prin depou, cum ca baietanul, ar fi deosebit de bine dotat, intr-o anumita parte....
Printre primele chestiuni abordate de catre Luparu, atat cat a apucat el sa faca asistenta impreuna, a fost si acesta...De..invidia barbateasca....
- Mai Simioane ( il intreaba Luparu inca de la prima tura de serviciu ), am auzit ca stai bine tare cu " gospodarul "....Adevarat ???
- Nu stiu, nea' Ioane, ca nu m-a interesat ce-i in ograda altuia, da ( citez textual...fara suparare ) cand ma c..c, paste iarba bre....
Inevitabil, " bulibasa'" a ras copios si a retinut replica de " geniu " a interogatului.............
Dar sa revenim la Simion. Imbracat ca vai de el ( hainele mai bunisoare, camasi, suba, salopete, ce le primea din combinat ) erau confiscate de "doamna ", si vesnic flamand, bietul om, starnea compasiune. Prima intrebare pe care ti-o adresa la ora schimbului ( daca aveai sansa sa te schimbe el pe locomotiva ), nu era legata nici de starea tehnica a acesteia, nici de " stocul " de motorina din rezervor, ce, eternul :
- Bai, varule, n-ai o tarna di pane...nu ti-o mai ramas nimic de cu sara ??
Asta, pentru ca " pachetul " sau, era compus ca de fiecare data, din niste " laturi " turnate intr-un borcan de 800 g, o bucata de mamaliga rece invelita intr-un ziar si cateva cepe, mai mult sau mai putin incoltite....
Simion, facea serviciul pe o locomotiva de 700 CP, asemenea infatisarii lui, ca si aspect, in statia " Furnale ".....Intr-o tura de noapte, tocmai ce fusese cuplat la un tren compus din " oale zgura ", pentru " granulare ", cand, la lumina palida a unui stalp de iluminat, langa o baraca, a zarit, pesemne uitata de catre un muncitor distrat, o roaba....Dumnezeule !!! Nu putea fi adevarat... A sarit iute din cabina, ca nu care cumva cineva sa-i revendice minunata descoperire si a inceput sa o cerceteze posesiv... Era o splendoare de roaba. aproape noua, cu roata cauciucata, manere noi noute, cuva perfecta si curata....ce mai...nici in visele sale cele mai frumoase nu ar fi indraznit sa si-o imagineze astfel.. A insfacat-o ca pe un fulg si a ridicat-o cu delicatete, pe pervazul capotei mici. De aici, a pitit-o in intunericul protector al spatiului ferit de privirile indiscrete si bucuros ca poate parasii zona, a plecat cu tot cu tren mai departe.
Toata noaptea si-a vizitat Simion, noua achizitie, ciupindu-se uneori, pentru a fi sigur ca nu viseaza, dar si, toata noaptea, n-a pus geana pe geana, gandindu-se cum va face sa ajunga cu ea acasa. Domiciliul sau, era intr-o comuna ( Piscu ) situata la vre-o treizeci de km. fata de Galati.
Daca s-ar fi dus cu ea la tren ( existau curse regulate - pe atunci - intre Galati si Tecuci pentru navetisti ) risca sa fie luat la intrebari de catre militienii TF...si Domane fereste, deposedat de " comoara "...Sa o lase pe locomotiva, pentru alta data ( cu gandul ca ar putea gasi o masina de marfa disponibila ), nu se punea problema. Simion, era convins in adancul sau, orice om normal, ar ravni la o asemenea " ispita "...asa incat, dimineata, inainte de sosirea schimbului, omul a infulecat, calculat, pe indelete, ultima bucata de mamaliga, pe spatele careia se putea citi deja titlul unui articol din " Scanteia " comunista, ultima ceapa ramasa, si a dat pe gatlej restul de apa, din sticla de un litru...Norocul ii fusese de partea sa intru totul in acea tura. Schimbul il avea pe " Halda de zgura " in marginea izolata si uitata de lume a combinatului. Odata sosit acesta si efectuat transferul de serviciu, Simion a scuipat gospodareste in palme, a coborat roaba din " ascunzatoare " si-a aruncat in ea, geanta ponosita, de serviciu precun si ( ca un bun gospodar ) cateva caramizi rasturnate, printre linii, pentru ca oricum avea cu ce le transporta ) si a purces la drum, cale de treizeci de kilometri, pe jos, pana in comuna natala.......
Dupa mai bine de cinci ore de mars fortat, pe drumuri de carute, paralele cu soseaua, Simion, triumfator a pasit pe poarta casei. Bineinteles ca " doamna " l-a apostrofat necrutator pentru intarzierea indelungata si l-a gonit imediat sa hraneasca vietuitoarele din batatura, rupte de foame si sete, pentru ca apoi, sa-l anunte ca " la camp " il asteapta o multime de treaba....Nimic nu a reusit sa stinga " luminita " izbandei din ochii rosii de nesomn si oboseala... Simion, isi demonstrase siesi, in ziua aceea, ca este un invingator si nimeni nu-i putea umbri victoria...............................
Multi ani mai tarziu, cand eram deja in cu totul alta postura, intr-o zi de " Sfata Marie " ( patrona combinatului ), la " priza dunarii " ( am sa-ti povestesc si despre acesta locatie candva ) urma sa se sarbatoresca ca in fice an ( dupa "97-"98 incolo ). Se intocmeau, la nivel de sectie, liste si cu participanti din randul " muncitorilor ", alesi mai mult sau mai putin competent, de cate orgnizatori..
In anul acela ( 2004- 2005 nu mai stiu precis ) am insistat in mod deosebit, ca pe lista sa fie inclus si Manolache Simion....Imbracat intr-un costum ( asa impunea protocolul ) cu cel putin un numar mai mic decat al sau si ajuns in acel " decor " despre care doar din povestiri aflase, inclin sa cred, ca a fost cel mai minunat moment din viata sa necajita... Simion, a mancat si baut la discretie, fara plata, ca la nunta si fara restrictii, ca din partea femeiei simtindu-se si el pentru cateva ore, om resptecat si respectabil......................................................................................








Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate (30)   Mar 04 Noi 2014, 11:42

POPA VALERIU. " Alintat " de catre unii " Valerica "... poreclit de catre altii " Nebunul "...Valeriu era exact opusul lui Simion. Firav de statura si slab, cu toate ca era destul de inalt, Valerica parea ca in orice moment, va fi luat pe sus de catre o rafala mai violenta de vant si aruncat in varful ametitor al unui turn de racire...Purta un halat scurtat deasupra genunchilor, ce flutura in jurul sau, facandu-l sa para si mai slab. La munca, venea intotdeauna cu bicicleta, pana toamna tarziu, cand cadea prima nea. Nu vorbea cu mai nimeni si nutrea convingerea ca toata lumea inconjuratoare comploteaza impotriva sa.. Valerica, efectua serviciul pe locomotiva 70-302 ( masina de 700 CP, evident ). Era mecanic mai " vechi " decat mine, dar mai mult de atat, nu reusise sa performeze.
Si ai sa vezi si de ce. In mintea sa ( care fie vorba intre noi, lasa de dorit ), era convins ca se poate numi un adevarat " specialist in locomotive ". Acesta convingere ii era alimentata si de faptul, ca, inainte a se apuca de mecanicie, fusese lacatus, cativa ani, in depou. Bine, si acolo, mai mult de schimbat saboti, curatat filtre de motorina sau inlocuit ulei, nu facuse...dar nu puteai " face ceva " in parerea omului...
Odata preluat schimbul, Valerica isi intra in mana. Demara procedura de revizie a locomotivei. Toate usile capotelor erau deschise toate in laturi. Dupa examinarea nivelelor de ulei ( unde era expert ), Valerica revenea in cabina locomotivei si, pentru " a se aduna " se invartea de cateva ori prin perimetru, vadit preocupat. Apoi, insfaca cateva chei din panoul de scule si intra cu totul in compartimentul motor. Ori i se " nazarea " ca pe la o conducta se prelinge o picatura de motorina, ori avea impresia ca o supapa electropneumatica sta sa pice, ori ca un surub de reglaj al pompei de injectie nu se afla in pozitia optima...cert e, ca mesterea zdravan 15-20 minute. Dupa ce se linistea, se spala, ca un bun gospodar, la vestiarul improvizata in capota mica si revenea in cabina.
Dupa putin timp, isi facea aparitia si partida de manevra, urmand ca impreuna, sa inceapa activitatea. Aproape intotdeauna insa, locomotiva fie se incapatana sa mai porneasca, fie refuza cu indarjire sa " schimbe sensul de mers " , fie motorul diesel nu " mai avea chef " sa tureze.... Manevrantii, cu bucurie ( si vesnic fara chef de treaba ) plecau fericiti la " gara ", iar Valerica, inarmat cu si mai multe chei, isi relua procesul " distructiv ".... In final, exasperat de atatea reclamatii primite, seful de tura suna la revizorul de sector, iar acesta trimitea doi trei " meseriasi " pe teren sau o locomotiva " schimb revizii " sa-l aduca pe PALD.... Urmarea !!! Un ordin scris al sefului de depou, prin care, la intrarea in serviciu al respectivului mecanic, indiferent de masina pe care executa serviciul, revizorul de sector, avea obligatia de a se prezenta la locomotiva acestuia si de ai incuia inventarul de scule ( in lada locomotivei ) pana la sfarsitul turei de serviciu..
Initial, bietul Valerica a fost cam descumpanit de " abuziva " masura luata impotriva sa. Dar...conform vorbei ce umbla prin popor, cum ca " nebunii sunt inventivi " nu a capitulat, ci dimpotriva. Cheile din trusa portabila a bicicletei, au fost mintenas puse la treaba...bineinteles insa, cu efecte si mai devastatoare....
Tin minte, ca acum. Era iarna, inainte de "89...Caldura in apartamente era un vis frumos, de craciun.... Doamna Popa ( sotia distinsului personaj ) tocmai ii adusese pe lume un " vrednic " urmas. Eram in zona Striperului. Locomotiva mea, era alaturata celei conduse de catre Valerica. Mesterisem ceva, in prealabil si cand sa ma spal, constatasem ca sobolanii ( inca nu erau rosii pe vremea aceea ) imi devorasera, lihniti de foame, sapunul de la vestiar. L-am intrebat, ca intre colegi, daca ma pot spala la vestiarul sau... Pentru ca in mine, avea cat de cat incredere, a acceptat si mi-a facut semn sa-l folosesc. Dupa ce am terminat, am zis sa fiu si eu amabil cu dansul si sa-i fac nitica conversatie...Am intrat in cabina lui si pentru ca pe unul din " caloriferele " masinei se afla un patrat marisor de finet, m-am apucat sa ma sterg pe maini cu el....Eroare !!! Valerica a sarit ca ars de pe scaun si a inceput sa tipe, tinandu-se cu mainile de cap...
- Ce faci acolo ??? Ma nenorocesti !!! Ia mana imediat de pe el ( adica carpa aceea..)
- Ce ai mai baiatule, zic eu contrariat....ce ti s-a casunat ??? Ti-am mancat carpa ??? Lasa mai ca nu ti-o fura nimeni......
- Ce carpa ba ? Esti chior...Nu vezi ca ala e scutec, nenorocitule !!!
Ce facuse " nebunul " ?.... Adusese de acasa, toate scutecele spalate de muiere, intr-o punga de plastic si le insirase, la uscat, prin tot locul ce garanta aceasta procedura...... Pe galeriile chiulaselor, pe racitoarele motorului si transmisiei, pe caloriferele din cabina de conducere... Pana la ziua, avea de gand sa le rotesaca pe toate cele unde din sacosa...Atunci m-am convins si eu ca respectivul domn, avea ceva probleme ca tartacuta....
La catva timp, dupa aceea...Tura de zi, in plina vara... Locomotiva mea se afla la revizie, pe PALD, Otelarie. Peste ea, pe aceeasi linie, 125-364, rezerva, buna de serviciu. Pe PALD existau doua linii. Pe linia unu, se afla un canal de revizii, folosit pentru procesul tehnologic pe timp calduros ( canal pe care stationau si locomotivele noastre ) iar pe linia doi, langa rampa de acces al punctului de alimentare se aflau si pompele de alimentare cu combustibil si in capatul acesteia, hala de revizii ( in care se lucra in sezonul rece ).. Adiacent liniei doi, se gasea si baraca unde-si facea veacul revizorul de locomotiva. Respectivul, la acea ora se afla, undeva pe teren, astfel ca eu, impreuna cu " prietenul " Luparu, scosesem o banca afara, la umbra si sedeam pe ea, trancanind vrute si nevrute....
La un moment dat, o " pleava " de masina de " furnale " intra pentru alimentare. Era vai de steaua ei, cum erau cam toate masinile " exilate " pe Halda...Pentru ca oprise foarte aproape ne noi, am observat ca farul ( coltar ) din partea dreapta are geamul ramei spart, oglinda si fasungul becului lipsa, iar cele doua fire ce ar fi trebuit sa-i asigure functionarea, atarnand ca niste intestine ale unui defunct pe masa de la morga (...n-am gasit alta rima, maestre..vorba scenetei ), cu capetele vraiste, dezizolate...Din " cadavrul " de masina, isi face aparitia un halat " lalai "...Da, prietenul nostru comun, Valerica.
Cu Luparu nu vorbea de foarte multa vreme, deranjat de " mistourile " lui. Pe mine, m-a salutat rezervat si si-a vazut de treaba. Si-a alimentat masina, s-a spalat, si-a completat rubrica respectiva, din foaia de parcurs si tocmai ce se pregatea sa paraseasca locatia, cand " bulibasa " imi spune:
- Stai sa vezi ce-i fac nebunului...Fa-te serios si nu-l baga in seama...
De pe banca pe care se afla, numai ce intinde usurel mainile si " imperecheaza " in " scurt " cele doua fire electrice ale farului cu pricina...La bord, voltmetrul indica imediat " punere la masa " 24 V..
Valerica, nu observa din prima, dar cand se indreapta spre selector, pentru a porni motorul, sare in sus de trei metrii...Isi pune mainile in cap si incepe a se invartii ca leul prin cabina....Noi, pe banca " pe burta " de ras.... Electrician la PALD, pe schimbul acela, era un baiat cuminte si linistit, Cocu, pe numele sau. Era si singurul pe care-l agrea Valerica, pentru faptul ca de multe ori ii tinuse partea in " conflictele " sale cu lacatusii remizei ( cu care, bineinteles, nu se intelegea )....
Orele fiind in jur de 11.00 a.m. domn" Cocu, ce-si terminase partea lui de revizia, la locomotiva mea, tocmai isi intinsese masa, sa-si serveasca pachetul personal...
Pe cand se pregatea sa savureze prima imbucatura, in pragul atelierului sau, apare Valerica, disperat, cu figura ravasita...
- Cocule ! Cocule ! Hai repede pana la masina ca iau foc !!!
- Ce-i mai Valerica ? Ce-ai patit ? zice baiatul nitel ingrijorat, abandonandu-si indeletnicirea, cu vadit regret...
- Hai repede, ca am o punere la masa de 24 de volti ! Mi-e frica sa nu iasa cu belea mare....
- Stai asa Valerica, linistete-te nene...Uite imi iau trusa si vedem imediat despre ce e vorba...Unde-ti este masina ?
- Aici, aici pe PALD, striga Valerica, deloc " linistit ".....
Ajung la masina stationata si pe cand incepeau sa urce pe scara de acces, " bulibasa " scoate firele din scurt, fara bineinteles, ca sa fie observat.... Voltmetrul isi revine si el, docil,la valorile normale...Cocu, priveste curios indicatiile acestuia si-i arata si mecanicului..
- Ce punere la masa ziceai ca ai domn" mecanic ? Eu nu vad nimic ?
- Bai Cocule, pe cuvantul meu ca erau 24 de volti...ce dracu", ma crezi nebun...?
- Nu te cred in nici un fel mai Valerica, da" uita-te si tu, vezi tu ceasul ala ca indica vreo punere la masa, cat de mica..?
Valerica, descumpanit incepe a bodoganii fara noima, Cocu, cu gandul la pachetul intins pe masa, isi recupereaza geanta cu scule si lampi de control si coboara grabit....
Luparu, il lasa sa intre in baraca, mai zaboveste cateva momente ( cat calculeaza el ca acesta se va aseza la masa ) si....hat ! Pune iarasi firele in scurt....
Scena cu Valerica se repeta...Iarasi maini puse in cap, iarasi rotocoale prin cabina si ...inevitabil..iarasi la usa electricianului, ce apucase deja sa inghita o singura data....
- Cocule ! Hai repede ca iar a aparut...Data asta am asteptat sa ma conving bine de tot...
Cocu, injura discret printre dinti, semn ca se simte deranjat enorm, impinge nervos pentru a doua oara pachetul, cat colo, insfaca geanta iritat si fara sa sufle o vorba, o ia trap catre masina.
Halatul lui Valerica flutura in urma lui. Bulibasa, pe banca mai sa faca " apoplexie " de atata ras. eu asemenea. Personajele incep urcarea spre cabina de conducere, iar firele sunt ( inevitabil ) iarasi scoase din scurt......
In cateva secunde, in cabina locomotivei cu pricina, taraboi maxim. Injuraturi ca pe stadion, acuze si invinuiri. Cocu meu, negru de suparare si nervi. Desface toate dulapurile si " suna " principalele fire, deschide capacele bateriilor si verifica cablurile de alimentare, il pune pe mecanic sa miste locomotiva in sus si in jos, sa inverseze, sa schimbe regimul, sa tureze sa actioneze dispozitivul de vigilenta...ma rog, tot ce e omeneste posibil... Punerea la masa, parca intrase in pamant...
- Domn" mecanic, te-ai convins ca nu exista nici o punere la masa, sau ai de gand sa ma omori cu zile...nafura mamei ei de meserie si de ce nu m-oi fi facut eu pescar , ca tata, saracu, sa ma cert doar cu broastele pe balta si cu cormoranii......
Agata geanta de interventie si paraseste locomotiva trantind violent usa cabinei..Valerica, inchide panourile ramase deschise, capacele bateriilor, inverseaza sensul de mers si....cand sa plece, mana criminala, repeta fatalul ciclu...
Valerica, precaut nu mai coboara din cabina, dar apuca sa strige ca din gura de sarpe :
- Electrician !!! Electrician !!! ...cu ochii lipiti de voltmetru
Electricianul, iese a treia oara din baraca, insfaca un sabot uzat de pe marginea canalului si cu o privire monstruoasa se indreapta spre locomotiva...Bulibasa cade de pe banca, razand in hohote, in timp ce eu ma ridic fulgerator, urc la urgenta in cabina locomotivei lui Valerica, il imping brutal de pe locul sau si turand la maxim, parasesc cu tot cu locomotiva, locul ostilitatilor..............................
Cateva zeci de metrii mai incolo, il linistesc pe Valerica alb ca varul la fata, si facandu-ma ca ma invart pe langa masina lui, descoper " ca din intamplare " cauza scurtcircuitului. Nici nu vrei sa sti cat de stimat am fost, dupa aceasta intamplare si ce bun prieten al lui, m-a considerat Valerica, pana ce s-a pensionat.............................................................................................................

CHETRONE ILIE.. Navetist, tip serios si muncitor, om la locul sau...Pana aici, toate bune. Ce-i mai special cu Ilie ? Nu suporta glumele, de nici un fel, nu suporta ca cineva, voit sau involuntar sa-l puna intr-o situatie delicata si mai ales, dorea ca toata lumea sa-i aprecieze " puterea de munca" si faptul ca era printre putinii mecanici carora, atat colegii cat si superiorii nu au avut ai reprosa nimic ( legat de natura serviciului ). Stand de vorba cu Ilie, erai suspectat imediat si urmarit foarte atent. Daca Ilie te banuia de ceva necurat, imediat iti intorcea spatele si te injura cu obida:
- Dute-n haltarul matii !
De regula, era mai bine renunti la replici, pentru ca " taranul " era iute la manie si " atos la fibra "...
Intr-o tura de noapte, sosisem cu un tren de " fier vechi " din " baza ", il garasem, ma retrasesem la marca si pe linia alaturata observ locomotiva lui Ilie, 70-534. Subit mi-am amintit cum, seara, la sala de testare se laudase minute bune, cu noul sau ceas achizitionat recent ( o Pobeda, sovietica pe care daduse destui bani ) Aveam " un drac " de ajutor, pus numai pe rele. Ne-am aprins cate o tigara si stateam la barfa. Ceasul vitezometrului indica ora cinci si cateva minute....Mai era putin si venea schimbul...Afara era destul de rece ( toamna tarzie ) dar oprisem motorul locomotivei pentru ca in cabina era cald si in plus, doream sa stam o tara, linistiti. Locomotiva lui Ilie, avea motorul pornit, iar el, lungit pe lada de scule, dormea adanc. Pe " port orar " se zarea, stralucind sub o raza de lumina rebela, ceasul sau cel nou...Dracul de ajutor, arunca tigara pe geam si-mi zice :
- Ia stai un pic, bre, sa vezi ce-i fac lu" nea" Ilie...
- Mai drace, ii zic, nu te-ai apuca acuma sa-i furi omului ceasul...Nu se face asa ceva...
- Nu-i fur bre nimica...stai ca ai sa vezi...
Coboara tiptil din cabina si urca ca un indian " apache " in cabina locomotivei 534....Deschide incetisor usa si se strecoara inauntru....Eu...emotii mari cu gandul la " circoteca " ce va urma, daca Ilie il surprinde...As..copilul e dat dracului... Ia ceasul de pe port orar si cu grija, il muta cu o ora in urma. ( Ca o paranteza. Pe locomotiva respectiva, abia sosita de la reparat, inca nu fusese montat vitezometrul " Hasler ". Tocmai din aceasta pricina isi cumparase bietul Ilie, ceas de mana...)
Dupa ce ispraveste " operatiunea " agata ornicul la locul sau initial si coboara la fel de " discret " cum urcase.... Inca nu reuseam sa inteleg scopul actiunii, dar privind catre cabina de miscare, vad seful de manevra ce se pregatea sa iasa pe usa, cu lampa de manevra( clasica, cu fitil si ulei de rapita ) aprinsa....Ma dumirisem,,in sfarsit. Mi-am aruncat ochii pe cesul luminat discret in verde, al vitezometrului. Indica deja 05.25...
Seful de manevra, era si el un om in varsta, corect si muncitor, tot navetist ca si Ilie....Ajunge asta in dreptul locomotivei si bate cu palma in usa :
- Domn' mecanic !...Domn' mecanic !... Hai ca avem treaba...
ilie se ridica morocanos de pe lada, intinde mana catre ceas, ii priveste cu atentie cadranul ( care in urma " actiunii teroriste " indica 06.28), apoi vizibil iritat deschide trage fereastra culisanta si se ratoieste la agent :
- Bre'... ti vad om serios...Chiar vrei sa ma superi ? Dute-n...plata Domnului si lasama-n pace...si inchide geamul cu zgomot.
" Omul ", care avea o misiune precisa de indeplinit, nu se intimideaza si bate iarasi in usa, de data aceasta mai perseverent.
- Hai mai Ilie, da-o dracului de treaba...Ai chef de scandal sau ce ? Ma rog de tine sa-ti faci meseria, te stiam om serios, nu panarama.....
...Ultimul cuvant rostit, ii creaza lui Ilie un disconfort mental maxim, astfel incat se repede la usa, o deschide si incepe a se ratoii la manevrant, iritat la maxim:
- Bai, mosule....Nu ma faci tu pi mini " panarama " ca ti e dracu acusica. Esti tampit la cap, sau ai baut apa la caini... Manevra asta o s-o faca de-amu schimbu", ca io nu mai misc roata d-acilea..
- Nea Ilie...fi atent ca iese panarama mare, sa nu spui ca nu ti-am zis....rosteste cu obida " mosul " si se duce catre punctul de miscare....
Chetrone, aprinde lumina in cabina, isi mai consulta odata ceasornicul ( care indica deja 06.35 ) si se apuca tacticos sa-si " incheie " foaia de parcurs...
De la " punctul de miscare " manevrantul se intoarce insotit de IDM, discutand aprins.
IDM-ul bate nervos in peretele cabinei si cand mecanicul deschide geamul il interpeleaza suparat :
- Nea Ilie, uite ce e, daca in doua secunde nu treci la treaba, sun direct la " dispecerul pe uzina " si o sa iasa urat de tot !
Ilie, un pachet de nervi, rosu la fata si cu venele gatului ingrosate de adrenalina tipa din toti rarunchii :
- Bai "andicapatule, te bag in p...a matii, nu ma ameninti tu pi mini !!! Este ( si-si mai priveste inca o data ceasul - de data asta pus la mana ) 06.40, boule...Eu am iesit deja din serviciu, ai si faci manevra ta imputita cu schimbu, bai....
- Ce schimb bre ? Nu esti sanatos ?....Si vezi ca ceasul este abia 05.40, vrei sa ti-l arat ?
.....Lumea lui Ilie se naruie brusc...Priveste iarasi ravasit ceasul, apoi striga catre mine disperat :
- Costica !!! ...Bai Costele, cat ii ceasu' bre ?
Eu ii raspund, ca si cum n-as fi fost martor la toata tarasenia.
- 05.39 Ilie...da de ce intrebi, n-ai ceas ?
Ilie, saracul, se albeste la fata instantaneu....Cu miscari masinale, isi scoate incet ceasul de pe mana, il strange in pumn, apoi ca o oala sub presiune careia ii cedeaza capacul, il izbeste violent de podeaua locomotivei, racnind si facandu-l sa se dezmembreze in zeci de parti componente.....
- Haltarul matii di ceas !!!.......................................................................................................

Acestia au fost tovarasii mei...V-as putea povesti ore intregi despre cei cu care fost coleg de serviciu, prieten sau rival, timp de douazeci si sase de ani, batuti pe muchie....Nu vreau insa sa va plictisesc, astfel incat ma opresc aici cu acest capitol, dar daca mai sunteti dispusi, continuam cu altele..............
Sus In jos
atamanu
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 65
Varsta : 60
Localizare : Galati
Reputatie : 1106
Data de inscriere : 08/02/2014

MesajSubiect: Amintiri din epoca de aur...a cailor ferate   Mar 11 Noi 2014, 12:48

1988 a debutat cu stangul ....Si mai putina lumina si mai putina caldura in case...si mai putine alimente. Ratiile, si asa mici, au mai fost " rationalizate " inca o data, pe motiv de " achitare a datoriilor externe "... Alimentara la care erai arondat era " pandita " in permanenta, de sute de ochi pofticiosi. Un pluton de babe, bine echipate de iarna si bine motivate doar si numai din placerea de a-si barfii in grup organizat vecinii de palier, stateau, ciotca, pe langa vitrine. Activitatea incepea de cum se lumina de zi, dar participantele schimbau " plantoanele " la doua-trei ore, in functie de temperatura ambientala. Pe la orele 07.00-07.30 isi facea apartia " tovarasa " vanzatoare. ( Initial, fusesera mai multe " tovarase ", colege de serviciu in acest post, dar ramasese doar una, pentru ca oricum nu mai avea ce vinde ). Tovarasa, era salutata respectuos, in cor, de catre armata de babe, iar dupa ce intra in edificiu si disparea in culise, pentru a se echipa, barfita patimas... dar soptit.
Careva, mai vigilent, observase un nou inel de aur, stralucind pe degetul mainii stangi, frumos colorat cu lac rosu... Babele, asteptau cuminti, in fata usii, pe care ore in sir nu o deschidea nimeni. La ce ar fi deschis-o...Pe rafturile prafuite, zaceau inca din vara, sute de cutii metalice de peste conservat ( in sos tomat - uleiul fiind produs "exotic" ) dispuse intr-o arhitectura savant construita. " Lucratoarea ", dupa ce-si savura linistita, pe indelete, in camaruta de serviciu ceasca de cafea ( de contrabanda ), inspecta plina de importanta cele doua " balante " alimentare si muta, fara rost, dintr-o parte in alta, cateva lazi goale,din plastic, in care era " livrata " marfa, apoi disparea iarasi in culise, pentru cine stie ce indeletnicire..." Plantoanele " se tot schimbau si odata cu ele si subiectele barfelor, in functie de " ultimele noutati ". La un moment dat ( intotdeauna imprevizibil ) isi facea aparitia, hurducaindu-se masina de alimente. Agitatia in randul " populatiei " atingea cote maxime. Plutonul original, de pana-n zece persoane, se transforma in cateva minute intr-un adevarat miriapod. Norocosii ce se nimereau in zona, la ora si momentul potrivit, lasau orice alta preocupare deoparte, si fericiti de inspiratia de a fi " fost pe faza ", se " lipeau ca marca de scrisoare " cozii dolofane. Instantaneu se declansau si conflictele " de lucru ". Fiecare mamaie, isi revendica pretentia de a fi " tinut randul " la inca trei vecine si patru nepotele, drept pentru care, in urma valului de vociferari, mai mult sau mai putin ortodoxe iscate in "formatie", tovarasa vanzatoare, ce inspectase pana atunci, pe jumatate intrata in duba, valoarea si calitatea marfii ce urma a fi receptionata, se vedea nevoita sa intervina autoritar :
- Ei ? Ei ? Ce-i cu panarama asta acilea ? Nu va e bine ? Ia vedeti...poate ma suparati si inchid magazinul pentru inventar, acusica...si mai rostea cateva cuvintele, doar de ea stiute, in surdina..
Certaretii, se linisteau subit, lasand deoparte " orgoliile " si " ambitiile ". Tovarasa isi masura severa " supusii ", apoi, comanda imperativ :
- Ia, doi trei barbati, sa pofteasca incoace sa ajute...
Adevarul e, ca duduia cu pricina nu era deloc de lepadat...ba chiar, dimpotriva. Masculii dornici de .." ajutor " sareau ca arsi si calcandu-se pe bataturi, se buluceau sa ajunga primii la usa masinei.
Primii trei norocosi, aveau privilegiul sa care cele cateva lazi, pe jumatate pline, cu asa zisele " preparate " ( Carnea, se distribuia cam o data pe saptamana si doar la una sau doua macelarii centrale ). Tovarasa, le multumea formal, iar daca printre " alesi " se nimerea cate un exemplar mai acatarii, ii zambea acestuia " promitator "...Oricum, recompensa lor era pe masura, pentru ca, fara drept de apel din partea ..gloatei, duduia decidea transant:
- Barbatii care au ajutat sa pofteasca in fata !......
Distributia " pretioasei incarcaturi " arata cam asa :
- o jumatate de lada ( 50 cm lungime/ 40 cm latime/ 20 cm inaltime ) salam cu soia.
- o jumatate de lada, parizer cu celuloza.
- o jumatate de lada, " polonezi " ( carnati din resturi organice )
- trei, patru lazi cu sunca cu boia ( un fel de sapun de casa, colorat in rosu ).
Norocosii, aflati printre primii la rand se " spargeau in figuri "...500g salam, 500g parizer, 500 pononezi...sunca nu comanda unul... Ghinionistii plasati intr-a-doua parte a cozii, isi lungeau gaturile precum " suricatele " cu ochii catre navetele ale caror continut se tot imputina si invocau o minune Dumnezeiasca, care sa le permita si lor " sa apuce " cate ceva din topul clasamentului..
Dar, cum minunile sunt atat de rare, grosul plutonului ramanea sa-si imparta in tovarasie sunca si sa spere la o " coada " mai norocoasa, data viitoare..... Asa era viata pe atunci...comic de trista.
Ajungeai seara de la munca, " rupt in gura " de foame si oboseala..Ingurgitai cateva ( nu prea multe, sa-i mai ramana si aluia mic, maine ) chiftele facute din salam ( cu soia - mai mult soia ) tocat, avand ca si garnitura doi trei cartofi furajeri fierti si te grabeai sa faci o baie fierbinte, sa te mai incalzesti. Intrai in cada goala, pentru a nu pierde nici o picatura si deschideai robinetul de apa calda...Din nefericire, in acelasi timp, cativa vecini de pe tronson, aveau aceeasi idee...Pe teava bateriei sanitare se prelingea un firicel de apa, cat un creion in diametru. Ajunsa, ca si volum, la un sfert de cada, apa stransa, avea deja mai putin de 20 grade. Te intorceai cu spatele spre robinet, in speranta ca firavul firicel va reusi sa te incalzesca. Exact in momentul in care ai fi vrut sa te feliciti pentru " ingenioasa " idee, se ...intrerupea curentul... Incercai la urgenta sa te sapunesti cu bucata de " sapun de casa " adusa de la socrii, de la tara ( care oricum nu facea spuma nici de-al naibii ) si panicat, o scapai din mana, in intunericul baii...Renuntai la tot si mai mult ud orbecaiai cu mainile intinsa, pe langa peret, cautand dormitorul... Intunericul si linistea cuprindea brusc tot orasul. Doar cate un far razlet de automobil ( militie, armata..cine stie cine putea fi norocosul ce dispunea de benzina ) se mai zarea pe ici, colo... Amuteau pana si cainii, putini, cati mai erau in viata din pricina inanitiei... La geamurile unora mai " gospodariti " infloreau raze palide de lumanari, sau lumini galbene de lampi pe gaz. Aveam si eu o asemenea " minune ", alimentata bineinteles, nu cu gaz ( ce nu se mai gasea de mult ) ci cu motorina, in care, pentru a mai reduce fumegarea, dizolvam cate o lingurita rasa, de sare.. Cand " cadea " lumina, cadeau toate, in avalansa. Si caldura si apa si gazul, astfel incat, distractia era maxima. Copilul incepea sa scanceasca de plictiseala, muierea incepea sa se vaicareasca, aproape sigur ramaneai fara tigari, ori nu mai aveai chibrituri si pana la cearta mai era un singur pas. Atunci, salvator, din senin, revenea " curentul "...
Dracaraia din cartier, ramasa pe afara, pe treptele scarilor incepea sa aclame ( ca la " vocea Romaniei " ) extaziata. Blocurile " gri " se insufleteau instantaneu si brusc, aratau ca niste pomi de craciun ( sau " mos Gerila " cum le placea comunistilor sa-l porecleasca pe legendarul personaj..) Toata lumea, extaziata, aprindea luminile in toate camerele, de fericire.
Viata iti parea cateva secunde mai roza....De multe ori insa, reteaua electrica, suprasolicitata brusc, ceda " invinsa de sistem " precum incornoratul patruped, uns vremelnic presedinte si disperarea se instala iarasi...................................................................................................
La inceputul primaverii, 125-363 a venit de la reparatii. Dupa ce i-am facut retusurile de rigoare, am hotarat ca, mocheta din cabina, uzata fiind deja, trebuie inlocuita. Facusem " cheta " dar nu gaseam nicaieri, materialul necesar. In primul liber, in urma unui " pont ", m-am deplasat la Braila, unde la un " magazin universal " am gasit ceea ce cautam. O mandrete de mocheta ( fata plusata iar spatele cauciucat ) albastra, ce-mi depasea toate asteptarile. O noapte intreaga am decupat la ea, dupa ce in prealabil, jumatate de zi, o " croisem " acasa...Dimineata, degetele mainii drepte ( in care tinusem foarfeca ) erau o rana vie. Putin conta insa. Lucrarea iesise perfecta. Dupa o tura sau doua, nu ne-am multumit numai cu atat. Am montat pe jos, pe podea, linoleum asortat la culoare...Efectul era imens. Austera cabina de conducere, devenise automat, spatiu intim si relaxant. Cum " partida de manevra ", conform unui ordin de serviciu intern, putea circula pe pervazul din fata al locomotivei, in cabina ( dupa ce le-am limitat accesul ) sedeam doar in ciorapi, atat de curat era...
Satisfactia si bucuria insa, ne-a fost de scurta durata. In ultimele zile ale lunii ( cand aproape sa apara " impartitorul locomotivelor " la tura ), instructorul de teren, l-a vizitat pe colegul din tura intai caruia, i-a comunicat ca de luna urmatoare de " luam catrafusele " si ne mutam la alta locomotiva, tot in statia otelarii... Initial am ras, la auzul acestei ineptii. Dupa ce colegul, insa, m-a asigurat ca nu glumeste de fel...mi-a trecut brusc, veselia...
Ce se intamplase: Evolutia noastra, ca si mecanici, pe scara ierarhica, fusese extrem de rapida, fapt ce " deranjase " o multime de.. lume . " Lume " care era obisnuita ca, atunci cand se faceau promovari, chiar daca mai aveai o " belea " doua, o acostare, o deraiere mica...etc, " bateai cu capul " la usa sefului ( mainile ffindu-ti ocupate ) si locul tau pe lista era asigurat...
Nu zic ca fostul ocupant al scaunului de la biroul " T1 ", n-ar fi practicat si el " sportul " acesta. Dimpotriva...insa cu cei corecti, a fost si el, intotdeauna ( cat a putut fi ) corect.
" Lupul cel tanar " insa, odata ajuns paznic la oi, a declansat " macelul ". Nenea Gica ( am sa-l numesc asa ) visa de foarte mult timp sa ajunga aici si trasese multe " sfori ", aidoma bunului Iago, din celebra opera...Foamea era mare si avea mult de recuperat, pentru ca " lucrurile " se miscasera mai incet decat anticipase el.
Deci, o gasca de " mosi comunisti ", care dupa ce miscasera din urechi precum elefantii, ajunsesera incet, incet, spre varful piramidei ( al claselor de salarizare ). O buna bucata de vreme, profitand de " relatii " si-au facut veacul pe masini de 700 CP, in locuri de munca " caldute ", fara sa-i intrebe mai nimeni de sanatate...In ultimii ani, insa, cand combinatul lucra " la turatie maxima ", adica " patriei cat mai mult otel ! ", cam disparusera locurile caldute, iar masinile de 700 CP, era asa cum erau. Adica, defectuoase, cu vesnice probleme si vesnit murdare - pentru ca nu avea cine sa le intretina. Respectabilii, sau dus asadar, cu " jalba-n protap " la " lupul cel tanar ", unde au negociat, la pachet, masinile pe care " pusesera " ochii si care gandeau ei ca le sunt indreptatit cuvenite. Acesta, l-a " aburit " imediat pe tata Filip, cum ca tov. Ionescu ar fi comis o grava ilegalitate repartizand mecanici noi, neincadrati in clasa 1 de salarizare ( clasa ce conform normativului era ocupata de seniorii respectvi ), pe locomotive de 1250 CP. Seful de sectie, care era asa cum ti-am povestit, " mai catolic decat papa " a dispus ca imediat, situatia sa fie remediata....
Si astfel incepand cu data de intai aprilie ( ce ironie ), eram transferat, impreuna cu intreaga partida, la un " rapan " de locomotiva, pe care ti-era sila sa te urci si care culmea ironiei se numea LDH 70 - 336. ( doi de trei si un sase..363, anagramat ).
Nu cred ca mai are rost sa-ti povestesc ce era in inima mea...Eu ca eu, dar colegul din tura intai a facut o adevarata " cadere nervoasa ". In ultima lui tura pe masina noastra, a scos mochetele si linoleumul din cabina, a aruncat un sfert de cazan de motorina pe ele si le-a dat foc...Exact ca si " bravii inaintasi " ce ardeau holdele si otraveau fantanile, in fata hoardelor invadatoare....Gestul sau i-a adus " prietenia " pana la pensionare, din partea unui alt instructor al sectorului cald, dar asta e deja, alta poveste......................................................................................................................
Sus In jos
JohannDB



Numarul mesajelor : 48
Reputatie : 1165
Data de inscriere : 17/11/2013

MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Vin 14 Noi 2014, 22:25

Cu binefacerile "iepocii de aur" ne-am confruntat cu toții.....toți cei care eram destul de răsăriți, pentru a fi conștienți de ceea ce suntem pe acest tărâm !!
Programul de economisire a energiei electrice era un alt mod de-a ne "căli" ca vajnici "oameni noi" ai acelei societăți multilateral dezvoltate......  Abia apăruse pe ecrane, unul din ultimele filme ale lui Louis Des Founes...."Omul Orchestră" ! Și eu ca tot consumatorul de "cultură" cinematografică vestică (decadentă) m-am făcut luntre-punte să văd acest film!! Și a fost o "aventură" ce a ținut aproape o săptămână, mai concret, a ținut patru seri, consecutive......
 Am început luni seara, la seria ultimă, de la ora 20:30 (c-așa era timpul meu liber, disponibil) și cu ajutorul "programului de întrerupere a alimentării cu energie", după vreo jumate de oră de film, a trebuit să renunțăm; întreruperea dura cam două ore pe seară...... Astfel am revenit (cu aceleași bilete) marți seara, povestea repetându-se..... Miercuri seara am semnat din nou condica la cinematograf, cu același rezultat...., dar mai avansasem cu acțiunea filmului. Și în sfârșit, joia seara am reușit să ajungem la finalul filmului..... Într-un fel, a fost unul din cele mai lungi filme, văzute de mine până atunci !!!! Și era încă vremea în care pe ecranele cinematografelor mai intrau producții vestice ( anii '84, '85), că după asta...pass....vedeam numai producții proprii și rusești, toate având în centrul atenției omul nou și conștința proletară, socialistă.....
Cu această oprire a curentului, trebuia să fi deosebit de atent cu utilizarea liftului.......de te prindea lipsa curentului în lift, aveai ce aștepta, în liniște și.....întuneric; toată treaba era să nu te taie vreo necesitate. Urcatul pe scări devenise astfel un "sport național", fiindcă "mersul pe jos, face piciorul frumos". Așa se face că după primele luni de antrenament (a se citi, de implementare a măsurilor de economisire a energiei), urcatul a 10 etaje era deja ceva "normal" și la care nu mai gâfâiai după primele două etaje........ devenisem cu toții, atleți........
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate   Astazi la 07:42

Sus In jos
 

Amintiri din epoca de aur....a cailor ferate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 

 Subiecte similare

-
» Aparitia si dezvoltarea cailor ferate pe plan mondial
» Caile ferate din Basarabia
» Harta cu reteaua Cai Ferate Romane
» Pagini din istoria Căilor Ferate Române
» Caile Ferate Romane
Pagina 8 din 11Mergi la pagina : Inapoi  1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Forumul pasionatilor de trenuri din România :: DIVERSE :: DISCUTII LIBERE-