Ce statie e Bucerdea asta, ca nu-mi suna familiar...a fost denumita altfel recent?

Halta Bucerdea H. se afla, conform MT 1966/1967 între Crăciunel și Cistei h. În MT 1979/1980, deja nu mai era.

Stie cineva de urmatoarele accidente:
-cel de la Vitileanca
-cel de la Baile Felix ?

am gasit accidentele:
• Accidentele feroviare din ultima vreme au readus în actualitate povestea acarului învinuit pe nedrept în 1923 pentru starea jalnică a căilor ferate

Anul acesta a fost plin de accidente feroviare, ultimul a avut loc acum trei zile. Am ajuns să urcăm cu teamă în vagoane, călătoria cu trenul, atît de plăcută şi sigură odinioară, este astăzi o aventură riscantă. De vină e nepăsarea din ultimii 20 de ani care a rablagit infrastructura căilor ferate române care abia îşi mai tîrîie roţile. Şi totuşi, cînd e căutat vinovatul, tot cel mai de jos angajat ispăşeşte pentru delăsarea întregului sistem. Tot amărîtul de acar Păun este ţapul ispăşitor, fiindcă toate nenorocirile au la origine „o eroare umană“. Cine a fost acest acar şi cum s-a ajuns ca numele lui să fie folosit atunci cînd ne referim la o persoană în spatele căreia se aruncă greşelile altora? Iată povestea acarului anonim devenit celebru în urma unei catastrofe feroviare. S-a petrecut în 1923. Acesta este şi numărul acceleratului implicat zilele trecute în accidentul feroviar de la Bistriţa.

„Groaznică ciocnire de trenuri“

Pe 4 iulie 1923, gara Vitileanca (azi, Săhăteni), din judeţul Buzău, era zguduită de un grav accident feroviar. Acceleratul 701, plecat din Bucureşti către Chişinău, s-a ciocnit cu un mărfar. Acceleratul nu avea programată nicio oprire prin halte, aşa că a intrat din plin în trenul staţionat pe linia 4. Locomotiva şi primul vagon s-au dat peste cap, următoarele trei au fost complet sfărîmate. Au murit în acea dimineaţă zeci de oameni. Vestea a ajuns cu repeziciune la toate ziarele din ţară care au scos ediţii speciale. „Două echipe de soldaţi au plecat cu trenuri speciale la locul catastrofei pentru a ajuta la ridicarea sfărîmăturilor şi scoaterea oamenilor dintre ruine, dintre care, numeroşi soldaţi şi oficeri. La orele 18,00, a plecat de la Vitileanca spre Bucureşti un tren special, ducînd 60 de răniţi. Au fost scoşi 78 de morţi şi peste 200 de răniţi. Majoritatea cadavrelor este oribil mutilată şi e imposibil să fie identificate masele de carne sîngerîndă“, scria în ediţia de seară, cotidianul „Patria“. Victimele au ajuns la spitalele din Ploieşti, Buzău şi Bucureşti. „La gară, s-au petrecut scene groaznice. Vaetele răniţilor şi strigătele de durele ale celor îndoliaţi umpleau văzduhul“.

Călătorii l-au alergat pe acar

Primele cercetări ale autorităţilor au stabilit, evident, vina personalului din staţia CFR Vitileanca. Şeful gării lipsea de la serviciu în momentul accidentului. Era pasager chiar în trenul accelerat şi, fiindcă a fost şi el grav rănit, i s-a trecut cu vederea vina. Aşa că nu mai rămînea decît un singur ţap ispăşitor, celălalt angajat, acarul Ion Păun, omul care schimba macazul şi care a dat intrare trenului pe linia ocupată. Cînd a văzut catastrofa, omul a rupt-o la fugă pe cîmp, „pentru a scăpa de furia călătorilor rămaşi care porniseră să linşeze pe vinovaţii inferiori“. Pînă la sosirea autorităţilor, „au fost furaţi bani, bagajele şi hîrtii de valoare de la răniţi şi morţi“. Primul sosit la faţa locului a fost generalul Văitoianu, ministrul internelor, care, întîmplător, trecea pe acolo, cu alt tren. „S-a oprit la Vitileanca şi a supravegheat personal operaţiile de salvare tardivă“. În Bucureşti, ministerele au început să se pună în mişcare. La Ambulanţa Clinică, unde soseau răniţi pe bandă rulantă, a venit din Sinaia şi prinţul Carol. „De asemenea, prim-ministrul a înştiinţat pe Suveranul despre cea mai mare nouă nenorocire a căilor ferate române“.

Vinovaţii caută vinovatul

„Ancheta a stabilit că numeroşi călători au murit fiindcă călătoreau pe acoperişuri, scări şi tampoane. Mechanicul Georgescu care conducea trenul morţii, a scăpat ca prin minune neatins.“ În zilele următoare, ziarele s-au mai domolit, anunţînd că numărul morţilor e de numai 66, iar al răniţilor, 105. Consiliul de Miniştri a stabilit ca Brătianu, Moşoiu şi Anghelescu să îşi mai spele din păcate, vizitînd răniţii din spitale. „Guvernul va acorda mici ajutoare familiilor lovite“, s-a mai decretat. „Acarul Ion Păun e încă nedescoperit. Vinovaţi mai mari nu sînt căutaţi“. Gazeta Transilvaniei din 11 iulie scria despre faptul că generalul Moşoiu, ministrul comunicaţiilor de atunci, a ţinut să asiste la înmormîntările victimelor de la Vitileanca. Au fost şi 25 de ceremonii într-o singură zi. Generalul, principalul acuzat al ziarelor, a rostit cuvinte „atingătoare“: „Vărs peste voi o lacrimă în numele guvernului“. Discursurile lui au fost comentate cu sarcasm. Acest ministru responsabil de transportul pe calea ferată a fost numit să se ocupe, tot el, şi de anchetă. „Imparţialitatea acestei anchete este de pe acum asigurată. Noi nu ştim ce va stabili dl. Moşoiu. Ştim însă, ceea ce nu va stabili: vinovăţia dumisale“, era batjocorit Moşoiu prin presă.

Acarul a schimbat macazul

Principala preocupare a ministrului era să găsească un ţap ispăşitor pe care să-l ofere zecilor de familii îndoliate. De ochii lumii, era căutat acarul Păun. Omul era acasă, în Mizil, dar, în realitate, nimeni nu i-a bătut la poartă. Ion Păun s-a predat singur inspecţiei de mişcare din gara locală. Pe 6 iulie, acarul a participat chiar şi la reconstituirea împrejurărilor în care s-a petrecut tragedia. „Faptul e foarte displăcut pentru dl. general Moşoiu care ar fi putut stabili mai comod vinovăţia acarului în absenţa lui. Totuşi, e bine că s-a găsit ţapul ispăşitor“, se scria prin ziarele vremii. Ministrul era subiectul caricaturilor şi pamfletelor. „N-am eu, dragă, nicio vină, Conştiinţa mi-e senină, Şi-mi mîngîi, discret, amarul. Anchetînd, am rezultatul Că acolo, vinovatul, E ori acul,
ori acarul“. Nici Tancred Constantinescu, directorul CFR, nu a scăpat de batjocura ziarelor. „Trăim sub regimul celei mai detestabile administraţiuni de cale ferată şi accidentele de tot felul se succed cu o uimitoare regularitate. Sînt vinovaţi care trebuie pedepsiţi pentru toate aceste culpabile asasinate. Averea statului este păgubită cu sume fabuloase şi nu se mai poate îngădui muşamalizarea atîtor nenorociri.“

A fost despăgubit după moarte

Dar ce s-a întîmplat pînă la urmă cu acarul Păun? Evident, a făcut puşcărie. Ar fi stat mult şi bine după gratii, dacă nu ar fi fost gura presei. Aşa că, a primit doar o lună de închisoare şi o amendă cît preţul unui bilet de tren. După ani buni, cînd i s-a făcut în sfîrşit dreptate, omul şi-a cerut şi salariile din urmă. Le-a primit nevasta lui, la o lună după ce a acarul de legendă a murit, prin anii ’60. În scurt timp, a murit şi ea. Consistenta moştenire a ajuns la cei patru băieţi ai lui Păun. Care s-au făcut şi ei tot ceferişti, în gara Mizil. Satul Vitileanca şi-a schimbat denumirea în Săhăteni, printr-o hotărîre a sfatului popular din regimul comunist. În locul de lîngă haltă unde fuseseră îngropaţi 20 de morţi găsiţi fără acte, tot prin ordin de partid, s-a plantat porumb. Aşa se încheie povestea unui biet acar găsit responsabil pentru ditamai dezastrul, într-o vreme cînd deraierile şi ciocnirile de trenuri erau frecvente, iar sistemul trebuia scuturat de la vîrf. Orice asemănare cu persoane şi întîmplări reale este pur întîmplătoare.

Un alt 2 noiembrie

• Şi atunci, ca şi acum, cînd accidentele feroviare se ţin lanţ, cu numai patru zile înaintea celui de la Vitileanca, a mai fost unul, la Felix. Ciocnirea locomotivei cu un tren ne duce cu gîndul la întîmplarea din 2 noiembrie 2009. Iată ce scria Gazeta Transilvaniei, în 30 iunie 1923: „Groaznică catastrofă pe CFR: 5 morţi şi 27 răniţi. Ora 17,15. Felix - Oradea Mare. Trenul de marfă 2065 constătător din 15 vagoane care plecase din Beiuş s-a ciocnit cu trenul Băilor Felix în care se aflau 150 de pasageri. Trenul de marfă care mergea cu viteză nu a putut fi oprit fiind toate frînele defectate şi a izbit atît de puternic ultimele cinci vagoane ale trenului personal, încît le-au sfărîmat complect. Agentul Gavril Traian a înnebunit“. Vinovat a fost găsit tot un funcţionar mărunt, „cantonierul din staţia Cordo, care nu a anunţat nici sosirea, nici plecarea trenului de marfă“.

Ultimele deraieri

2 noiembrie: Locomotiva care urma să tracteze acceleratul 1923 care circula pe ruta Timişoara - Sighetu Marmaţiei, a lovit vagoanele cu viteză excesivă. Trei călători au fost răniţi. Cauza: condiţiile meteo nefavorabile şi defecţiuni la sistemul de frînare al locomotivei.
27 septembrie: rapidul 661, care circula pe ruta Bucureşti - Iaşi, a deraiat în zona localităţii gălăţene Berheci. Cercetat este mecanicul de locomotivă.
21 septembrie: acceleratul 1692, care circula pe ruta Timişoara - Bucureşti, a sărit de pe şine, în zona comunei doljene Cârcea. 15 călători au ajuns la spital. Vinovat a fost un fost angajat al CFR care ar fi scos un şurub de la şine.
21 septembrie: şapte vagoane ale unui marfar cu produse petroliere au deraiat în zona localităţii clujene Boju. Vina e a mecanicilor şi a terasamentului.
17 octombrie: două trenuri de marfă s-au ciocnit între localităţile Săruleşti şi Lehliu. Locomotiva şi un vagon au deraiat. Vinovaţi au fost găsiţi mecanicii.
Sursa :http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&a=citeste&s_id=82145

În accidentul din octombrie 1968 şi-a găsit moartea, între alţii, marele lingvist Emil Petrovici, academician, profesor universitar la Cluj (care, după mărturii contemporane, făcea destul de frecvente deplasări de la Cluj la Bucureşti şi înapoi, desigur, de obicei cu trenurile de noapte, fiind încântat că datorită vagonului de dormit "câştiga" astfel o zi de lucru...).

„Catastrofa de la Ciurea” este numele sub care a intrat în istorie cel mai grav accident feroviar din România. Accidentul a avut loc în data de 1 ianuarie (stil vechi)/13 ianuarie 1917, în plină desfăşurare a Primului Război Mondial, în gara din localitatea Ciurea, la sud de Iaşi, pe calea ferată Bârlad–Iaşi. Bilanţul accidentului a fost de peste 1.000 morţi.[1]
Desfăşurarea evenimentului

Trenul nu era unul de linie, ci avea un caracter militar. Era format din 26 de vagoane şi era încărcat până la refuz cu soldaţi şi cu refugiaţi din teritoriile ocupate de armatele lui von Mackensen. Se deplasa spre Iaşi la trecerea dintre ani, în primele ore ale anului 1917 (pe stil vechi) şi plecase de la Bârnova la ora 1 AM. Porţiunea de cale ferată dintre Bârnova şi Ciurea prezintă o pantă deosebit de înclinată, motiv pentru care trenul a scăpat de sub control pe această pantă şi a intrat cu viteză maximă în gara Ciurea, pe linia a doua, unde a întâlnit un macaz care l-a făcut să cotească rapid spre dreapta. Acesta a fost şi motivul ultim pentru care trenul a deraiat. Numai 2 vagoane din cele 26 au rămas pe linie. Accidentul a fost urmat imediat de un incendiu. Bilanţul total al morţilor a depăşit cifra de 1.000.
Bibliografie

Botez, Constantin, Epopeea feroviară românească, Editura Sport–Turism, Bucureşti, 1977

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Catastrofa_de_la_Ciurea

In iunie 1965 a avut loc un accident langa Chitila - o coliziune intre un accelerat si un convoi de manevra, nu departe de soseaua Chitilei. Eu eram cu colegii de clasa (eram in clasa a 3-a) intr-un autocar in drum spre casa dintr-o excursie la Vidraru si am trecut pe soseaua Chitilei la cateva ore dupa accident. Cele doua locomotive si cateva vagoane distruse se mai aflau inca la locul accidentului. Seara am aflat la telejurnal ca accidentul se soldase cu un numar mare de victime. Unde pot sa aflu detalii despre acest accident.

Nick Sandru

o prezentare sumara a accidentelor feroviare 1860 - 1929

http://pt.scribd.com/doc/54503133/Catastrofe-si-sabotaje-feroviare-in-Romania-0001

Oare stie cineva mai multe detalii despre accidentul produs in 1987 la Isalnita cand un R a omorat 87 de oameni care coborau dintro cursa in halta?